Rămâi conectat

Actualitate

Prejudiciu din evaziune fiscală de 2,9 miliarde lei, în primele patru luni ale anului

Ziarul Unirea

Publicat

în

În primele patru luni ale acestui an, prejudiciul identificat din evaziune fiscală se ridică la 2,9 miliarde lei, a spus, duminică, ministrul Finanțelor, Anca Dragu, la Digi24.

bani multi„Există evaluări cu privire la evaziunea fiscală, la economia subterană. Evaluările acestea sunt făcute, în special, de instituții care au această posibilitate și mă refer aici la INS (Institutul Național de Statistică n.r) și chiar SRI. În primele patru luni ale anului avem un prejudiciu identificat de 2,9 miliarde lei. Avem măsuri asiguratorii de 1,68 miliarde lei, avem amenzi plus confiscări de 94 milioane lei aferente prejudiciilor anterioare. Avem o diminuare a pierderii fiscale de 569 milioane lei”, a spus Dragu.

Ministrul Finanțelor a precizat, de asemenea, că ANAF este în curs de implementare a unui nou sistem IT, care „va aduce muniție în plus”, în combaterea evaziunii fiscale.

„Lupta cu evaziunea fiscală nu este una simplă, iar măsurile pe care le are în vedere ANAF încep de acum 2-3 ani, când ANAF s-a aflat în proces de evaluare teritorială. Apoi, suntem în plin proces de introducere a unui sistem IT la ANAF. Practic, nici informații de calitate nu putem să avem, nici în timp real. Dacă ministrul Finanțelor vrea să apese un buton să vadă toate încasările în fiecare moment și pe județe este un pic mai greu în acest moment. Datele în timp real se culeg cu mai multă dificultate. Dar introducerea unui nou sistem IT, proces demarat cu ceva timp în urmă și care va fi finalizat undeva în 2018-2019, va aduce muniție suplimentară ANAF în combaterea evaziunii fiscale”, a explicat Anca Dragu.

Potrivit acesteia, sectoarele cu cea mai mare evaziune fiscală sunt tutun, alcool și petrol.

„Noi, din încasările pe care le vedem și din estimări considerăm că acest proces a fost redus în timp, în special pe țigări. Am introdus aceste elemente de trasabilitate, la țigări de exemplu. Sunt multe măsuri care se iau. Poate nu sunt atât de spectaculoase”, a precizat ministrul Finanțelor.

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

România în Air Schengen și Schengen maritim din 31 martie. Ce se schimbă de duminică la controale și cum vor călători copiii minori

Ziarul Unirea

Publicat

în

România în Air Schengen și Schengen maritim din 31 martie. Ce se schimbă de duminică la controale și cum vor călători copiii minori România intră în spaţiul Schengen cu frontierele aeriene (Air Schengen) și maritime începând de duminică, 31 martie. Secretarul de stat în Ministerul de Interne, chestorul Bogdan Despescu, a explicat ce înseamnă acest […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea