Rămâi conectat

Ştirea zilei

Prefectura Alba precizează că numerotarea greşită a ştampilelor de control din toate secțiile de vot din județ este o eroare materială de scriere

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Prefectura Alba susţine că numerotarea greşită a ştampilelor de control este „o eroare materială”, iar Biroul Electoral de Circumscripţie (BEC) nr. 1 Alba a informat Biroul Electoral Central cu privire la cele constatate şi pentru a se consulta cu privire la decizia ce va fi luată în acest caz.

consiliul-judetean-alba-curtea-de-apel-alba-iulia-si-prefectura-alba-cladire„A fost o eroare materială de scriere a numărului circumscripţiei electorale pe ştampila de control. S-a luat legătura de urgenţă de către BEC nr. 1 Alba cu Biroul Electoral Central”, a declarat, sâmbătă seara, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Instituţiei Prefectului, Georgiana Jurcă.

Ştampilele de control din secţiile de votare din Alba sunt realizate greşit, ele cuprinzând numere de la 1 la 78, în loc de 1, cifră alocată circumscripţiei electorale care formează judeţul, potrivit unui comunicat remis sâmbătă seara de către Departamentul de Comunicare al organizaţiei judeţene a Partidului Social Democrat (PSD).

„Cu mai puţin de 12 ore înainte de începerea alegerilor parlamentare, aflăm cu indignare că procesul electoral din judeţul Alba riscă să fie grav afectat din cauza unei erori de nepermis (…) Ştampilele de control din secţiile de votare din întreg judeţul Alba sunt realizate GREŞIT. Astfel toate ştampilele de control care ar trebui să cuprindă numărul 1 alocat circumscripţiei electorale care formează judeţul Alba cuprind numere ale altor judeţe, mai exact sunt numerotate de la 1 la 78”, se menţionează în comunicatul PSD Alba.

Social-democraţii susţin că „această greşeală materială este inacceptabilă şi poate afecta din start procesul electoral”. PSD Alba solicită, potrivit comunicatului citat, tuturor autorităţilor implicate în procesul electoral să asigure, duminică, o corectă desfăşurare a alegerilor parlamentare astfel încât votul cetăţenilor din judeţul Alba să nu fie viciat în nici un fel. „Insistăm ca autorităţile care au atribuţiuni în domeniul tehnic să ia toate măsurile pentru ca ştampilele de control să fie înlocuite astfel încât să nu existe motive ce ar putea duce la contestarea scrutinului electoral şi anularea votului oamenilor din Alba”, se arată în comunicatul social-democraţilor. În judeţul Alba există 78 de unităţi administrative-teritoriale.

Sursa: agerpres.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Femeie-samsar de mașini, trimisă în judecată pentru evaziune fiscală. De ce a fost retrimis dosarul la procuror?

Unirea Ziarul

Publicat

în

Femeie-samsar de mașini, trimisă în judecată pentru evaziune fiscală. De ce a fost retrimis dosarul la procuror? Tribunalul Alba a remis procurorilor un dosar penal deschis pe numele unei femei din Sebeș, care a fost trimisă în judecată pentru evaziune fiscală. Femeia era samsar de mașini și este acuzată că a produs un prejudiciu la […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea