Rămâi conectat

Ştirea zilei

Poliția Alba: 26 de vânători, cercetați pentru braconaj de căprior, mistreț, rață și alte specii. Prejudiciu de 9.880 de euro

Ziarul Unirea

Publicat

în

Poliţiştii din Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba, specializaţi în protejarea fondului cinegetic naţional, fac cercetări cu privire la 26 de persoane care ar fi comis infracţiuni de braconaj cinegetic prin care ar fi cauzat un prejudiciu de aproape 10.000 de euro. În cauză este verificată şi activitatea unei asociaţii de vânătoare.  

capriorÎn perioada februarie – iunie 2016, poliţiştii Serviciului Arme Explozivi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Politie Judeţean Alba au efectuat mai multe investigaţii cu privire la activitatea desfășurată de către o asociaţie de vânătoare din judeţul Alba şi de către membrii acesteia.

Din primele cercetări a rezultat că, în sezonul de vânătoare 2014-2015, un număr de 26 de persoane, membri ai asociaţiei sau cunoştinţe ale acestora, au comis acte de braconaj cinegetic, fie prin practicarea vânătorii de către persoane care nu posedă permis de vânătoare, fie prin nerespectarea condiţiilor prevăzute în autorizaţiile de vânătoare, sau de către persoane neînscrise în autorizaţii.

Totodată, a rezultat că unele dintre persoane ar fi practicat vânătoarea, în afara perioadei legale pentru diferite specii dar şi că asociaţia ar fi emis autorizaţii de vânătoare prin care s-a depăşit cota de recoltă si cifrele de intervenţie aprobate.

Astfel, ar fi fost vânate 31 de exemplare din diverse specii, între care căprior, mistreţ şi raţă, a căror valoare totală a fost estimată la 9.880 euro.

Poliţiştii Serviciului Arme Explozivi Substanţe Periculoase continuă cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunilor de braconaj cinegetic, faptă prevăzută de art. 42 alin.1 din Legea 407/2004 privind vânătoarea şi protecţia fondului cinegetic şi uz de armă letală, fără drept, faptă prevăzută de art. 343 alin.1 din Codul Penal, precum şi în vederea stabilirii întregii activităţi infracționale a persoanelor cercetate.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Damaris Vasinc, elevă la Colegiul Național ”Lucian Blaga” Sebeș, calificată pentru a treia oară consecutiv la Olimpiada națională de Istorie

Ziarul Unirea

Publicat

în

Damaris Vasinc, elevă la Colegiul Național ”Lucian Blaga” Sebeș, calificată pentru a treia oară consecutiv la Olimpiada națională de Istorie Damaris Vasinc, elevă în clasa a XI-a la Colegiul Național „Lucian Blaga” din Sebeș, s-a calificat al treilea an consecutiv la etapa națională a olimpiadei de istorie. Citește și: FOTO: Andra și Sarah eleve la […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea