Rămâi conectat

Politică Administrație

PNL Alba inițiază dezbateri publice cu privire la propunerile de modificare a Codului Muncii. Invitați – oameni de afaceri, sindicate, societate civilă

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Deputatul liberal de Alba, Dan Simedru, a criticat vineri într-o conferință de presă atitudinea colegilor săi senatori din cadrul majorității parlamentare cu privire la adoptarea tacită, fără a fi supusă inițial dezbaterii, a propunerii legislative pentru modificarea Legii nr. 53/2003 – Codul Muncii.

PNL Alba

Cu această ocazie, Simedru și-a exprimat îngrijorarea cu privire la modul de lucru al senatorilor PSD în legătură cu un proiect de asemenea importanță pentru România cum este Codul Muncii. Un motiv în plus de griji legate de situația semnalată ar fi faptul că parlamentarii au ignorat Avizul Negativ la propunerea legislativă dat de Comisia pentru muncă, familie și protecție socială din Senat.

 

Aviz Comisia pentru Munca ParlamentLiderul PNL Alba consideră de asemenea inadmisibil faptul că se încearcă adoptarea tacită a modificărilor la Codul Muncii, în condițiile în care Guvernul nu și-a făcut încă public punctul de vedere.

 

Pentru că partidul pe care îl reprezintă, susține parlamentarul, consideră absolut necesară o dezbatere publică serioasă pe marginea modificărilor ce urmează a fi aduse acestei legi, a și început un astfel de demers în Parlament dar și la nivelul fiecărui județ.

 

Astfel, în Alba, Partidul Național Liberal, prin Comisia pentru Muncă reprezentată la conferința de presă de Rodica Andronescu și Comisia pentru Mediul de Afaceri reprezentată de liberala Alina Hărăguș, urmează să organizeze până la sfârșitul acestei luni dezbateri publice cu privire la propunerile de modificare a Codului Muncii la care vor fi invitați să participe oameni de afaceri, sindicate, reprezentanți ai mediului academic și societatea civilă.

 

Concluziile acestor consultări vor fi structurate într-un document care va fi prezentat deputaților, cei care urmează să dea votul final pe această lege. (B.P.)

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Comunicat de presă | USR Cugir: Flaviu-Lucian Rădițoiu, alternativa inovatoare, dinamică și dedicată, la actuala administrație

Bogdan Ilea

Publicat

în

Comunicat de presă | USR Cugir: Flaviu-Lucian Rădițoiu, alternativa inovatoare, dinamică și dedicată, la actuala administrație USR Cugir are plăcerea de a anunța că Flaviu-Lucian Rădițoiu a fost ales candidat pentru funcția de primar, al orașului Cugir, în cadrul Adunării Generale a filialei. Cunoscut pentru implicarea sa constantă în comunitate, în diverse activități de voluntariat, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea