Rămâi conectat

Video

”Plimbare” deasupra Cetății Țărănești din Câlnic. Cum arată bijuteria UNESCO, filmată de la înălțime

Dragoş Suciu

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Una dintre cele mai grandioase atracții turistice din județul Alba este Cetatea Țărănească din Câlnic, care datorită valorii istorice a ansamblului de arhitectură și a bunei conservări a fost inclusă pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

Filmată cu ajutorul unei drone, de la zeci și chiar sute de metri înălțime, Cetatea Țărănească din Câlnic poate fi admirată în toată splendoarea ei, cum rar o poți vedea. În filmulețul de 2 minute și 14 secunde, preluat de pe vimeo.com se poate vedea localitatea Câlnic în ansamblu, precum și Cetatea, turnul, cele două rânduri de ziduri cu traseu oval, dispuse concentric şi întărite cu elemente de flancare și respectiv capela.

Localitatea Câlnic se află în sudul județului Alba, în partea de vest a Depresiunii Apoldului, într-o zonă colinară străbătută de valea pârâului Câlnic, afluent al râului Secaș. Video-ul a fost postat în 2 iulie 2014 pe site-ul sus menționat în scop de promovare.

Cetatea reprezintă cel mai valoros edificiu istoric și, totodată, marca distinctivă a satului Câlnic. Datorită păstrării sale în bune condiții, în mijlocul unei localități purtând până azi amprenta civilizației coloniștilor germani stabiliți in Transilvania, edificiul a fost înscris în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, în anul 1999.

Patrimoniul Mondial UNESCO include în prezent pe lista sa 7 categorii de monumente sau locuri din România: Delta Dunării, aşezările săseşti cu biserici fortificate din Transilvania, Mănăstirea Horezu, bisericile pictate din nordul Moldovei, Cetatea Sighişoara, bisericile de lemn din Maramureş şi fortăreţele dacice din Munţii Orăştiei. Cetatea Câlnicului este inclusă între aşezările săseşti cu biserici fortificate din Transilvania, din care mai fac parte Situl din Biertan cu biserica fortificată, satul Dârjiu, satul Prejmer, satul Saschiz, satul Valea Viilor şi satul Viscri.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Video

Video

Ce nu se face în ziua de Paște. Tradiția pe care trebuie să o respecte toți credincioșii pentru noroc și sănătate

Suciu Andra-Ioana

Publicat

în

Ce nu se face în ziua de Paște. Tradiția pe care trebuie să o respecte toți credincioșii pentru noroc și sănătate Sărbătoarea de Paște este cea mai importantă sărbătoare creștină, care celebrează Învierea lui Iisus Hristos, la trei zile după răstignirea sa pe cruce. Această sărbătoare este sărbătorită în fiecare an în prima duminică după […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea