Plăteşti acum, îţi decontăm… la anul! Peste 1.500 de beneficiari ai Programului ”Casa Verde” încă își așteaptă banii
Administraţia Fondului pentru Mediu mai are restanţe de milioane de lei pe vechiul program Casa Verde, în timp ce noul program a fost lansat în dezbatere publică la finele lunii iulie. Unii beneficiari aşteaptă de peste jumătate de an să li se deconteze sumele investite în sisteme alternative pentru producerea căldurii şi a apei calde menajere.
Programul Casa Verde este o iniţiativă a statului român prin care solicitanţii îşi pot cumpăra panouri solare, pompe de căldură sau cazane pe peleţi, brichete şi resturi vegetale. Totul în limita a 6.000, respectiv 8.000 de lei, sume acoperite integral de la bugetul de stat.
Unul dintre beneficiari povestește că a apelat la această variantă în decembrie 2015, când şi-a cumpărat o instalaţie de panouri solare, pentru care a scos din buzunar 6000 de lei, exact suma pe care statul se angajează să o acopere din fonduri proprii.
„Am realizat investiţia, am depus toate actele care mi s-au cerut, la termenul stabilit, urmând să mi se deconteze investiţia, situaţie care încă nu s-a întâmplat de aproape 9 luni de zile”, a spus acesta. Mai mult, atunci când a cerut lămuriri la reprezentanţii statului român, i s-a transmis că mai are de aşteptat. „E important şi când primesc acei bani pentru că eu i-am investit din propriul buzunar şi eu oarecum creditez AFM-ul în cazul acesta, nu mi se pare normal”, spune bărbatul.
„În prezent se află în analiză 776 cereri de tragere, în valoare de 4.656.000 lei, iar aproximativ 800 cereri de tragere, în valoare de 4.800.000, urmează a fi programate pentru decontare”, se arată în răspunsul Ministerului Mediului pentru Digi24, ceea ce înseamnă că statul român mai are de returnat beneciarilor programului aproape 9 milioane de lei, dacă toate cererile sunt declarate eligibile.
Programul Casa Verde a avut trei sesiuni de depunere a dosarelor, în 2010, 2011 şi 2014. La finalul lunii iulie, ministerul Mediului a lansat în dezbatere publică noul program Casa Verde, pentru care statul român va aloca fonduri de 150 de milioane de lei, la care se adaugă 44 de milioane de lei pentru finanțarea și finalizarea contractelor semnate în baza vechiului program.
Sursa: digi24.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
29 Martie: România a devenit membru NATO, alături de alte șase țări din Europa de Est
29 Martie: România a devenit membru NATO, alături de alte șase țări din Europa de Est La 29 martie 2004, cele șapte state invitate la Summit-ul NATO de la Praga să devină membre ale Alianței (Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Romania, Slovacia, Slovenia), printre care și România, au depus instrumentele de aderare la Departamentul de Stat […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Buna Vestire: Zi aducătoare de veste minunată în care oamenii nu au voie să se certe. Credincioșii au dezlegare la pește
-
Opinii - Comentariiacum 13 ore
Mesaje de PAȘTELE CATOLIC 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
26 Martie: Domnitorul Carol I a fost proclamat primul rege al României. ,,Regele de Oțel’’ care a transformat țara într-un regat independent
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
25 martie: Ziua naţională a pădurilor: De la dezastre naturale la defrișări, aceste importante resurse au nevoie de ajutorul nostru
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
26 Martie: Ziua internațională a luptei împotriva epilepsiei
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
25 martie: Ziua Poliției Române, sărbătorită de Bunavestire. De la Agie, la Miliţie şi Poliţie