Rămâi conectat

Opinii - Comentarii

Pensia pentru limită de vârstă, cine îndeplineşte condiţiile de pensionare în 2016

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Cine îndeplineşte condiţiile de pensionare pentru limită de vârstă în anul 2016

Persoanele care îndeplinesc, la data pensionării, condiţiile de vârstă şi de stagiu necesare potrivit legislaţiei în vigoare au dreptul să primească pensia pentru limită de vârstă, aşa cum prevede Legea 263/2010. În prezent, vârsta standard de pensionare este de 65 de ani pentru bărbaţi şi de 63 de ani pentru femei, iar stagiul minim de cotizare este de 15 ani, în timp ce stagiul complet de cotizare este de 35 de ani, indiferent de sex. Deoarece atingerea vârstei standard de pensionare şi a stagiilor se face eşalonat, unele femei pot ieşi la pensie mai devreme de 63 de ani. Având în vedere că vârsta standard de pensionare, stagiul minim şi cel maxim de cotizare sunt calculate în funcţie de data naşterii, potrivit Legii 263/2010 aflăm ce persoane pot obţine, în 2016, pensia pentru limită de vârstă. Este vorba despre  cele care îndeplinesc condiţiile de vârstă şi stagiu, potrivit tabelului alăturat.

tabel pensii
Cei care au realizat stagiul complet de cotizare şi au muncit în condiţii dificile (precum grupa I de muncă, condiţii deosebite sau condiţii speciale) pot să se bucure de anumite reduceri ale vârstei standard de pensionare. De exemplu, o perioadă de 10 ani de stagiu de cotizare în condiţii deosebite aduce o reducere a vârstei standard de pensionare de doi ani, în timp ce o perioadă de 6 ani de stagiu de cotizare în grupa I de muncă conduce la o reducere de 3 ani.

Citeşte şi: Valoarea punctului de pensie: Vezi cum se calculează pensia

Când se depune cererea la CJP Alba

Pensia este acordată în baza cererii persoanei îndreptăţite şi a documentelor doveditoare. Acestea pot fi depuse la CJP Alba începând cu ziua din care sunt îndeplinite condiţiile de pensionare. Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice prevede că există şi posibilitatea retragerii solicitării, până la emiterea deciziei de pensionare. Pensiile din sistemul public se stabilesc prin decizie a casei teritoriale de pensii, se acordă de la data înregistrării cererii şi se plătesc de la data acordării. Totodată, legea prevede că cererea de pensionare este admisă sau respinsă, prin decizie, în maximum 45 de zile de la înregistrarea acesteia, iar comunicarea se face în 5 zile de la emiterea deciziei. Dacă ulterior stabilirii şi/sau plăţii drepturilor de pensie se constată diferenţe între sumele stabilite şi/sau plătite şi cele legal cuvenite, casa teritorială de pensii operează, din oficiu sau la solicitarea pensionarului, modificările ce se impun, prin decizie de revizuire.  Totodată, mai amintim că pensia poate fi recalculată atunci când există venituri şi/sau stagii de cotizare nevalorificate la stabilirea acesteia sau dacă s-au realizat stagii de cotizare după data pensionării. Pensia se plăteşte lunar titularului în funcţie de opţiunea fiecăruia: prin mandat poştal, în cont curent sau în cont de card. Taloanele de pensie se transmit lunar prin poştă, indiferent de modalitatea de plată pentru care au optat beneficiarii.

Cresc pensile în 2016

În acest an, valoarea punctului de pensie se majorează cu 5 puncte procentuale, conform OUG 57/2015. Prin urmare, se va înregistra o creştere de la 830,2 lei,  cât a fost punctul de pensie în 2015, la 871,7 lei, ceea ce înseamnă o uşoară creştere a pensiilor de stat. Valoarea punctului de pensie trebuie majorată în fiecare an cu sută la sută din rata medie anuală a inflaţiei, aşa cum stabileşte Legea pensiilor, la care se adaugă 50 la sută din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat. Pentru situaţia din prezent, indicatorii folosiţi pentru stabilirea valorii punctului de pensie pentru anul 2016 sunt cei definitivi, cunoscuţi în 2015 pentru 2016, comunicaţi de Institutul Naţional de Statistică. Executivul a explicat că majorarea este puţin mai mare decât ar fi trebuit să fie, astfel că, prin derogare, în loc de o creştere de 4,31 la sută, s-a optat pentru una de 5 la sută. Majorarea ţine seama de faptul că în perioada 2011-2012 nu s-au aplicat creşteri ale punctului de pensie, astfel că în anul 2016 se încearcă o îndreptare parţială a acestui lucru. Cuantumul pensiei este determinat prin înmulţirea punctajului mediu anual realizat de asigurat cu valoarea unui punct de pensie. Punctajul mediu anual reprezintă, potrivit Legii pensiilor, numărul de puncte realizat de asigurat, calculat prin raportarea punctajului total realizat de acesta în întreaga perioadă de activitate la numărul anilor corespunzători stagiului complet de cotizare prevăzut de lege, la data pensionării. Mai amintim că de la 1 ianuarie au fost rein­tro­duse pensiile militare de stat. De acestea pot beneficia militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare. Pensiile acestora, stabilite în baza Legii 263/2010, au devenit automat, în prima zi din 2016, pensii militare şi vor fi recalculate în următorii 2 ani.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

Nu contează cine votează, contează cine numără voturile

Unirea Ziarul

Publicat

în

Nu contează cine votează, contează cine numără voturile Mare e grădina… alegerilor. Dacă nu luăm în seamă acei lăudătorilor plătiți, ar trebui să lăsăm pentru o dată ulterioară enumerarea efectelor negative sau pozitive ale unei alianțe, mai ales în perioada pre-electorală. Oricum, efectele unor astfel de alianțe pot fi și puțin benefice, de natură să […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea