Rămâi conectat

Economie

Pe ce se bazează viziunile optimiste prezidenţiale şi guvernamentale, privind viaţa în roz care ne aşteaptă în 2011?

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

„Economia arată semne că suntem pe drumul cel bun. (…) Să nu facem paşi înapoi acum când suntem aproape de a ieşi din recesiune şi de a merge pe drumul cel bun”, ne spunea premierul Boc în luna octombrie a acestui an de la tribuna Parlamentului.
Dar rezultatele economice ale trimestrului trei l-au contrazis ulterior pe domnul Boc cel Optimist: România a înregistrat, în trimestrul trei, o scădere economică de 0,7% faţă de trimestrul anterior, a anunţat, recent, Institutul Naţional de Statistică. Comparativ cu primele nouă luni ale anului trecut, PIB-ul României a scăzut, în primele trei trimestre din 2010, cu 2,3%. „Conform primelor estimări, produsul intern brut în trimestrul III 2010 a fost, în termeni reali, mai mic cu 0,7%, comparativ cu trimestrul II 2010 (date ajustate sezonier). Faţă de trimestrul corespunzator din anul 2009, produsul intern brut a înregistrat o scădere cu 2,5% pe seria brută şi cu 2,3% pe seria ajustată sezonier. În perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2010, comparativ cu aceeaşi perioadă din anul 2009, produsul intern brut s-a redus cu 2,3%, pe seria ajustată sezonier şi cu 1,9% pe seria brută”, se arată în raportul INS.
Deşi premierul le-a promis românilor, în fiecare lună din 2010, că o vor duce mai bine, deciziile pe care le-a luat în acest an i-au contrazis în mod flagrant susţinerile verbale, deoarece acestea au fost rapid transformate, fără nici cea mai mică mustrare de conştiinţă, în cele mai grele măsuri de austeritate, unele dintre cele mai drastice şi mai fără sens de care a avut parte vreo ţară din Europa, pe tot parcursul acestei dificile crize de care majoritatea au şi scăpat între timp.
De la reduceri salariale fără precedent şi creşteri fulminante de taxe şi impozite, românii au parte, mai nou, de reducerea substanţială a indemnizaţiei pentru creşterea copilului de până la doi ani, precum şi a perioadei de acordare a acesteia, de la 2 ani la un an, dar şi de impozitarea pensiilor sau alte invenţii, din ce în ce mai usturătoare pentru români, care nu au nicio legătură cu optimismul verbal al premierului Boc!
Fiecare român simte acut pe pielea lui că o duce din ce în ce mai rău, de vreo doi ani, că i-au scăzut veniturile la jumătate faţă de sfârşitul anului 2008 şi că i-au crescut grijile şi cheltuielile în mod galopant! Şi, tot în acest timp, soluţiile de ieşire din criză şi de redare a stabilităţii vieţii de zi cu zi a românilor întârzie să se întrevadă, în vreun fel la orizont, deşi promisiunile portocalii în acest sens, nu mai contenesc să înflorească!
În luna mai 2009, când domnul Boc ar fi trebuit deja să ia o mulţime de măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare şi guvernamentale, pentru ca în 2010 să nu se ajungă la reducerile drastice de venituri care le-a transformat românilor viaţa într-un coşmar, preşedintele României era de părere că în România nu se pune problema unei recesiuni: „Suntem în criză, dar nu putem vorbi despre recesiune în România”, afirma Traian Băsescu la acea vreme, contrar adevărului din terenul economic!
Cum ar mai putea, oare, vreun român să creadă în optimismul bocian sau în cel prezidenţial, dacă în fiecare zi are parte de încă o tăiere de venit sau de încă o cheltuială inventată în plus, decise oricând şi oricum, fără discernământ, de mărinimosul guvern Boc al Cincilea, la îndemnul preşedintelui Băsescu?
Teodor ATANASIU,
deputat PNL Alba


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Economie

Economie

Finanţare din fonduri europene de 400.000 de euro/fermă pentru utilaje noi

Unirea Ziarul

Publicat

în

Finanţare din fonduri europene de 400.000 de euro/fermă pentru utilaje noi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) se pregăteşte să lanseze o nouă măsură de finanţare cu fonduri europene pentru fermierii care vor să-şi cumpere utilaje noi. Sprijinul urmează să fie de maximum 400.000 de euro/fermă. Potrivit declaraţiei secretarului de stat în MADR, Sorin Moise, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea