Rămâi conectat

Politică Administrație

(P) Emil Florea: ”Blajul trebuie să fie reprezentat în Parlament de un intelectual al său!”

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Mă numesc Florea Emil, am 52 de ani şi locuiesc în comuna Bucerdea Grânoasă, judeţul Alba.

Am absolvit Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca, Facultatea de Zootehnie, în anul 1991 şi Universitatea „Babeş-Bolyai”, Facultatea de Biologie-Geologie, în anul 2007. În prezent sunt profesor la Colegiul Naţional „I.M. Clain” Blaj, la Catedra de Ştiinţe, specialitatea Biologie.

florea-emilCandidez pentru Senatul României pe lista Partidului Mişcarea Populară Alba. Am decis să mă implic în politică deoarece mulţi dintre noi, cetăţenii simpli, suntem nemulţumiţi de actuala clasă politică şi de modul în care se fac şi se respectă legile în România. Vedem aproape zilnic cum politicieni cocoţaţi la vârful puterii emit legi care le protejează interesele personale sau de grup şi fac scut în jurul corupţilor, vedem atâta strâmbătate şi lipsă de moralitate, încât ni se face lehamite. Consider că doar stând pe margine şi criticând, nu rezolvăm nimic, e nevoie ca schimbarea să vină de la noi, prin implicare directă.

Calitatea legilor adoptate în Parlamentul României depinde de moralitatea şi profesionalismul celor pe care cetăţenii îi vor trimite să-i reprezinte în Senat şi Camera Deputaţilor. Dacă voi avea onoarea să vă reprezint în Senat, voi adopta legi prin care să valorific potenţialul intelectual, cultural şi agricol al zonei Podişul Târnavelor.

Voi promova în Senatul României legi în avantajul nevoilor din învăţământ şi agricultură, cum ar fi:
– Învăţământ de calitate pentru toţi elevii şi modernizarea infrastructurii educaţionale prin dotarea corespunzătoare a şcolilor şi a grădiniţelor;
– Salarizare decentă pentru cadrele didactice;
– Promovarea valorilor culturale din zonă;
– Sprijinirea agricultorilor pentru asociere şi mai buna valorificare a produselor lor;
– Înfiinţarea unor centre de consultanţă agricolă pentru obţinerea de fonduri europene nerambursabile şi construirea de depozite pentru produsele agricole, precum şi pentru achiziţionarea de animale şi soiuri de plante cu valoare biologică ridicată;
– Stimularea micilor întreprinzători locali şi atragerea unor investitori pentru crearea de locuri de muncă în vederea realizării unor proiecte majore necesare zonei.

De asemenea, voi lupta pentru depolitizarea învăţământului, construirea de locuinţe pentru tineri şi specialişti, debirocratizarea instituţiilor statului, angajarea şi promovarea în funcţii pe criterii profesionale, şi nu pe baza apartenenţei politice.

În zona Blaj, mari suprafeţe de teren agricol au fost vândute sau concesionate unor investitori străini care oferă proprietarilor minimum de subzistenţă, iar produsele obţinute pe pământ românesc iau drumul străinătăţii, în timp ce România importă mari cantităţi de produse finite care s-ar putea produce şi valorifica în această zonă. De asemenea, sute de hectare de teren de pe versanţii Dealurilor Târnavelor au fost lăsate uitării. Din zona comunei Valea Lungă spre Blaj sau de la Blaj pe Târnavă în jos, suprafeţe mari de viţă-de-vie au fost lăsate în paragină în ultimii ani şi mulţi oameni au rămas fără locuri de muncă, trăind din ajutoare sociale sau luând drumul străinătăţii pentru a găsi un trai mai bun. De asemenea, agricultorii din zonă nu-şi pot valorifica cerealele la adevărata lor valoare, ca să nu mai vorbim de crescătorii de animale, care au ajuns să-şi vândă vitele, deoarece preţul laptelui este de câţiva bănuţi, iar crescătorii de porci îi vând aproape pe nimic, doar să scape de ei.

Nu mi se pare firesc aşa ceva, munca grea a ţăranului trebuie apreciată şi valorificată la adevăratul preţ. Pentru aceasta, o soluţie ar fi asocierea micilor fermieri şi impunerea unui preţ minim standard, care să avantajeze producătorul, nu samsarii din pieţe. Blajul este un oraş cochet, cu vechi tradiţii culturale şi intelectuale, dar în continuare rămâne un oraş scump, fără locuinţe pentru familiile tinere, medici sau dascăli, deoarece s-a construit puţin şi locuinţele sunt inaccesibile financiar. Astfel, tinerii şi intelectualii iau drumul străinătăţii, iar noi dorim să-i sprijinim şi să-i ţinem lângă noi, acasă, în România. Am mare încredere că oamenii din zonă, care mă cunosc atât ca profesor al lor sau al copiilor lor, ca prieten, coleg sau ca simplu OM, îmi vor acorda votul lor, fără teama că le voi înşela încrederea.

Dragi blăjeni, bucerzeni, crăciuneni, obrejeni, mihălţeni precum şi locuitori din Bălcaciu, Căpîlna, Jidvei, Valea Lungă, Sîncel, Cergău, Roşia de Secaş şi alte localităţi limitrofe, mă cunoaşteţi mulţi, atât ca profesor, cât şi ca om, şi sunt sigur că îmi veţi acorda votul pentru a vă reprezenta cu cinste şi onoare în Senatul României.

BLAJUL TREBUIE SĂ FIE REPREZENTAT ÎN PARLAMENT DE UN INTELECTUAL AL SĂU!

Publicat de SC Unirea Pres SRL la comanda PMP Alba; Cod mandatar financiar PMP Alba 11160002

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Comunicat de presă | USR Cugir: Flaviu-Lucian Rădițoiu, alternativa inovatoare, dinamică și dedicată, la actuala administrație

Bogdan Ilea

Publicat

în

Comunicat de presă | USR Cugir: Flaviu-Lucian Rădițoiu, alternativa inovatoare, dinamică și dedicată, la actuala administrație USR Cugir are plăcerea de a anunța că Flaviu-Lucian Rădițoiu a fost ales candidat pentru funcția de primar, al orașului Cugir, în cadrul Adunării Generale a filialei. Cunoscut pentru implicarea sa constantă în comunitate, în diverse activități de voluntariat, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea