// ViewContent // Track key page views (ex: product page, landing page or article) fbq('track', 'ViewContent'); // Search // Track searches on your website (ex. product searches) fbq('track', 'Search');

Nuova Mama Mia Becicherecu Mic – Performanţa Ighiu 1-1 (0-1) | Echipa lui Mihai Manea, egalată în minutul 90, din penalty!

Performanţa Ighiu a remizat în etapa a 21-a a Seriei a 4-a din Liga a 3-a în deplasare cu Nuova Mama Mia Becicherecu Mic, scor 1-1 , după ce a condus la pauză cu 1-0.

A fost partida penalty-urilor, regrete fiind pentru oaspeți, care au fost egalați în minutul 90, partida fiind controlată de Performanța.

Scorul a fost deschis de Circov (17), după o lovitură de pedeapsă obținută de Tineiu (a treia etapă în care juniorul a fost implicat în reușitele propriei echipe), iar amfitrionii au egalat în ultimul minut, când P. Niță (90) a transformat un penalty la un fault în careu comis de Miroiu.

Vizitatorii au ratat câteva ocazii importante, dar au avut și două faze litigioase în care deciziile de arbitraj le-au fost potrivnice. În prima repriză, la scorul de 1-0, șutul lui Coltor din careu a lovit mâna unui apărător, dar nu s-a dictat henț, iar în actul secund, reușita lui Iclănzan, după o lovitură liberă a fost anulată pe motiv de ofsaid.

*Mihai Manea: „Când păcălești fotbalul, la final vei fi păcălit”

După ce a pierdut două puncte printre degete, în final, antrenorul Mihai Manea nu și-a ascuns dezamăgirea, mesajul său fiind unul critic la adresa unora dintre jucătorii săi. „Am pierdut două puncte, pentru că, uniii dintre noi au tratat meciul foarte ușor. Este păcat că nu realizăm că pentru a cuceri toate punctele puse-n joc trebuie să te dedici 100 la sută. Există o vorbă, care ni se potrivește: când păcălești fotbalul, la final vei fi cel păcălit„, a declarat Mihai Manea.

 

Echipa condusă de Mihai Manea are 6 rezultate pozitive la activ, rezultatul de pe „CFR” fiind unul favorabil şi pentru AFC Unirea 1924 Alba Iulia, aflată în luptă directă cu gruparea bănăţeană în evitarea retrogradării.

În runda viitoare, Performanţa Ighiu are parte de un nou derby judeţean, pe teren propriu, cu Industria Galda de Jos.

CS Nuova Mama Mia a stopat in extremis o serie de 4 eșecuri dintre care două acasă prin a egala din penalty în minutul 90 al jocului găzduit vineri de la ora 17 pe stadionul timișorean CFR în cadrul etapei a 21-a din Seria a IV-a în Liga 3, regina remizelor din acest retur, CS Performanța Ighiu, rămânând astfel doar cu un punct, după alte 4 rezultate de egalitate înregistrate în precedentele 7 runde ale sezonului de primăvară.

Cei din Alba au fost așadar la un pas de a se revanșa pentru eșecul suferit pe teren propriu în partida tur, 0-1 cu Mama Mia, însă istoria nu s-a repetat,. A fost așadar CS Nuova Mama Mia Becicherecu Mic – CS Performanța Ighiu 1-1 (0-1), unică remiză în cele 5 meciuri de vineri ale etapei în curs.

Mama Mia a contestat însă penalty-ul acordat oaspeților după primul sfert de oră de joc și avea să se dovedească ulterior faptul că foarte tânăra brigadă de arbitri ardeleană n-a avut meciul în mână, greșind în detrimentul ambelor tabere și ajungând să stârnească spiritele.

Centralul Vieru a acordat prima lovitură de la 11 metri după ce Miculete a stopat incursiunea lui Tineiu pe flancul drept al Performanței, centrarea juniorului fiind blocată și balonul ricoșând după un ”biliard” din componentul vizitatorilor în aut de poartă. Penalty iar Alexandru Circov a transformat în minutul 17, 0-1 reamintind de rezultatul ultimei ieșiri a celor din Ighiu, victorioși la limită la Cermei, după ce în precedenta deplasare din martie remizau 2-2 la UTA Bătrâna Doamnă.

Un al doilea penalty a fost în cele din urmă acordat la aceeași poartă, dar în favoarea gazdelor, la incursiunea lui Macovei, fundașul lateral Miroiu comițând un fault în suprafața de pedeapsă iar Niță egalând pentru Mama Mia: 1-1 în minutul 90.

A fost antepenultimul meci acasă în actuala campanie pentru CS Nuova Mama Mia, găzduind partidele din 2017 de fiecare dată pe CFR și nu la Jimbolia, însă s-ar părea că aparițiile finale pe teren propriu din retur ar putea avea totuși loc în localitatea timișeană de frontieră, contra Ripensiei și a ”satelitului” arădenilor, cazul fiind actualmente chiar pe biroul edilului jimbolian iar responsabilii FRF cu omologările de suprafețe de joc urmând a mai descinde din nou și săptămâna viitoare în județul Timiș. Cât despre CS Performanța Ighiu, aceasta are parte în runda viitoare de un derby judeţean pe teren propriu cu fruntașa Industria Galda de Jos.

Nouva Mama Mia: Radu – Baradji, Brice Nanou, Catrici, Folarin – Timiș, Macovei – Niță, Băban, Miculete (46, Hillion) – Aquino;  rezerve: Micu – Brașoveanu, Cioată, Chivăran, Ghiorghioiu, Ciobanu. Antrenor Dan Mănăilă.

Performanța Ighiu: Zăvoi – Miroiu, Iclănzan, I. Grozav, Mărginean – Trifa, Oniche (min. 65, M. Cristea) – Coltor (min. 71, Ciorchină), Circov (min. 75, Oara), Tineiu – Seiwerth; rezerve Dr. Pop – Oprița, Păcurar, Fetița. Antrenor Mihai Manea.

Nouva Mama Mia Becicherecu Mic, în precedentele dispute din 2017, a reuşit o victorie la Galtiu, cu AFC Unirea 1924 Alba Iulia, scor 2-1 şi a pierdut acasă, 2-0, cu Industria Galda de Jos.

Sursa: sporttim.ro

Dan HENEGAR