Rămâi conectat

Actualitate

Noi reguli pentru Inspecția Tehnică Periodică a mașinilor și amenzi între 1.000 şi 5.000 de lei

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Executivul a adoptat noi reguli pentru Inspecția Tehnică Periodică (ITP) a mașinilor, iar potrivit acestora vor fi trei tipuri de deficiențe pentru autovehicule. De asemenea, crește și cuantumul amenzilor pentru șoferii care circulă cu vehicule necorespunzătoare.

”Au fost adoptate o serie de modificări şi completări ale cadrului general de organizare şi funcţionare a sistemului de inspecţie tehnică periodică a vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în România. E vorba în speţă despre o adaptare a acestor regulamente la o serie de directive europene. O noutate care este introdusă se referă la clasificarea defecţiunilor constatate cu prilejul inspecţiei tehnice periodice, defecţiuni care vor fi încadrate în funcţie de grade de risc asupra siguranţei rutiere, dar şi de impactul asupra mediului”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Alina Petrescu, potrivit Știri.tvr.ro.

Potrivit proiectului de lege care a primit aprobarea Guvernului, vor fi trei grade – deficiențe minore, deficiențe majore și deficiențe periculoase. Pentru mașinile care nu trec de inspecție, din cauza unor deficiențe majore sau periculoase, va fi necesară o nouă verificare în termen de cel mult 30 de zile. Modificările urmează să fie detaliate printr-un ordin al Ministrului Transporturilor.

Proiectul de lege adoptat joi de Executiv modifică Ordonanţa Guvernului 81/2000 privind certificarea încadrării vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în normele tehnice privind siguranţa circulaţiei rutiere, protecţia mediului şi în categoria de folosinţă conform destinaţiei, prin inspecţia tehnică periodică, conform unui comunicat al Guvernului, scrie Bugetul.ro.

Potrivit sursei citate, lista faptelor considerate contravenţii a fost extinsă, cuantumul amenzilor aplicate fiind între 1.000 şi 5.000 de lei.

„Astfel, pe lângă faptele penalizate conform reglementărilor actuale, se vor considera contravenţii efectuarea ITP în staţii care nu deţin autorizare pentru categoria în care se încadrează vehiculul inspectat, nerespectarea metodologiei, a procedurilor ori a fluxului tehnologic comunicat de RAR cu ocazia autorizării, atestarea ca bun de circulaţie a unui vehicul care nu a fost prezentat în staţia de inspecţie tehnică, precum şi efectuarea ITP la vehiculele care prezintă modificări ale caracteristicilor din cartea de identitate a vehiculului fără ca modificările să fi fost înscrise în documentele respective”, se arată în comunicat.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Hărțuirea unei ziariste de către PNL, semnalată în Raportul Departamentului de Stat al SUA privind situația drepturilor omului în România

Bogdan Ilea

Publicat

în

Hărțuirea unei ziariste de către PNL, semnalată în Raportul Departamentului de Stat al SUA privind situația drepturilor omului în România Duminică noaptea, Departamentul de Stat al Statelor Unite, a publicat un raport privind situația drepturilor omului în România. „Ministerul de Externe” al SUA” a discutat despre relația dintre partidele de guvernământ din România și hărțuirea […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea