Rămâi conectat

Actualitate

Nimeni nu va veni la Alba Iulia ca să câştige capital politic de 1 Decembrie

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

– Aniversăm la Alba Iulia cea mai mare sărbătoare a poporului român, 1 Decembrie – Ziua Naţională a României. Vă rugăm, domnule prefect, să ne spuneţi cum s-au pregătit amfitrionii pentru a fi la înălţimea acestui mare eveniment?
– În primul rând, aş dori să adresez cu acest prilej un salut călduros şi un bun venit la Alba Iulia tuturor participanţilor şi să transmit totodată dorinţa şi preocuparea gazdelor de a se simţi cât mai bine în oraşul Marii Uniri. Este pentru noi un prilej de mândrie să fim gazdele acestui eveniment şi dorim să vă urăm din adâncul inimii bun venit în sfânta Cetate a Alba Iuliei, aici unde părinţii şi străbunii noştri au edificat cea mai mare lucrare a naţiei române din toate timpurile – Unirea Transilvaniei, Banatului, Moldovei şi Bucovinei cu patria mamă – România.
Doresc să subliniez colaborarea rodnică şi benefică dintre Instituţia Prefectului – judeţul Alba, Consiliul Judeţean şi Primăria Municipiului Alba Iulia, care împreună cu alte instituţii reprezentative pentru judeţul nostru s-au străduit să alcătuiască un program bogat şi variat de manifestări cultural -artistice şi patriotice, a cărui substanţă şi vibrantă trăire emoţională să fie ideea unităţii de neam şi de ţară. Capitala de suflet şi de cuget a tuturor românilor găzduieşte o suită de ample manifestări cultural – artistice de anvergură în care vor fi implicaţi artişti locali şi naţionali. Ca în fiecare an, la Catedrala Reîntregirii Neamului Românesc se va oficia un Te Deum în memoria eroilor şi martirilor Unirii, vor fi depuse coroane şi jerbe de flori la statuile lui Iuliu Maniu, I.I. C Bratianu, busturile regelui Ferdinand şi reginei Maria, mareului voievod Mihai Viteazul şi la busturile făuritorilor Unirii. Vom ciocni o cană de vin pentru această măreaţă sărbătoare cu oaspeţii care ne vor onora cu prezenţa, cu domniile voastre, cei care veniţi o dată pe an din toate colţurile lumii pentru a împărtăşi şi trăi împreună sentimentul dragostei de patrie, a ceea ce are mai de preţ ţara: libertate, demnitate, independenţă, unitate naţională şi speranţe într-un viitor mai bun şi mai prosper.
Doresc din adâncul inimii ca întreg evantaiul de acţiuni şi manifestări ce vor avea loc pe această vatră istorică să se desfăşoare sub bune auspicii. Îmi pun nădejdea în capacitatea şi forţa de creaţie a tuturor celor prezenţi în aceste zile la Alba Iulia, care sunt convins ca vor dura punţi trainice între românii de pretutindeni.

– Ce oficialităţi de prim rang ale naţiunii vor fi prezente pe 1 Decembrie la Alba Iulia şi care ar fi momentele de rezistenţă ale întregului evantai de manifestări dedicate acestei însemnate zile?
– Instituţia Prefectului a transmis invitaţii Preşedinţiei, membrilor Guvernului şi Parlamentului, tuturor partidelor politice, altor instituţii publice centrale. În momentul de faţă nu vă pot spune cu certitudine cine va fi prezent la Alba Iulia. Toate momentele cuprinse în programul manifestărilor organizate la Alba Iulia cu prilejul Zilei Naţionale a României sunt speciale, fiind planificate în aşa fel încât să fie pe placul cetăţenilor de diferite vârste şi să satisfacă gusturi cât mai variate. După cum am precizat şi în pasajele anterioare, programul de manifestări cultural – artistice este extrem de variat. Am să insist în această parte, pe manifestările organizate chiar în ziua de 1 Decembrie şi care vor include depuneri de jerbe şi coroane la statuile şi busturile înaintaşilor noştri, primirea soliilor din Cetăţile de scaun, slujbă religioasă, ceremonialul schimbării Gărzii Cetăţii, ceremonialul cu salve de tun în cinstea Zilei Naţionale a României, paradă culturală, expoziţie gastronomică, spectacol de muzică populară, concert de muzică electronică, un spectacol care sunt sigur că va fi pe placul multor cetăţeni nostalgici şi aici mă refer la spectacolul susţinut de foştii membri ai Cenaclului Flacăra precum şi artişti locali, toate culminând cu un superb foc de artificii.
– Suntem în perioadă de criză financiară. A găsit Guvernul resurse financiare să aloce pentru organizarea sărbătorii naţionale a românilor la Alba Iulia?
– Guvernul României a alocat prin hotărâre de guvern suma de 400.000 de lei. Precizez că sunt aceleaşi fonduri care au fost puse la dispoziţia organizatorilor ca în anul precedent. De asemenea, pentru o parte din acţiuni participă cu unele sume din bugetele proprii Consiliul Judeţean şi Consiliul Local Alba Iulia.
– Ce mesaj transmiteţi albaiulienilor, şi nu numai, cu ocazia celebrării sărbătorii neamului românesc?
– Ziua Naţională a României se va sărbători la Alba Iulia cu sentimente de entuziasm, de justificată mândrie patriotică. Am alcătuit pentru cei care ne vor vizita o suită bogată de acţiuni şi manifestări care vor sensibiliza sentimentele de conştiinţă patriotică, de simţire românească, de mândrie naţională de emoţie profundă. Tot ce vreau să vă spun este că sărbătoarea naţională de la Alba Iulia va fi una a cetăţenilor de rând şi nu doar a politicienilor, că nimeni nu va veni aici să câştige capital politic, ci să-şi manifeste dragostea pentru acest sfânt pământ şi popor românesc, pentru a glorifica milenarul oraş Alba Iulia. În încheiere urez şedere plăcută la Alba Iulia tuturor celor care păşesc pe meleagurile capitalei de suflet a românilor, Alba Iulia, cât şi invitaţia de a duce mai departe mesajul de unire, unitate şi aspiraţii la mai bine. Veniţi, români, veniţi la Alba Iulia-n Ardeal!

Robert GHERGU


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Vagoane suplimentare la unele trenuri în minivacanța de 1 Mai și Paști 2024

Unirea Ziarul

Publicat

în

Vagoane suplimentare la unele trenuri în minivacanța de 1 Mai și Paști 2024 Din cele 20 de trenuri introduse temporar spre litoral, niciunul nu oprește în județul Alba *Călătoria cu trenurile CFR de la Oradea la Mangalia, lungă „cât o zi de post”! În perioada 30 aprilie/1 mai – 6/7 mai, cu prilejul minivacanței de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea