Rămâi conectat

Ştirea zilei

Motivarea instanței pentru 25 de ani de închisoare în cazul albaiulianului Mihai Pandelea: 25 de lovituri, cu două cuțite, în zona gâtului, dintre care 19 au cauzat moartea fetei. Cum s-a petrecut odioasa crimă din blocul M3  

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Tribunalul Alba a făcut publică motivarea instanței în cazul crimei din blocul M3 din Alba Iulia din noaptea de 2 spre 3 februarie 2016. Mihai Pandelea a aplicat Alinei Bianca Tănăsie 25 de lovituri, cu două cuțite, în zona gâtului, dintre care 19 au dus la decesul victimei.

mihai pandelea

Crima a atras atenția opiniei publice din cauza cruzimii lui Pandelea, care avea atunci 26 de ani și era informatician la o firmă. Victima sa, Alina Bianca Tănăsie, originară din Drobeta Turnu Severin, a sfârșit sub ploaia de cuțite la doar 23 de ani. 

I.Sesizarea instanţei

Prin rechizitoriul emis la data de 30.03.2016 în dosar nr. 118/P/2016 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului P.M. R.pentru săvârşirea infracţiunilor de omor, prev. de art. 188  alin.1 Cod penal  şi furt calificat prev. de art. 228 alin.1 Cod penal, art.229 alin.1 lit. b Cod penal, totul cu aplicarea art.38 alin.1 Cod penal.

În motivarea actului de sesizare al instanţei se arată, în esenţă, că în data de 02.02.2016, în jurul orei 2300, inculpatul P.M. R. s-a întâlnit cu victima T.A.B. (persoană care practica prostituţia şi pe care a cunoscut-o prin intermediul site-urilor de specialitate), iar împreună s-au deplasat la locuinţa acesteia, unde, fără un motiv aparent,  i-a aplicat  victimei 25 de lovituri cu două cuţite în zona gâtului, (din care 19 lovituri au avut rol direct în cauzarea decesului) acţiune ce a avut ca urmare decesul victimei T.A.B.. Ulterior, inculpatul a sustras de la locuinţa victimei, geanta victimei (în care se aflau portmoneul cu acte, carduri), trei telefoane mobile şi o tabletă,  pe care ulterior le-a abandonat.

Din actele şi lucrările existente la dosar, instanţa reţine următoarele:

II.Starea de fapt:

În cursul lunii iulie 2015, inculpatul P.M. R. în vârsta de 26 ani, a cunoscut-o pe victima T.A.B.,  în vârstă de 23 de ani, care îşi procura mijloacele financiare practicând prostituţia, clienții fiind racolați prin intermediul site-urilor „publi 24.ro” şi „nimfomane forum” unde aceasta activa sub pseudonimul „M.”.

Raporturile sexuale cu clienţii se desfăşurau în apartamentul închiriat în A.I., ….., iar pe durata acestora, concubinul victimei, martorul XXX, care locuia împreună cu victima, ieşea prin oraş, deplasându-se de cele mai multe ori la un bar din vecinătatea blocului, aparţinând de B., unde participa la pariuri sportive.

Prima întâlnire a inculpatului P.M. R. cu victima a avut loc în cursul lunii iulie 2015 și, după ce a fost inițiată prin intermediul site-ului de specialitate, a stabilit telefonic o întâlnire cu aceasta în apartamentul închiriat de victimă, unde inculpatul a întreţinut relaţii sexuale atât cu victima cât şi cu  o altă fată, contra sumei de 400 lei.

Inculpatul frecventa ocazional apartamentul victimei în scopul întreținerii de relații sexuale, iar în seara de 02.02.2016, a stabilit cu aceasta o întâlnire în același scop.

Ajuns la apartamentul victimei, inculpatul a fost întâmpinat de aceasta, cei doi urmând să intre într-o cameră pentru a întreţine relaţii sexuale, însă inculpatul a intrat în bucătărie pentru a căuta ţigări, moment în care a luat hotărârea de a suprima viaţa victimei, pe fondul neîmplinirilor sale legate de căsnicia sa.

În realizarea rezoluției infracționale a luat de pe masa din bucătărie un „cuţit mai mic cu mâner din lemn” şi, ţinându-l în mâna dreaptă, a intrat în camera unde se afla victima care era cu spatele la inculpat, stând în picioare, s-a apropiat de aceasta şi i-a aplicat o lovitură cu cuţitul în partea dreaptă a gâtului, în urma loviturii lama cuțitului rămânând în gâtul victimei iar mânerul în mâna inculpatului. Surprinsă de lovitură, victima s-a lăsat pe pat şi a început să strige după ajutor, însă inculpatul a prins-o pe la spate cu palmele de gură, ţinând-o să nu mai strige şi pentru a-i opri respiraţia. Inculpatul a ţinut victima astfel, circa 10 minute, până a simţit că nu mai respiră, după care a luat mâinile de pe gura acesteia; constatând că victima încă mai respiră, a pus din nou palmele pe gura acesteia pentru a-i opri respiraţia, rămânând în acea poziţie circa 5 minute, după care, observând că victima nu a decedat, a scos lama cuţitului din gâtul victimei,  a aruncat-o în colţul camerei şi apoi s-a deplasat la bucătărie pentru a căuta un alt cuţit; găsind un cuţit de dimensiuni mai mari, a revenit în camera unde se afla victima întinsă pe burtă în pat, cu capul orientat înspre dulap şi „mai mişca puţin”, a stins becul şi a aplicat acesteia două – trei lovituri în gât cu cuţitul, până a „simţit că a decedat”.

După ce a constatat că victima a decedat, cu ajutorul lanternei de la telefonul mobil, a luat de jos mânerul primului cuțit, lama acestuia şi cuţitul mare, după care a luat de pe masa din bucătărie trei telefoane mobile, o tabletă, un portmoneu în care se aflau cartea de identitate a victimei, cardul bancar cu codul PIN şi câteva acte, precum și o geantă de culoare neagră, bunuri pe care le-a pus în două plase găsite în bucătărie.

Ulterior, inculpatul și-a spălat mâinile și picioarele în baia victimei, de unde a luat două prosoape pe care le-a folosit la ştergerea urmelor infracţiunii și pe care le-a depozitat în aceleași plase.

Înainte de a pleca de la locul faptei, inculpatul a mai intrat o dată în camera unde se afla victima decedată şi a ridicat patul pe care era întinsă, pentru a verifica dacă a lăsat vreun obiect personal sub pat, moment în care cadavrul a căzut pe covor lângă pat, în această poziţie fiind găsit de către organele de poliţie.

Inculpatul a părăsit apartamentul victimei şi s-a deplasat la garsoniera sa aflată în blocul învecinat …, mai exact în A.I., ….., unde a lăsat cele două plase lângă coşul cu rufe murdare, s-a dezbrăcat de hainele purtate, le-a pus în aceleaşi plase, după care a părăsit garsoniera, având asupra sa plasele.

În timp ce se deplasa pe strada V. s-a  întâlnit cu martorul YYY, un prieten din copilărie, căruia i-a spus că „se plimbă de nebun” întrucât este supărat datorită faptului că urmează să divorţeze, spunând că merge la părinţi.

Întrebat despre conţinutul celor două plase, inculpatul i-a răspuns martorului că sunt haine pe care le duce la părinţi iar după ce au ajuns la locuința acestora,  inculpatul i-a spus martorului că nu are cartelă pentru a intra în bloc şi din acest motiv se va întoarce în garsonieră, despărţindu-se în apropierea Băncii Transilvania de pe Bulevardul Transilvaniei.

În continuare, inculpatul s-a deplasat pe Bulevardul Transilvaniei unde a aruncat la un tomberon bluza lui, apoi pe strada A a aruncat cuţitul mic, cardul pe care l-a rupt în mai multe bucăţi, cele trei telefoane şi tableta, în mai multe guri de canal, după care s-a întors la bancomatul Băncii Raiffeisen  de lângă Cinematograful „Dacia” unde a scos de pe cardul din portofelul victimei (având codul pin notat pe un act) suma de 90 lei.

Ulterior, a ieşit din nou cu intenţia de a arunca şi celelalte bunuri şi s-a deplasat în spatele blocului …., de pe strada G. unde a împlântat cuţitul mare în pământ, lângă un gard şi apoi a aruncat cele două prosoape şi pantalonii lângă gurile de aerisire ale unor blocuri, după care s-a întors la locuinţa sa unde, după ce a fumat câteva ţigări, s-a culcat.

În seara zilei următoare inculpatul s-a întors în zona blocului …., constatând că cele două prosoape au dispărut din gura de aerisire unde le-a lăsat, însă a găsit doar pantalonii pe care i-a rupt și i-a aruncat la un tomberon de gunoi din cartier.

Prin încheierea nr. 10/4.05.2016 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Alba în dosar nr. 1163/107/2016/a1 s-a constatat, în baza art. 346 alin. 1 Cod procedură penală, legalitatea rechizitoriului cu nr. 118/P/2016 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, a administrării probelor, precum şi a efectuării actelor de urmărire penală privind pe inculpatul P.M.R., trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunilor de omor prev. de art. 188 alin.1 Cod penal şi furt calificat prev. de art. 228 alin.1 Cod penal, art.229 alin.1 lit.b Cod penal și s-a dispus începerea judecăţii cauzei privind pe susnumitul inculpat.

III.Analiza mijloacelor de probă:

Starea de fapt reţinută mai sus a rezultat din întregul material probatoriu administrat în cursul urmăririi penale, respectiv:

– proces verbal de sesizare a organelor de poliţie prin SNUAU 112 de către martorul XXX;

– proces verbal  de sesizare din  oficiu;

– proces verbal de cercetare la faţa locului cu planşe foto din care rezultă şi poziţia în care a fost găsită victima, probele ridicate de la locuinţa victimei, fiind găsit la faţa locului şi un prosop care prezenta urme de sânge;

– declaraţiile părţii civile T.C. din care rezultă că acesta nu cunoştea că cu ce se ocupa fiica sa;

– constatări preliminare eliberate de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Alba din care rezultă că moartea numitei T.A.B. a fost violentă, s-a datorat hemoragiei externe consecutive unor plăgi tăiate-înţepate ale regiunii cervicale cu secţiune de vase mari ale gâtului, leziunile traumatice constatate la necropsie s-au putut produce prin lovire activă, repetată cu corp tăietor-înţepător (posibil cuţit). Între aceste leziuni şi deces există legătură de cauzalitate, moartea poate data din cursul nopţii 02/03.02.2016”;

– raportul de expertiză medico – legală nr.293/III/17 din data de 14.03.2016 eliberat de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Alba din care rezultă că la examenul extern s-au constatat un număr de 25 de plăgi înţepate – tăiate şi având în vedere dimensiunile şi profunzimea diferită a plăgilor este posibilă producerea acestora cu două corpuri înţepătoare – tăietoare, dintre care unul cu caracteristicile cuţitului – corp delict, pus la dispoziţie – moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat hemoragiei externe consecutive unor plăgi înţepate – tăiate cervicale cu interesarea vaselor de la baza gâtului (arteră carotidă comună stângă – arteră vertebrală stângă, venă jugulară internă stângă) şi  a musculaturii cervicale indicându-se în raport numărul şi felul leziunilor cauzate, care au condus la deces (leziuni traumatice precum şi leziuni constatate la examenul intern), respectiv leziunile care nu au avut rol în mecanismul tanatogenerator, dar şi leziunea de apărare constatată pe corpul victimei;

– raportul de expertiză medico – legală psihiatrică nr. 380/IV/17/15.02.2016 eliberat de Serviciul Judeţean de medicină Legală Alba din care rezultă că inculpatul P.M. R. la momentul comiterii faptei a prezentat  ,,discernământ păstrat”;

– proces verbal de conducere în teren a inculpatului de către organele de poliţie, cu planşe fotografice şi suport CD din care rezultă că inculpatul a indicat locul unde a ascuns al doilea cuţit folosit  în comiterea faptei, dar şi bunurile sustrase de la victimă;

– procese verbale de percheziţie domiciliară cu suport CD (cuprinzând filmările) din care rezultă că au fost percheziţionate atât garsoniera unde locuia cu chirie inculpatul, situată pe strada …. cât şi apartamentul aparţinând părinţilor inculpatului, situat pe b…., jud. Alba, ocazie cu care au fost ridicate toate bunurile ce prezentau interes în cauză;

– proces verbal de identificare a persoanei după fotografie şi planşe foto, din care rezultă că martora WWW. a indicat fără nici un fel de presiune asupra sa, ori fără să-i fie sugerat în vreun fel, pe inculpatul P.M. R. ca fiind persoana cu care în cursul lunii decembrie 2015 a întreţinut relaţii sexuale  şi care i-a povestit de victimă, folosind pseudonimul „M.”, precizându-i că victima locuieşte în blocul învecinat, respectiv ..;

– procese verbal de identificare a posturilor telefonice aparţinând inculpatului, victimei şi ale martorei WWW.;

– procese verbale privind verificările efectuate privind pe concubinul victimei – martorul XXX;

– procese verbale de căutare în vederea identificării autorului  infracţiunii;

– procese verbale de căutare a obiectelor folosite de inculpat la comiterea faptei, dar şi a  bunurilor sustrase de la victimă cu planşe fotografice;

– procese verbale cuprinzând verificările efectuate în vederea identificării camerelor de supraveghere montate în zona blocului unde a fost găsită victima (respectiv pe străzile VV, VVV şi strada D);

– proces verbal de identificare a proprietarilor apartamentului în care locuia victima împreună cu  martorul XXX (concubinul său) cu chirie;

– procese verbale de efectuare a verificărilor localurilor din zona gării C.F.R. Alba Iulia;

– procese verbale de verificare a persoanelor care locuiesc în apartamentul învecinat cu cel în care locuia victima;

– procese verbale de examinare fizică a numiţilor XXX şi ZZZ, persoane care au întreţinut relaţii sexuale cu victima în data de 02.02.2016, anterior comiterii faptei;

– dovezi ale discuţiilor purtate de victimă pe site-urile accesate, cu clienţii;

– suport DVD cu imagini surprinse da camerele de luat vederi amplasate la …, unde inculpatul a folosit cardul victimei, extrăgând o sumă de bani şi rulajul contului victimei;

– procese verbale de ridicare a telefoanelor mărcile … şi respectiv ….  şi de restituire către inculpat cu obligaţia de păstrare a telefonului …. ridicat cu ocazia  efectuării percheziţiei, la fel procedându-se şi în cazul telefonului aparţinând mamei inculpatului P.A., marca …, ridicat cu aceeaşi ocazie ;

– procese verbale şi suporturi CD cuprinzând imagini din noaptea de 02/03.02.2016, imagini surprinse de  camerele de supraveghere montate la diferite instituţii şi localuri din zona blocului ..şi bulevardului unde locuiesc părinţii inculpatului, din care rezultă că, cu ajutorul sistemului de supraveghere montat în exteriorul punctului de lucru al S.C. TT., situat în mun. …., au fost surprinse în noaptea de 02.02.2016 ora 00,02, imagini cu două persoane de gen masculin care se deplasează pe jos pe trotuarul din partea dreaptă a sensului de mers dinspre strada VV înspre B persoane ce corespuns semnalmentelor martorului YYY şi inculpatul P.M. R.;

– harta relaţională întocmită de Unitatea Teritorială de Analiză a Informaţiilor Alba efectuată pe baza listingurilor telefonice din care rezultă contactele telefonice şi cu ce posturi telefonice s-au purtat convorbiri de către victimă şi inculpat;

– CD-uri cuprinzând listingurile solicitate în vederea identificării autorului faptei ;

– procese – verbale de certificare a discuţiilor rezumative purtate de concubinul victimei XXX, ale martorei WWW şi soţiei inculpatului PPP;

– procese verbale de investigaţii şi fişa de urgenţă prespitalicească pentru echipajele cu medici din care rezultă că  un echipaj SMURD solicitat la faţa locului a constatat decesul victimei;

– 2 suporturi optice (CD) cuprinzând imagini cu înregistrările din mediul ambiental a inculpatului P.M. R. şi soţia sa PPP, precum şi modul  de depistare a inculpatului în trafic pe raza municipiului Sebeş de către organele de poliţie care l-au condus la sediul poliţiei;

– declaraţia martorului XXX – concubinul victimei, din care rezultă că acesta cunoştea cu ce se ocupă victima iar pe durata întreţinerii raporturilor sexuale acesta părăsea locuinţa, fără a-i cunoaşte clienţii, victima racolându-i prin intermediul site-urilor pornografice, martorul arată că în seara faptei a fost sunat pe telefon de către victimă la ora 22,45, ocazie cu care i-a spus să nu se întoarcă în apartament întrucât urmează să vină „vecinul” cunoscând despre acesta de la victimă că era o persoană tânără care locuia în vecini, şi care plătea sume mari de bani, victima menţionându-i martorului că, cu acest client câştigă relativ uşor banii stând mai mult de vorbă. Martorul mai arată că în jurul orei 03,30 a trimis un mesaj victimei însă aceasta nu i-a răspuns plecând în gară iar în jurul orelor 7 – 7,30, întrucât victima nu i-a răspuns la telefon s-a întors în apartament unde a găsit-o decedată;

– declaraţia martorilor YYY, WWW, P., P.  (părinţii inculpatului), PPP (soţia inculpatului), J.J.J., D.D.D, H.HH., F.F.F., B.B.B

– declaraţiile suspectului/inculpatului P.M. R..

Audiat fiind, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul cercetării judecătoreşti la prima instanţă, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa, respectiv că a aplicat mai multe lovituri de cuțit victimei, fără a preciza numărul acestora și motivul pentru a procedat în acest mod, după care a încercat să scape de toate lucrurile care îl incriminau, învederând totodată instanței că dorește să uzeze de dispozițiile art. 374 alin. 4 Cod procedură penală.

La termenul de judecată din 12 septembrie 2016 instanța, în baza art. 386 Cod procedură penală, a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de omor prevăzută de art. 188 alin.1 Cod penal, în infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 189 alin.1 lit. h Cod penal, având în vedere modalitatea de săvârșire a faptei, respectiv aplicarea a 25 de lovituri  cu două cuțite în zona gâtului victimei, dintre care 19 lovituri au avut rol direct în cauzarea decesului și suferințele prelungite, de maximă intensitate, cauzate victimei, care au depășit cu mult suferințele inerente acțiunii de ucidere.

La același termen de judecată a fost respinsă cererea formulată de inculpat privind aplicarea procedurii simplificate prevăzută de art. 374 alin.4 Cod procedură penală, având în vedere că acțiunea penală vizează o infracțiune pedepsită cu detențiune de viață, respectiv infracțiune de omor calificat  prevăzută de art. 189 alin.1 lit. h Cod penal.

  1. Dreptul intern aplicabil şi individualizarea judiciară a pedepsei:

În drept, fapta inculpatului P.M. R., care în data de 02.02.2016, în jurul orei 23,00, s-a întâlnit cu victima T.A.B. (persoană care practica prostituţia şi pe care a cunoscut-o prin intermediul site-urilor de specialitate) și s-au deplasat împreună la locuinţa acesteia, unde i-a aplicat 25 de lovituri cu două cuţite în zona gâtului, (din care 19 lovituri au avut rol direct în cauzarea decesului) acţiune ce a avut ca urmare decesul victimei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 189 alin.1 lit. h Cod penal.

Fapta aceluiași inculpat de a sustrage de la locuinţa victimei, geanta (în care se aflau portmoneul cu acte, card), trei telefoane mobile mărcile S., A. şi  S. şi o tabletă marca A , bunuri pe care  ulterior le-a abandonat, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin.1 Cod penal, art.229 alin.1 lit. b Cod penal, totul cu aplic. art. 38 al.1 Cod penal.

Inculpatul a recunoscut circumstanţiat săvârşirea faptelor, fără a da o declarație amănunțită în fața instanței, manifestând pe parcursul cercetărilor o atitudine de regret şi colaborare cu organele judiciare, în vederea aflării adevărului în cauză.

La individualizarea judiciară a pedepsei pe care o va aplica inculpatului, instanţa va avea în vedere criteriile generale de individualizare consacrate de art. 74 Cod penal, respectiv limitele pedepsei conform art. 189 alin.1 lit.h Cod penal (omor calificat) – închisoarea de la 15 la 25 ani; gradul de pericol social concret al faptei săvârşite – apreciat de instanţă ca fiind extrem de ridicat; modul şi mijloacele de săvârşire –prin aplicarea cu ferocitate a unui număr de 25 de lovituri cu două cuțite, cauzatoare de suferințe prelungite, intense și agonizante victimei;  rezultatul produs – decesul brutal al victimei; forma de vinovăţie – intenţia directă; împrejurările în care aceasta a fost comisă – în contextul unei relații extraconjugale pe care inculpatul a stabilit-o cu victima, mai exact împrejurarea că pentru satisfacerea nevoilor sexuale a apelat la serviciile acesteia, cunoscută ca escortă pe site-urile de specialitate; de sentimentul de teamă, oroare și dezgust care a produs o tulburare semnificativă în rândul opiniei publice, dar va ţine cont totodată de faptul că scopul pedepsei este în primul rând prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni prin reeducare, îndreptare şi mai ales constrângere, de atitudinea sinceră şi cooperantă de care inculpatul a dat dovadă pe parcursul procesului, chiar dacă nu a dat declarație detaliată referitoare la faptă, de împrejurarea că se află la prima confruntare cu legea penală și regretă săvârşirea faptei, pregătirea profesională de excepție a inculpatului (studii superioare în specializarea informatică), împrejurarea că avea un loc de muncă onorabil și provenea dintr-o familie decentă, nefiind cunoscut cu un comportament deviant în societate.

Pentru toate considerentele expuse, instanţa îl va condamna pe inculpatul P.M. R., la:

– 24 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prevăzută de art. 189 alin. 1 lit.h Cod penal.

În baza art. 67 alin. 2 Cod penal va interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea, pe o perioadă de 5 ani, a drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal

-3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 228 alin.1 Cod penal raportat la art. 229 alin.1 lit.b Cod penal

În baza art. 38, 39 alin.1 lit.b Cod penal va contopi pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 24 ani închisoare la care se adaugă un spor de 1 an închisoare urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa de 25 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. alin. 1 lit. a, b Cod penal.

În baza art. 65 Cod penal va interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. alin. 1 lit. a, b Cod penal.

Constatând că temeiurile care au determinat arestarea preventivă se mențin și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului, în baza art. 399 alin. 1 Cod procedură penală va menţine arestarea preventivă a inculpatului.

În baza art. 72 alin. 1 Cod penal va deduce din pedeapsa închisorii aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 06.02.2016, la zi.

V.Latura civilă şi cheltuieli judiciare

Persoana vătămată T.C., tatăl victimei s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 400.000 lei reprezentând daune morale.

La aprecierea cuantumului acestora instanța a avut în vedere suferința intensă provocată acestuia prin pierderea fiicei în circumstanțe deosebit de brutale, modalitatea în care acesteia i-a fost curmată viața creând o stare de tulburare profundă, atât în sufletul tatălui, cât și în rândul întregii comunități.

În cuantificarea sumei acordată cu acest titlu, Tribunalul apreciază că 400.000 lei reprezintă o justă şi echitabilă despăgubire, aptă să dea satisfacţie morală tatălui victimei, fără a constitui o îmbogăţire fără justă cauză a acestuia, prezentând un raport rezonabil de proporţionalitate cu pierderea suferită, care, deși poate fi apreciată ca o pierdere irecuperabilă, se impune a fi reparată, cu precizarea că nicio sumă de bani nu poate înlocui pierderea unui copil și nu poate acoperi suferința și tulburarea cauzată unui părinte.

Având în vedere starea de fapt reţinută mai sus, instanţa constată că sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, fapta cauzând prejudicii morale tatălui victimei, motiv pentru care, în baza art.397 alin.1 Cod procedură penală rap. la art.25 alin.1, art.19 alin.5 Cod procedură penală şi art.21 Cod procedură penală, va admite acţiunea civilă exercitată de partea civilă T.C. și în consecință, va obliga inculpatul să plătească părții civile suma de 400.000 lei cu titlu daune morale.

În baza art. 404 alin. 4 lit. f  Cod procedură penală va dispune restituirea către partea civilă  T.C. a următoarelor bunuri:

-cuţitul cu mâner negru în lungime totală de 28,3 cm, lungimea lamei fiind de 14,8 cm;

-portmoneul conţinând acte de identitate, identificat;

-telefoanele mobile marca N.  tableta marca .A şi încărcătoarele acestora;

În baza art. 404 alin. 4 lit. f  Cod procedură penală va dispune restituirea către numiții P. și P., părinții inculpatului, a obiectelor ridicate în urma percheziţiilor domiciliare de la locuinţa acestora,  aflate în: sac de polietilenă nr.1, sac nr.2, plic nr.5, sac nr. 6, sac de hârtie nr.1, sac de hârtie nr.2, sac nr.3, sac nr.4, plic nr.1, plic nr.2, plic nr.3, plic nr.4, plic nr.5, plic nr.6, depuse la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Alba.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 va dispune prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii în SNDGJ şi va dispune comunicarea hotărârii în acest sens la IGPR.

În baza art. 5 din Legea nr. 76/2008 va dispune încunoştinţarea inculpatului despre necesitatea prelevării de probe biologice.

În baza art.274 alin.1 Cod procedură penală va obliga inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 4000 lei cu titlu cheltuieli judiciare în cursul urmăririi penale și al judecății.

Pentru aceste motive, În numele legii Hotărăşte:

Condamnă inculpatul P.M. R. ……., deţinut în Penitenciarul Aiud, la:

– 24 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prevăzută de art. 189 alin. 1 lit.h Cod penal.

În baza art. 67 alin. 2 Cod penal interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea, pe o perioadă de 5 ani, a drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal

-3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 228 alin.1 Cod penal raportat la art. 229 alin.1 lit.b Cod penal

În baza art. 38, 39 alin.1 lit.b Cod penal contopește pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 24 ani închisoare la care se adaugă un spor de 1 an închisoare urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa de 25 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. alin. 1 lit. a, b Cod penal.

În baza art. 65 Cod penal interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. alin. 1 lit. a, b Cod penal.

În baza art. 399 alin. 1 Cod procedură penală menţine arestarea preventivă a inculpatului.

În baza art. 72 alin. 1 Cod penal scade din pedeapsa închisorii aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 06.02.2016, la zi.

În baza art.397 alin.1 Cod procedură penală rap. la art.25 alin.1, art.19 alin.5 Cod procedură penală şi art.21 Cod procedură penală admite acţiunea civilă exercitată de partea civilă T.C. domiciliat ….. și în consecință, obligă inculpatul să plătească părții civile suma de 400.000 lei cu titlu daune morale.

În baza art. 404 alin. 4 lit. f  Cod procedură penală dispune restituirea către partea civilă  T.C. a următoarelor bunuri:

-cuţitul cu mâner negru în lungime totală de 28,3 cm, lungimea lamei fiind de 14,8 cm;

-portmoneul conţinând acte de identitate, identificat;

-telefoanele mobile marca N.,  tableta marca A. şi încărcătoarele acestora;

În baza art. 404 alin. 4 lit. f  Cod procedură penală dispune restituirea către numiții P. şi P., părinții inculpatului, a obiectelor ridicate în urma percheziţiilor domiciliare de la locuinţa acestora,  aflate în: sac de polietilenă nr.1, sac nr.2, plic nr.5, sac nr. 6, sac de hârtie nr.1, sac de hârtie nr.2, sac nr.3, sac nr.4, plic nr.1, plic nr.2, plic nr.3, plic nr.4, plic nr.5, plic nr.6, depuse la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Alba.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 dispune prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii în SNDGJ şi dispune comunicarea hotărârii în acest sens la IGPR.

În baza art. 5 din Legea nr. 76/2008 dispune încunoştinţarea inculpatului despre necesitatea prelevării de probe biologice.

În baza art.274 alin.1 Cod procedură penală obligă inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 4000 lei cu titlu cheltuieli judiciare în cursul urmăririi penale și al judecății.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Accident GRAV, între 4 mașini, pe autostrada A1 sensul Sebeș-Vâlcea: O persoană încarcerată și trafic BLOCAT total. A fost solicitat și elicopterul SMURD

Ziarul Unirea

Publicat

în

Accident GRAV, între 4 mașini, pe autostrada A1 sensul Sebeș-Vâlcea: O persoană încarcerată și trafic BLOCAT total. A fost solicitat și elicopterul SMURD Un accident rutier grav a avut loc joi, în jurul orei 13.00, pe autostrada A1, la km 230, zona Veștem, pe sensul Sebeș – Valcea, cu 4 autovehicule implicate. Traficul este blocat […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea