Rămâi conectat

Actualitate

Mircea Hava vede partea plină a paharului dar dă mash-ul jos

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Alba Iulia a beneficiat în ultimele zile de cea mai mare promovare de până acum datorită, sau mai bine zis, din cauza mash-ului (n.r. pânzei publicitare) amplasat de Primărie pe clopotniţa Catedralei Reîntregirii duminică, în chiar ziua deschiderii oficiale a Serbărilor Unirii dedicate Zilei Naţionale a României. De atunci, cele mai importante posturi de televiziune, agenţiile de presă, ziarele tipărite sau on-line din România au comentat necontenit îndrăzneala primarului din Alba Iulia de a modifica culorile drapelului naţional şi l-au acuzat că intenţionat a strecurat şi o fâşie de portocaliu, în cinstea partidului pe care îl reprezintă. Aceasta a fost maniera în care s-a discutat în ultimele zile despre Alba Iulia şi despre edilul ei, comentariile fiind însoţite însă de imaginea buclucaşului mash şi implicit a proaspătului logo al oraşului, amplasat pe acelaşi mash. „Ţin să vă mulţumesc pentru că astfel aţi făcut cea mai mare reclamă de până acum oraşului”, le-a spus cu puţină ironie în glas primarul Mircea Hava ziariştilor prezenţi ieri la conferinţa convocată tocmai pentru a explica cum s-a ajuns ca ceea ce s-a dorit o strategie de marketing „puţin mai altfel” să degenereze într-un scandal naţional cu iz penal. Tocmai pentru a pune capăt discuţiilor „răutăcioase”, Hava a anunţat ieri că, la nivelul Primăriei Alba Iulia, s-a luat decizia ca mash-ul să fie dat jos, cel mai târziu azi (n.r. 24 noiembrie a.c). În opinia primarului confuzia între mash-ul comercial şi steagul oficial al României s-a produs din cauza faptului că mash-ul a fost amplasat pe locul tradiţional pe care stătea stindardul în fiecare an, de 1 Decembrie.
Acesta din urmă a fost ridicat acum pe catargul amplasat vizavi de Catedrală, în apropierea Troiţei, şi nu pe clopotniţa Catedralei Reîntregirii.
*”Nu am văzut mash-ul înainte să fie desfăşurat. Probabil le spuneam să nu-l mai pună”
„Nu pot să spun că a fost greşeala cuiva anume şi nici măcar că este o greşeală. Pur şi simplu s-a întâmplat ca prin descompunerea culorii roşii să rezulte o fâşie de portocaliu, lucru care nu a fost vizibil atunci când s-a făcut previzualizarea pe calculator. Faptul că acesta a fost tipărit apoi pe un material ţesut a făcut ca, pe o anumită porţiune, nuanţa de roşu să apară apoi ca portocaliu. Vreau însă să subliniez că nu este vorba despre steagul României, ci despre un mash de promovare a oraşului cu ocazia Zilei Naţionale a României şi de aceea am încercat să folosim în combinaţie drapelul României însă nu în modul clasic, ci ideea a fost ca, văzut de la depărtare, să creeze impresia vizuală că flutură în vânt. De aici şi apariţia mai multor nuanţe. Îmi pare rău că s-a ajuns atât de departe cu discuţiile şi speculaţiile, nu cred că îşi închipuie cineva că, după o experienţă de peste zece ani în politică şi administraţie, sunt atât de tâmpit să-mi fac singur un astfel de deserviciu. N-am politizat niciodată până acum Ziua Naţională şi nici n-o voi face vreodată. În plus, cine ar putea crede că acea fâşie de portocaliu mi-ar putea aduce capital politic în plus? Este un lucru care s-a întâmplat pur şi simplu. Probabil că, dacă aş fi văzut mash-ul dinainte, aş fi spus să nu-l mai pună, pentru a evita orice fel de speculaţii. De acum încolo n-o să mai încercăm să facem ceva altfel, pentru că suntem foarte criticaţi”, a explicat ieri Mircea Hava. El a spus că nu se consideră vinovat de încălcarea Constituţiei care spune că „Drapelul României este tricolor; culorile sunt aşezate vertical, în ordinea următoare începând de la lance: albastru, galben, roşu” şi că nu se teme de o eventuală plângere penală dar „îl dau jos (n.r. mash-ul) pentru că m-am săturat de discuţiile astea”. El a spus că cel mai probabil mash-ul va fi refăcut şi amplasat în altă parte şi a dat asigurări că nimeni din Primărie nu va plăti cu scaunul pentru situaţia creată pentru că „nu este nimeni vinovat”.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

ADMITERE școli militare 2024: Sute de locuri disponibile pentru învățământul postliceal maiștri militari și subofițeri. Condiții de recrutare și calendar

Ziarul Unirea

Publicat

în

ADMITERE școli militare 2024: Sute de locuri disponibile pentru învățământul postliceal maiștri militari și subofițeri. Condiții de recrutare și calendar Centrul Militar Judeţean Alba, prin Biroul Informare Recrutare, desfășoară activități de recrutare a candidaților pentru admiterea în instituţiile militare de învăţământ postliceal. Citește și: FOTO: Povestea Mariei Cioruță, o femeie din Alba, mama a 4 […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea