Rămâi conectat

Politică Administrație

Mircea Hava, primarul municipiului Alba Iulia: Istoria oraşului şi oportunităţile albaiulienilor

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

    Nu voi răspunde criticilor dure, chiar brutale ale adversarilor mei. Vreau să reactualizez sintetic eforturile mele şi ale echipei mele de a repune oraşul Alba Iulia pe harta culturală a regiunii, a României şi a Europei. Reuşitele din domeniul cultural mă recomandă şi ele!
Recunosc, uneori mi-a fost mai la îndemână să zidesc în fapte decât să spun în vorbe. Tocmai de aceea, eforturile făcute în domeniul cultural, dovedite de proiectele concretizate şi transformate în evenimente culturale pentru albaiulieni nu trebuie să rămână doar amintiri.
Vă spun cu toată responsabilitatea: am avut discernământ şi am exploatat patrimoniul istoric al oraşului. Am văzut în memoria locului o valoare culturală cu un potenţial ce nu poate fi măsurat, pentru dezvoltarea sigură, chiar spectaculoasă a Alba Iuliei. Am investit în ziduri şi în instituţii, dar cu un obiectiv bine stabilit: o viaţă mai frumoasă pentru albaiulieni. Pe măsura lor. A fost viziunea mea pentru dezvoltarea durabilă a oraşului. Şi am făcut-o în felul meu. Rezultatele sunt vizibile. Avem o infrastructură atractivă în spaţiile restaurate ale Cetăţii. Ele au fost populate deja cu reuşite evenimente culturale gustate de albaiulieni, recunoscute de către conaţionalii noştri şi de notorietate: Festivalul Dilema Veche, Concertul Mozart Rocks, Festivalul internaţional de Jazz şi multe altele.
Merită, putem şi trebuie să continuăm. Am dovedit că suntem pe drumul cel bun. Într-un oraş frumos, tot mai iubit de locuitorii lui am reuşit organizarea unor evenimente culturale de înaltă ţinută şi de calitate. Alba Iulia a redevenit oraşul în care locuitorii lui, ardelenii, românii sau europenii care ne vizitează petrec împreună momente memorabile la: Zilele Cetăţii Vauban, Festivalul Dilema Veche, Noaptea Muzeelor, Zilele Muzicii, Noaptea Bibliotecilor, Zilele Oraşului, Zilele Filmului Românesc, Ziua Absolventului, Cetatea Copiilor. Am demonstrat că ştim şi putem să trăim în România, la Alba Iulia, altfel. Mai frumos, mai relaxaţi, mai interesant.
Am demonstrat că la Alba Iulia istoria are viitor! Împreună am redescoperit povestea acestui oraş. Avem toţi de învăţat din ea. A venit vremea ca noi, albaiulienii, să o spunem semenilor noştri şi să o îmbogăţim şi pe viitor! Avem capacitatea de a transforma o viziune în fapte. Ştim că aceasta este viziunea câştigătoare pentru albaiulieni. Valorificând realizările strămoşilor noştri, CETATEA a prins viaţă, s-a transformat în motorul de dezvoltare al urbei şi a generat deja locuri de muncă în servicii şi în turism pentru albaiulieni. Este şansa pe care istoria ne-o oferă aici şi prin intermediul căreia putem să redăm demnitatea şi respectul cuvenit albaiulienilor.
Nu am avut doar aspiraţii, o viziune sau nişte idei. Am găsit soluţii pentru a le pune în practică, pentru a le transforma în realitate! Am atras colaboratori din regiune sau de pe plan naţional (Revista Dilema Veche), chiar european (finanţarea Regatului Norvegiei pentru restaurarea Porţii a V-a); am antrenat parteneriate public-privat, am fost activi şi am câştigat proiecte pe programe culturale şi turistice, care au adus oraşului investiţii de milioane de euro. Am ştiut să redăm oraşului prestigiul istoric şi cultural cuvenit, legitimat prin trecutul lui deosebit. Fundamentul este pus. El trebuie continuat şi îmbogăţit. El merită eforturile noastre puse laolaltă.
Împreună putem reuşi să dăm albaiulienilor ceea ce li se cuvine. Ceea ce ei merită şi apreciază: evenimente culturale deosebite, frumoase, calitative pentru care suntem invidiaţi, pomeniţi, luaţi de model, uneori. Fapt singular în România, prin teledonul făcut de către REALITATEA TV, prin promovarea de pe TVR sau THE MONEY CHANNEL am adus bani în oraşul nostru. CEALALTĂ CAPITALĂ este primul brand turistic de oraş din România, Alba Iulia este singurul oraş românesc înscris în revista UNESCO World Heritage. Am arătat lumii cât de mult ne iubim CETATEA. Am îmbrăţişat-o şi am înscris-o în Guinness World Records (2009).
Am fost vizitaţi de ambasadori şi diplomaţi, de primarii oraşelor cu care oraşul Alba Iulia s-a înfrăţit, parteneri care au vorbit despre frumuseţea oraşului şi a Cetăţii Vauban, despre ospitalitatea localnicilor. Am organizat şi am participat la importante Târguri internaţionale de turism, în România şi în Europa. Scopul nostru era acela de a reda oraşului Alba Iulia şi locuitorilor lui exerciţiul alterităţii. Astfel se pot înmulţi locurile de muncă în domeniul turismului cultural şi al serviciilor asociate.
Am susţinut evenimente culturale care s-au transformat în frumoase amintiri atât pentru albaiulieni cât şi pentru oaspeţii noştri, români sau străini, dar pe care eu şi echipa mea putem şi vrem să le transformăm în habitudini locale. Ele nu pot să rămână doar nişte amintiri, ci trebuie să facă parte din cotidianul nostru prezent şi viitor. Acest vis ne poate împlini viaţa!
Dar pentru ca toate acestea să se întâmple avem nevoie să rămânem împreună!


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Comunicat de presă: Dumitru Deoancă, candidatul Alianței Dreapta Unită, pentru Primăria Comunei Șugag

Ziarul Unirea

Publicat

în

Dumitru Deoancă, candidatul Alianței Dreapta Unită, pentru Primăria Comunei Șugag Într-o atmosferă de unitate, Dumitru Deoancă a fost ales candidatul Alianței Dreapta Unită, pentru Primăria Comunei Șugag. Acesta a primit sprijinul și încrederea colegilor săi pentru a candida la funcția de primar. Dumitru are o experiență de 8 ani în politica locală și a fost […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea