Ministrul Florin Iordache, ȚAPUL ISPĂȘITOR, va fi demis. Anunțul făcut de premierul Sorin Grindeanu
Premierul României, Sorin Grindeanu, dă de înţeles că ministrul Justiţiei, Florin Iordache, va demisiona sau va fi demis. Dar nu acum, pentru că CSM a retras doi secretari de stat din minister şi există chestiuni esenţiale de gestionat. Ulterior, peste câteva zile, Iordache fie va demisiona, fie va fi demis.
„Florin Iordache a lucrat la acesta OUG (de abrogare a OUG 13/2017 – n.r.) împreună cu personal din Ministerul Justiției. În zilele următoare are de susținut bugetul. Eu i-am cerut să clarifice de ce s-a ajuns aici, să vină să clarifice, să își asume și după aceea să iau decizia. Și o voi lua legat de Ministerul Justiției. Este clar că anumite lucruri care țin de modul în care am știut să explicăm această ordonanță nu au fost deficitare. Sunt câteva zile în care e singur în minister. Florin Iordache își va asuma ceea ce nu a făcut bine. Dacă nu, după aceste zile, voi lua o decizie cu privire la ce înseamnă poziția dânsului acolo”, a declarat Grindeanu la Antena 3.
Același lucru a dat de înțeles și președintele PSD, Liviu Dragnea.
„Premierul Sorin Grindeanu și ministrul Justiției, Florin Iordache, au stabilit ca după picarea moțiunii de cenzură, joi sau vineri, să aibă o discuție amândoi și să ia o decizie în acest sens. Am avut o discuție cu premierul și i-am zis că e decizia lui. Ministrul Justiției și-a asumat această comunicare defectuoasă.”, a anunțat Liviu Dragnea la România TV.
sursa:stiripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Proiecte pentru orașul Teiuș: creșă, stadion și sediu nou pentru primărie Primarul orașului Teiuș, Mirel Vasile Hălălai, printr-o postare de ieri, 24 aprilie, de pe facebook a anunțat trei proiecte noi pentru teiușeni: creșă, stadion și sediu nou pentru primărie: ”Împreună cu arhitectul orașului, Claudiu Colev am fost astăzi la București la Ministerul Dezvoltării pentru […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Ce nume se sărbătoresc de SFÂNTUL GHEORGHE 2024: Peste 900.000 de români își serbează onomastica în 23 aprilie
-
Opinii - Comentariiacum 13 ore
Floriile 2024. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2025, 2026. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Legendele Sfântului Gheorghe. Cum l-a înfrânt pe balaur şi de ce nu este bine să dormim în această zi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Cui îi spunem „La mulți ani!” de Sfântul Gheorghe: Nume care se serbează în ziua Sfântului Mare Mucenic, purtătorul de biruință
-
Curier Județeanacum 3 zile
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024: URARI și FELICITARI pentru cei dragi care își sărbătoresc onomastica