Rămâi conectat

Opinii - Comentarii

Mihai Eminescu, date biografice: Viaţa şi opera poetului naţional

Ziarul Unirea

Publicat

în

Mihai Eminescu data naşterii • Mihai Eminescu biografie pe scurt • Mihai Eminescu opere, cărți, poezi • Mihai Eminescu scurt referat

Mihai Eminescu a fost cel mai mare poet român, prozator și jurnalist, socotit de cititorii români și de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română.

Citește și: 24 ianuarie 1859 Mica Unire – Unirea Principatelor Române sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza

Citește și: 15 ianuarie 1850, ziua de naştere a lui Mihai Eminescu, poetul naţional al României

Mihai Eminescu biografie

Născut 15 ianuarie 1850 Botoşani

Decedat 15 iunie 1889 Bucureşti, înmormântat la Bellu

Tabel cronologic

1736 Anul probabil al nasterii lui Petrea Eminovici, tăran din satul Călinesti, lângă Suceava (Bucovina), cel mai vechi dintre Eminovicii atestati în acte oficiale. Străbunic al poetului.
1780 Se naste Vasile Eminovici, singurul fecior al lui Petrea Eminovici si al sotiei sale Agafia. Si el tăran, muncitor de pământ. Avea si darul cântării. E bunicul poetului.
1812 La 10 februarie se naste Gheorghe Eminovici, fiu al lui Vasile Eminovici si al sotiei acestuia, Ioana. Este tatăl poetului. S-a rupt de mediul satului natal si, părăsind Bucovina, s-a stabilit în Moldova.

1816 Se naste mama poetului, Raluca Jurascu, fiica stolnicului Jurascu din Joldesti.

1840 La 29 iunie, Gheorghe Eminovici se căsătoreste cu Raluca Jurascu.

1841 La 12 mai Gheorghe Eminovici, sluger, fu ridicat la rangul de caminar. În acest an se naste Serban, primul copil al sotilor Eminovici.

1843 La 2 februarie se naste Nicolae (Nicu), al doilea copil. 1844 Se naste George (Iorgu), al treilea copil.

1845 La 5 mai, se naste Ruxandra, al patrulea copil. 1846 La 1 iulie, se naste Ilie, al cincilea copil.

1848 Se naste Maria, al saselea copil. Anul nasterii este probabil. 1850 La 15 ianuarie, se naste în Botosani Mihail (Mihai cum i se zicea în familie), poetul, al saptelea copil.

Citește și: Amintirile lui Mihai Eminescu din Blaj: A venit cu gândul de a-şi da examenele restante pentru a absolvi clasa III-a

1852 Se naste Aglaia, al optulea copil. 1854 Se naste Henrieta (Harieta), al noualea copil.

1856 Se naste, la 16 noiembrie, Matei, al zecelea copil. Data când s-a nascut Vasile, al unsprezecelea copil al sotilor Eminovici, nu e cunoscută.

1857 În luna august caminarul Eminovici conducea, cu pasaport, cinci copii la studii, peste granită, la Cernăuti, printre care si Mihai. Ce cursuri a urmat Mihai în acest an nu se stie.

1858-1859 Copilul Mihai a urmat clasa a III-a la „National Hauptschule” din Cernăuti, fiind clasificat al 15-lea între 72 de elevi.

1859-1860 A urmat clasa a IV-a, fiind clasificat al 5-lea între 82 de elevi.

1860-1861 Înscris la Ober-Gymnasium din Cernăuti, elevul Eminovici Mihai promoveaza clasa I, fiind clasificat al 11-lea în primul semestru si al 23-lea în cel de-al doilea semestru.

1861-1862 Urmeaza clasa a II-a.

1862-1863 Repeta clasa, dar de la 16 aprilie 1863 părăseste definitiv cursurile, desi avea o situatie bună la învătătură. Plecând de vacanta Pastelui la Ipotesti, nu s-a mai întors la scoală. Moare Ilie, care studia medicina la scoala lui Davila din Bucuresti.

Citește și: Rugăciunea neștiută a lui Mihai Eminescu, care l-a impresionat și pe Papă. Versurile au fost recitate în limba română, la Vatican

1864

Elevul Eminovici Mihai solicită Ministerului Învatamântului din Bucuresti o subventie pentru continuarea studiilor sau un loc de bursiet. I se refuza „nefiind nici un loc vacant de bursier”. Prin adresa nr. 9816 din 21 martie, către gimnaziul din Botosani, i se promite că va fi primit „negresit la ocaziune de vacantă, dupa ce, însă, va îndeplini conditiunile concursului”. Elevul Eminovici pleacă la Cernăuti unde trupa de teatru Fanny Tardini-Vladicescu dădea reprezentatii. La 5 octombrie Eminovici intră ca practicant la tribunalul din Botosani, apoi, peste putin timp, este copist la comitetul permanent judetean.

1865

La 5 martie Eminovici demisionează, cu rugămintea ca salariul cuvenit pe luna februarie sa fie înmănat fratelui sau Serban. La 11 martie tânărul M. G. Eminovici solicită pasaport pentru trecere în Bucovina. In toamna se află în gazda la profesorul său Aron Pumnul, ca îngrijitor al Bibliotecii acestuia. Situatia lui scolară era de „privatist”. Cunostea însa biblioteca lui Pumnul până la ultimul tom.  1866 La 12/24 ianuarie moare Aron Pumnul. Cu această împrejurare sapte gimnazisti tipăresc o brosura cu „lacrimioare… la mormântul prea-iubitului lor profesoriu”.

A doua din aceste poezii este semnata: M. Eminoviciu, privatist. La 25 februarie/9 martie revista Familia din Pesta îi publica poezia De-as avea… Iosif Vulcan, directorul revistei, i-a schimbat însa numele din Eminovici în Eminescu, nume pe care poetul l-a adoptat imediat si pentru totdeauna. La 15/27 mai i se publică poezia O calarire în zori. In iunie părăseste Bucovina si se stabileste la Blaj cu intentia marturisita de a-si reîncepe studiile. La 16/29 iulie, revista Familia îi publica poezia Din strainatate, la 14/26 august poezia La Bucovina, la 11/23 septembrie Speranta, si la 16/28 octombrie Misterele noptii. În cinci numere consecutiiive din octombrie si noiembrie, aceeasi revistă îi publica nuvela Lantul de aur, tradusă dupa Onkel Adam, scriitor suedez. Un scurt timp a fost si la Alba Iulia, unde participă la 27-28 august la adunarea anuală a „Astrei”. În toamnă a părăsit Blajul si s-a dus la Sibiu, unde e prezentat lui N. Densusianu; de aici trecu muntii cum putu si veni la Bucuresti.

1867

Intră în trupa lui Iorgu Caragiale, unde are rolul de sufleur si de copist. Cu această trupă facu turnee la Brăila, Galati, Giurgiu, Ploiesti. Citea mult din Schiller, din care a si tradus poezia Besignatiune. Îi apare în Familia din 2/14 aprilie poezia Ce-ti doresc eu tie, dulce Românie, iar la 18/30 iunie poezia lui La Heliade.

Citește și: Reformele lui Alexandru Ioan Cuza care au pus bazele statului unitar și modern român: Țară nouă, legi noi

1868

Este angajat ca sufleur în trupa lui Mihai Pascaly, care concentrase mai multe forte teatrale: Matei Millo, Fanny Tardini-Vladicescu si actori din trupa lui Iorgu Caragiale. În timpul verii, aceasta trupă a jucat la Brasov, Sibiu, Lugoj, Timisoara, Arad si alte orase bănătene. Iosif Vulcan l-a întâlnit cu ocazia acestui turneu si a obtinut de la Eminescu poeziile La o artista si Amorul unei marmure, publicate apoi în Familia din 18/30 august si 19 septembrie/1 octombrie. Văzând aceste poezii în Familia, caminarul Gheorghe Eminovici ceru lui Iosif Vulcan stiri asupra soartei fiului său, rătăcitor în lume. Stabilit în Bucuresti, Eminescu face cunostinta cu I. L. Caragiale. Pascaly, fiind multumit de Eminescu, îl angajează ca sufleur a II-a oara si copist al Teatrului National.

La 29 septembrie Eminescu semna contractul legal în această calitate. Obtinu de la Pascaly o cameră de locuit, în schimb, însă, se obligă să traducă pentru marele actor Arta reprezentării dramatice – Dezvoltată stiintific si în legătura ei organică de profesorul dr. Enric Theodor Rotscher (după editiunea a doua). Traducerea, neterminată, scrisă pe mai multe sute de pagini, se află printre manuscrisele rămase. Acum începe si proiectul său de roman Geniu pustiu.

1869

La 1 aprilie înfiintează împreună cu alti tineri cercul literar „Orientul”, care avea ca scop, între altele, strângerea basmelor, poeziilor populare si a documentelor privitoare la istoria si literatura patriei. La 29 iunie se fixează cornisiile de membri ale „Orientului”, care urmau să viziteze diferitele provincii. Eminescu era repartizat pentru Moldova.

În vara se întâlneste întâmplător în Cismigiu cu fratele sau Iorgu, ofiter, care-l sfătui sa reia legăturile cu farnilia. Poetul refuză hotărât. Cu ocazia mortii fostului domnitor al Munteniei, Barbu Dimitrie Stirbey, publică într-o foaie volantă poezia cunoscută sub titlul La moartea principelui Stirbey. În vară, pleacă cu trupa Pascaly în turneu la Iasi si Cernăuti. Revista Familia continuă să-i publice poezii: Junii corupti la 31 ianuarie/ 12 februarie si Amicului F. I. la 31 martie/11 aprilie. Cu ocazia ultimului turneu, Eminescu se împacă cu familia, iar tatăl său îi promite o subventie regulată spre a urma cursuri universitare la Viena, unde se aflau mai toti colegii lui de la Cernăuti.

La 2 octombrie, Eminescu se înscrie la Facultatea de filozofie ca student extraordinar, ca simplu auditor deci, lipsindu-i bacalaureatul. Aici face cunostintă cu I. Slavici si cu alti studenti români din Transilvania si din Bucovina. Reia legăturile cu vechii colegi de la Cernăuti si de la Blaj. Se înscrie în cele două societati studentesti existente, care apoi se contopesc într-una singură -`România jună”. Scrisorile si telegramele către părinti penru trimiterea banilor de întretinere se întetesc.

Citește și: 24 ianuarie 1859: Mica Unire – Unirea Principatelor Române sub Alexandru Ioan Cuza

1870

Împreună cu o delegatie de studenti, Eminescu îl vizitează de Anul Nou pe fostul domnitor Al. I. Cuza, la Dobling. În semestrul de iarnă 1869/1870 Eminescu a urmat cu oarecare regularitate cursurile. Dupa aceasta, Eminescu nu s-a mai înscris până în iarna lui 1871 /72, când urmează două semestre consecutive. In schimb, setea lui de lectură era nepotolită. Frecventa, cu mult interes, biblioteca Universitatii. Îl preocupau si unele probleme cu care avea să iasă în publicistică. La 7/19 si 9/21 ianuarie publică în Albina din Pesta articolul O scriere critică, în care ia apărarea lui Aron Pumnul împotriva unei brosuri a lui D. Petrino din Cernăuti, iar la 18/30 ianuarie în Familia, Repertoriul nostru teatral cel dintâi semnat cu numele întreg, iar cel de-al doilea cu initialele M. E. Trece apoi la situatia politică a românilor si a altor nationalităti conlocuitoare din Austro-Ungaria publicând, sub pseudonimul Varro, în Federatiunea din Pesta, trei articole, strâns legate între ele: Să facem un congres, aparut la 5/17 aprilie, În unire e tăria, la 10/22 aprilie, si Echilibrul, la 22 aprilie/4 mai si 29 aprilie/11 mai, pentru care a fost citat de procurorul public din Pesta. Federatiunea din 5/17 aprilie răspunde cu multumiri pentru aceste articole, dar nu poate preciza timpul când ar putea începe publicarea romanului mentionat de Varro. A fost probabil vorba de proiectul de roman Naturi catilinare.

La 15 aprilie publică în Convorbiri literare din Iasi poezia Venere si Madonă, iar la 15 august Epigonu. La 17 iunie îi scria lui Iacob Negruzzi, redactorul Convorbirilor literare, lămurindu-i ideea fundamentală din Epigonii.
Alături de N. Teclu, presedinte, Eminescu, în calitate de secretar, semnează, în luna martie, un apel pentru strângerea de fonduri în vederea serbării de la Putna, iar la 4/16 septembrie îi scrie lui Iacob Negruzzi rugându-l sa publice în Convorbiri literare notita ce-i trimite, „asupra proiectatei întruniri la mormântul lui Stefan cel Mare la Putna”. Tot atunci trimite povestea Fat-Frumos din lacrimă, care se tipăreste în Convorbiri literare, în numerele de la 1 si 15 noiembrie. Sosit incognito la Viena, Iacob Negruzzi îi comunică lui Eminescu impresia puternică provocată de poet în sânul societătii „Junimea” din Iasi, prin poeziile publicate de acesta în Convorbiri literare. Îi propune că după terrninarea studiilor să se stabilească la Iasi.

1871

În câteva scrisori din februarie îl pune pe Negruzzi în curent cu proiectele sale literare si i-l recomanda calduros pe Slavici. Trimite poezia Mortua est.; care apare în Convorbiri literare din 1 martie, urmată de alte două poezii: înger de pază si Noaptea…, care se tipăresc la 15 iunie.
La 8 aprilie stil nou, „România jună” tine sedintă de unificare a conducerii, alegând primul sau cornitet, cu I. Slavici, presedinte, si Eminescu, bibliotecar. La 1 august, în sedinta de la Cernăuti, s-au desăvârsit pregătirile pentru serbarea de la Putna, fixată pentru 15/27 august. Cu această ocazie Eminescu revede locurile copilăriei si ale adolescentei sale. Se abate chiar pe la Botosani si Ipotesti. La 6 august i se adresează din Ipotesti lui Titu Maiorescu, dându-i oarecare relatii privitoare la organizarea serbării. În ziarul Românul din 3/15 august, Eminescu publică împreună cu Pamfil Dan, membru în comitetul serbării, o scrisoare în care explică semnificatia întâlnirii tineretului român în jurul mormântului lui Stefan cel Mare. Printre tinerii de talent, participanti activi la serbare, s-au remarcat pictorul Bucevski si compozitorul Ciprian Porumbescu.

Citește și: Reformele lui Alexandru Ioan Cuza și Unirea Principatelor Române din 24 ianuarie 1859

Din cauza unor curente contradictorii în sânul societatii „România jună”, Eminescu demisionează împreună cu Slavici din comitetul de conducere, în toamna anului. Amândoi sunt acuzati că sunt atasati ideilor „Junimii” din Iasi. În studiul său despre Directia nouă, Titu Maiorescu evidentiază meritele de poet, „poet în toată puterea cuvântului”, ale lui Eminescu, citându-l imediat după Alecsandri. Studiul se tipăreste cu începere din acest an în Convorbiri literare.
Dintre numeroasele proiecte literare, în acest an probabil ia o formă initială Proletarul, sub impresia lecturilor poetului despre evenimentele Comunei din Paris. Poemul va fi continuat si desăvârsit în anii următori. Lucrează la poemul Panorama desertăciunilor. La 16 decembrie, într-o scrisoare către Serban, care se află în tară, îi scrie necăjit că duce o mare lipsă de bani, având datorii penru chirie, apoi „la birt, la cafenea, în fine, pretutindenea”. Din această cauză intentionează să se mute la altă universitate, în provincie.

1872

Anul probabil al întâlnirii lui cu Veronica Micle, la Viena. La 10 februarie, într-o scrisoare către părinti, se plânge ca a fost bolnav, din care cauza se află într-o stare sufletească foarte rea, agravată si de stirile triste primite de acasă. La 18 martie ajunge să constate că „anul acesta e într-adevăr un an nefast” din cauza boalei si a lipsurilor de tot felul. La 8 aprilie solicită bani pentru a se înscrie în semestrul al doilea. Se plânge si de lipsa unui pardesiu. În aceste împrejurări părăseste Viena si vine în tară. La 1 septembrie participă la o sedintă a „Junimii” din Iasi, unde citeste fragrnente din Panorama desertăciunilor. Egipetul si începutul Evului de mijloc, apoi nuvela Sărmanul Dionis. Prezenta în tară a poetului este confirmată si de o scrisoare pe care Eminescu o trimite din Botosani, în august, lui Titu Maiorescu, în care intervenea în favoarea lui Toma Micheru, pentru un concert al acestuia.

Citește și: Marea Unire de la 1918, pagina sublimă a istoriei românești. CRONOLOGIE

La 7 septembrie Eminescu citeste în sedinta „Junimii” două poezii: înger si Demon si Floare albastră. Poezia Egipetul avea să apară la 1 octombrie în Convorbiri literare, iar înger si Demon si Floare albastră la 1 aprilie anul următor. Sărmanul Dionis se tipăreste la 1 decembrie 1872 si în continuare la 1 ianuarie 1873.

Asigurat printr-o subventie lunară de 10 galbeni, din partea „Junimii”, Eminescu pleacă la Berlin. O scrisoare a lui Serban din 30 noiembrie dă amănuntul că poetul era plecat cu mai multe săptămâni înainte de această dată. Inscrierea la Universitatea din Berlin s-a facut la 18 decembrie. De data această Eminescu era înmatriculat ca student ordinar, pe baza unui certificat de absolvire de la gimnaziul din Botosani. Cursurile la care se înscrisese, sau pe care si le notase să le urmeze, erau foarte variate: din domeniul filozofiei, istoriei, economiei si dreptului.

1873

Prelucrează folclor: începe primele versiuni la Călin si Luceafărul. Pentru a-si putea asigura o existentă modestă este nevoit să accepte curând un post la consulatul român de la Berlin, aflat sub conducerea lui Teodor Rosetti, mai târziu al lui N. Kretulescu. Tensiunea dintre tata si fiu l-a determinat pe poet să ceară exmatricularea si eliberarea unui certificat doveditor că până la data de 14 iulie a urmat două semestre. La 26 iulie i se elibera acest certificat. Rosetti i-a înlesnit însă rămânerea mai departe la Berlin, prin mărirea salariului, iar la 8 decembrie se reînscrie la Universitate pentru semestrul de iarnă. N-a trecut nici un examen. La 21 septembrie Iorgu Eminovici, militar, se sinucide, dar moartea lui e declarată abia la 2 noiembrie. Fusese înmormântat la Ipotesti, fără autorizatie si fără declaratie de deces.

Citește și: Unirea cea mică de la 1859, un prim pas spre Marea Unire de la 1918

1874

Între 17/29 ianuarie si 7 mai are loc o bogată corespondentă între Maiorescu si Eminescu, în care i se propunea poetului să-si obtină de urgentă doctoratul în filozofie pentru a fi numit profesor la Universitatea din Iasi. Ministrul Invătământului îi trimite la Berlin suma de 100 galbeni pentru depunerea doctoratului. În timpul verii i se dă sarcina de a cerceta oficial, pentru statul român, documentele din Koenigsberg, dar printr-o scrisoare din 19 septembrie, adresată secretarului agentiei diplomatice din Berlin, motivează de ce a abandonat această sarcină si de ce a luat drumul către tară, urmând ca în noiembrie sa se întoarcă la Berlin pentru examene. La 1 septembrie era numit însă în postul de director al Bibliotecii Centrale din Iasi.

La 7 octombrie Maiorescu ia cunostinta prin Al. Lambrior că Eminescu nu poate pleca asa curând în străinătate ca să facă doctoratul, fiind oprit de oarecare întâmplari grave în familia sa. Două surori se îmbolnăviseră de tifos la băi în Boemia, fratele Serban, care dăduse semne de alienatie mintală, la 10 octombrie se internă în spital prin interventia agentiei române din Berlin. Poetul începuse să sufere de o aprindere a încheieturii piciorului. La 28 noiembrie agentia din Berlin anuntă moartea lui Serban.

Pe lângă sarcinile de la bibliotecă, Eminescu predă acum lectii de logică la Institutul academic în locul lui Xenopol. Convorbirile literare de la 1 decembrie îi publică Împărat si proletar. La 8 noiembrie promitea că va veni într-o joi la serată literară de la Veronica Micle, spre a citi o poezie cu subiect luat din folclor. Colaborează la Lexiconul lui Brockhaus. Toamna o petrece în tovărăsia lui Slavici, găzduit la Samson Bodnarescu. Publică în Convorbiri literare din 1 noiembrie un articol asupra lui Constantin Bălăcescu, reproducându-i multe poezii.

1875

În prima parte a anului pune ordine în bibliotecă si propune îmbogătirea ei cu manuscrise si cărti vechi românesti. Într-un raport din 6 martie, adresat lui Maiorescu, ministrul învătământului, înaintează o listă bogată de tipărituri si manuscrise vechi pentru achizitionare. Începe traducerea din nemteste a unei gramatici paleoslave. La 15 iunie primeste scrisoarea lui Maiorescu prin care i se propune functia de revizor scolar pentru districtele Iasi si Vaslui. La 1 iulie este invitat să-si ia în primire noul post, iar la 2 iulie predă biblioteca lui D. Petrino, autorul brosurii criticate de Eminescu prin articolul său O scriere critică. Tot în această vreme este înlocuit si la scoala din cauza grevei declarate de elevii unor clase.

La 10 august înaintează ministerului un raport asupra constatărilor făcute cu ocazia conferintelor cu învătătorii din judetul Iasi. Remarca pe institutorul Creanga de la scoala nr. 2 din Pacurari, Iasi. La 5 septembrie trimite un raport cu propuneri de reorganizare a scolilor din judetul Vaslui. In Convorbiri literare din 1 februarie publică poezia Făt Frumos din tei, iar la 1 aprilie publică tot acolo o scurtă dare de seamă asupra scrierii Pseudo-cyngeticos de Al. I. Odobescu. La 14 martie, în cadrul prelegerilor publice ale „Junimii” rosteste conferinta pe care o tipăreste în Convorbiri literare din 1 august sub titlul Influenta austriacă asupra românilor din principate. La 26 mai, înaintează ministerului un raport elogios asupra unei cărti didactice alcătuită de I. Creanga si altii. Pe Creanga îl introduce la „Junimea”. Schimbându-se guvernul, Eminescu este pus în disponibilitate prin decretul domnesc nr. 1013 din 3 iunie. Prin raportul său din 22 iunie către Ministerul Învătănântului, D. Petrino cere ca Eminescu, fost bibliotecar, să fie urmărit pentru obiecte si cărti „sustrase”. Ministerul înaintează raportul Parchetului din Iasi. Prin încheierea sa din 17 decembrie judecătorul de instructie declară însă că „nu este loc de urmare”.

Citește și: 31 decembrie 1889: Scriitorul Ion Creangă moare de Anul Nou, leșinând într-o tutungerie

La 15 august se stinge din viată la Ipotesti, Raluca Eminovici. Rămas fără slujbă, Eminescu primeste postul de corector si redactor al părtii neoficiale la ziarul local Curierul de lasi. Frecventează cu regularitate sedintele „Junimii”. De multe ori îl vizită pe Creanga în bojdeuca sa. Convorbirile literare îi publicau la 1 septembrie poeziile Melancolie, Crăiasa din povesti, Lacul si Dorinta, la 1 noiembrie Călin, iar la 1 decembrie Strigoii. Curierul de Iasi avea numeroase rubrici redactate de Eminescu, fără semnatură. În această formă apare la 9 iunie schita

La aniversara si nuvela Cezara în numerele de la 6, 11, 13, 15 si 18 august. Face un drum la Bucuresti, unde, prin Maiorescu, se împrieteneste cu Mite Kremnitz. Veronica Micle rămâne însă idolul său.

1877

Continuă activitatea ziaristică la Curierul de Iasi. În forma polemică ia apărarea manualului de logică a lui Maiorescu, sub titlul Observatii critice, în Curierul de Iasi din 12 august, si încă o dată recensiunea logicei Maiorescu, în Convorbiri literare din 1 septembrie. Publică cronici teatrale în legatură cu spectacolele la care asistă. Vizitează în dese rânduri casa bătrânului Micle si participă la sedintele „Junimii”, dar se simte din ce în ce mai singur, fapt pe care i-l comunică la 20 septembrie lui Slavici, iar la 12 octombrie precizeaza, către acelasi, ca Iasii i-au devenit „nesuferiti”.

Fiind invitat sa intre în redactia ziarului Timipul Eminescu paraseste Iasii în a doua jumatate a lunii octombrie si vine la Bucuresti, unde se dedică gazetăriei. Anul se scurge fără ca poetul să fi publicat măcar un vers. La 18 decembrie, totusi, Negruzzi se entuziasmă de seria de articole din Timipul, Icoane vechi si icoane nouă „minunat scrise si minunat cugetate”. Eminescu însă nu avea bani nici pentru o fotografie cerută de Negruzzi la Iasi spre a-i pune chipul în tabloul cu portretele junimistilor.

Citește și: 24 ianuarie: Mica Unire şi ziua lui Badea Cârţan, un dac coborât de pe Columnă, zi cu dublă semnificație

1878

Activitate ziaristică intensă. Nu raspunde scrisorilor primite de la Iasi. Abia dacă participă la sedintele săptămânale de la Maiorescu si de la Mite Kremnitz. Venirea lui Rossi în Bucuresti îi ocupă serile. Sub titlul Reprezentatiile Rossi publică în Timpul de la 28 ianuarie o scurtă cronică teatrală. Si reprezentatiile românesti îl preocupă: la 6 octombrie publică un foileton cu titlul Deschiderea stagiunii 1878-1879. După insistente numeroase, trimite lui Negruzzi patru poezii: Povestea codrului, Povestea teiului, Singurătate si Departe sunt de tine…, care se publică în Convorbiri literare din 1 martie. La 16 aprilie publică în Timpul un foileton, Pastele, care l-a impresionat pe Caragiale atât încât peste cincisprezece ani avea să-l reproducă în Moftul român (1893). La 26 mai citeste acasă la Maiorescu poezii, prezent fiind si Alecsandri, sărbătoritul de la Montpellier pentru Ginta latina. În iulie, sfătuit de medic, îsi ia concediu de la ziar si pleacă la Floresti-Dolj, ]a mosia lui Nicolae-Mandrea. Aici traduce, din însărcinarea Ministerului Cultelor si Învataturilor Publice, tomul întâi al scrierii Fragmente din istoria românilor de Eudoxiu Hurrnuzaki, aparuta de curând în nemteste. La 13 iulie scrie din Floresti, adresând lui Caragiale si Ronetti-Roman, colegi de redactie, o scrisoare plină de umor si de sarcasm.

După înapoierea de la Floresti i s-a propus să se mute la Maiorescu, dar poetul n-a primit. La 17 septembrie face o recenzie în Timipul despre Cuvente den bătrâni, tomul I, de Hasdeu. Participă, între 11 si 13 noiembrie, la a 15-a aniversare a „Junimii” la Iasi, mergând împreună cu Slavici si Caragiale, toti trei în contul lui Maiorescu.

1879

Satisface din plin cererile repetate ale lui Negruzzi si-i trimite la Iasi poezii care se publică în Convorbiri literare: Pajul Cupidon…, O, rămâi, Pe aceeasi ulicoară.., la 1 februarie, De câte ori, iubita.. Rugăciunea unui Dac si Atât de fragedă.., la 1 septembrie, Afără-i toamnă, Sunt ani la mijloc, Când însusi glasul, Freamăt de codru, Revedere, Despărtire si Foaia vestedă, la 1 octombrie. Creste pasiunea pentru Mite Kremnitz, careia îi predă lectii de limba română si-i oferă în manuscris poezia Atât de fragedă. Faptul îl alarmează pe Maiorescu, după cum reiese dintr-o însemnare a criticului din ziua de 1 iunie: „Grea epoca Eminescu” .

La 6 august moare Stefan Micle. Eminescu scrie Veronicăi. Văduva lui Micle vine la Bucuresti si-l roagă să intervie pentru urgentarea pensiei sale. Împreună fac planuri de căsătorie nerealizabile. Se afundă din ce în ce mai mult în munca de gazetar. În redactie are un rol preponderent, dar obositor.

Citește și: 15 ianuarie 1850, ziua de naştere a lui Mihai Eminescu, poetul naţional al României

1880

Într-o scrisoare către Henrieta se plânge că are mult de lucru si că-i bolnav trupeste, dar mai mult sufleteste. Din partea familiei primeste numai imputări, în special adresate de tatăl său. N-are nici timp, nici dispozitie să-l felicite măcar pe Matei, care-i trimisese invitatie de nuntă. Se simte îmbătrânit si ar vrea să moară. Nu-si vede capul de datorii. Nu publica decât o poezie: O, mamă.., care apare în Convorbiri literare din 1 aprilie. Negruzzi îi scrie imputându-i că nu-i mai trimite nici o colaborare. Renuntă la căsătoria proiectată cu Veronica Micle. Mite Kremnitz afirmă că inima poetului s-a aprins de o nouă flacără. Maiorescu precizează că e vorba de o doamnă Poenaru-Lecca, care-l inspiră, probabil. în poeziile pe care nu le publică, dar le citeste la întâlnirile literare saptamânale. Corespondenta cu Veronica se poarta pe un ton iritat.

La 6 decembrie Veronica se plânge lui Hasdeu că Maiorescu l-a determinat pe Eminescu să nu-si tină făgăduiala de a o lua în căsătorie.  1881 Scrie la 18 martie, cerând iertare tatălui său, bolnav, că nu poate veni să-l vada. „Negustoria de gogosi si de brasoave” îl tine strâns de „dugheană”. Se plânge ca-i e „acru sufletul de cerneală si de condei”. Totodată îi scrie si lui Negruzzi, spunând că nu gaseste un minut liber spre a raspunde la scrisorile primite. Îl anuntă însă ca prin Maiorescu i-a trimis Scrisoarea III, pe care a citit-o de mai multe ori la „Junimea” bucuresteana. În seara de 28 martie Maiorescu o citeste în sânul „Junimii”, la Iasi. Dupa publicarea Scrisorii I în Convorbiri literare din 1 februarie, si a Scrisorii Il la 1 aprilie, se tipăreste si Scrisoarea III la 1 mai. Pentru caracterul ei antiliberal este reprodusă la 10 mai în Timpul. Ciclul Scrisorilor se încheie cu publicarea Scrisorii IV la 1 septembrie în Convorbiri literare.Absorbit de activitatea ziaristică, găseste totusi timp si revizuieste nuvela Ceara, a cărei ultima forma o încredintează lui Maiorescu, între filele unei brosuri care continea balada lui Schiller Manusa, tradusă în treisprezece limbi; în româneste de Eminescu.

Citește și: 15 iunie 1889, ziua în care Mihai Eminescu, poetul național, a murit

Lucrează la desăvârsirea Luceafărului si la diversele forme din Mai am un singur dor. În Timpul din 4 octombrie Eminescu publică o introducere la seria de Palavre, anecdote, taclale etc. ale lui E. Baican, iar în numărul de la 10 octombrie se ocupă, într-un articol de fond, de însemnatatea limbii vechi din cărtile bisericesti. La 21 noiembrie, cu ocazia dezvelirii statuii lui Eliade, scrie un articol în care ataca că Eliade este cel dintâi scriitor modern al românilor. Raporturile epistolare cu Veronica devin încordate din cauza lui Caragiale, cu care Eminescu se si ceartă la serbarea pomului de Crăciun de la Mite Kremnitz.

1882

La gazeta, Eminescu este flancat cu începere de la 1 ianuarie de un director si un comitet redactional care urma să-i tempereze avântul sau polemic. Reorganizarea redactiei însă e inoperantă, fiindcă poetul continua să scrie în stilul său propriu. La 28 martie semnează un „prim-Bucuresti” ca recenzie la volumul întâi de nuvele publicat de I. Slavici. Nu publică nici o poezie în tot timpul anului. În schimb citeste în mai multe rânduri Luceafărul în sedintele „Junimii” de la Maiorescu. Mite Krernnitz i-l traduce în nemteste. Este semnalat adeseori în casă la Maiorescu.

În seara de 13 septembrie, în absenta poetului, probabil, se citesc „iarasi vecinic frumoasele poezii de Eminescu”. In seara de 8 octombrie citeste si corectează, împreună cu Maiorescu, Luceafărul pe care îl prezinta slefuit la „Junimea” de la 28 octombrie.
Împacat cu Veronica, îi scrie si primeste numeroase scrisori. Îi comunică planurile pentru viată în comun la Bucuresti. În câteva rânduri, Veronica a fost pentru scurt timp în Bucuresti. Dar curând raporturile dintre ei se strică.

1883

În ianuarie, Eminescu este internat pentru câtăva vreme în spital. În lipsa lui se citeste la Maiorescu, în două rânduri, Luceafărul în limba germană, traducere făcuta de Mite Kremnitz. Poezia, în româneste, vede lumina tiparului în Almanahul societătii studentesti „România jună” din Viena apărut cu mentiunea aprilie. Aparitia Almanahului este anuntată în Timpul, cu începere de la 14 mai pâna la 26 iunie. În seara de 23 martie, la sedinta „Junimii” de la Maiorescu este semnalată prezent a lui Iosif Vulcan. Probabil cu aceasta împrejurare Eminescu i-a cedat textul următoarelor poezii care au apărut în Familia în cursul lunilor viitoare: S-a dus amorul… (la 24 aprilie), Când amintirile… (la 15 mai), Adio (la 5 iunie), Ce e amorul… (la 17 iulie), Pe lângă plopii fără sot… (la 28 august), Si dacă… (la 13 noiembrie). Pentru aceste poezii Eminescu a primit un mic onorar, singurul cu care a fost răsplătit în toată activitatea sa literară.

Citește și: 15 ianuarie, Ziua Culturii Naționale, zi de reflecţie asupra culturii române, care omagiază oameni remarcabili

La 4 iunie Timpul anuntă plecarea la Iasi a lui Eminescu, pentru a asista în calitate de corespondent al ziarului la serbarea dezvelirii statuii lui Stefan cel Mare. Isi regăseste vechii prieteni, I. Creanga si Miron Pompiliu. Cu această ocazie citeste junimistilor din Iasi, strânsi în casa lui Iacob Negruzzi, poezia Doina care se tipăreste apoi în Convorbiri literare din 1 iulie. La Bucuresti, în ziua de 23 iunie, pe o căldură înzăbusitoare, Eminescu dă semne de alienatie mintală. La 28 iunie boala izbucneste din plin. În aceeasi zi este internat în sanatoriul doctorului Sutu. La 12 august Maiorescu este vizitat de Gheorghe Eminovici si de fratele poetului (locotenentul), care cer relatii asupra bolnavului. Convorbirile literare din luna august reproduc poezia Luceafărul din Almanahul de la Viena. La 20 octombrie Eminescu este trimis de prieteni la Viena si internat în sanatoriul de la Ober-Dobling, fiind însotit pe drum de Chibici. La contributiile amicilor se adaugă suma de 2000 lei, rezultată din vânzarea biletelor de intrare la Ateneu, unde Alecsandri a citit piesa Fântâna Blanduziei în ziua de 14 octombrie.

La 21 decembrie apare la Socec volumul cu poeziile lui Eminescu, având o scurtă prefată semnată de Titu Maiorescu, si portretul autorului. Impresie puternică pe lângă cele publicate anterior de poet, volumul cuprinde si 26 poezii inedite.  1884 La 8 ianuarie se stinge din viată, la Ipotesti, Gheorghe Eminovici, tatăl poetului, iar la 7 martie, îsi luă singur viata, prin împuscare, Neculai Eminovici (Nicu), tot la Ipotesti. În ziua de 1 ianuarie Eminescu este vizitat de Maiorescu si de vărul acestuia, C. Popazu, din Viena, care avea sarcina să vadă cât mai des pe poet la sanatoriu. La 12 ianuarie Eminescu scrie lui Chibici si-si exprimă dorinta de a veni în tară. La 4 februarie îi scrie lui Maiorescu, exprimându-i aceeasi dorintă. D-rul Obersteiner propune la 10 februarie ca pacientul să facă o călătorie prin Italia. Maiorescu, răpunzând la scrisoarea lui Eminescu, arată bucuria tuturor pentru deplina lui însănătosire si-l anuntă că Chibici va sosi la Viena, pentru că împreuna să faca o excursie de plăcere de 6 săptămâni spre sudul Alpilor până la Venetia, Padua si Florenta. Petre Carp, vizitând pe Eminescu la Dobling, îi face lui Maiorescu aceleasi propuneri.

Citește și: Marea Unire din 1 Decembrie 1918 a fost și rămâne pagina cea mai sublimă a istoriei românești • Cum s-a înfăptuit Marea Unire • Cronologie (pe scurt), despre cum s-a făcut Marea Unire de la Alba Iulia din 1918 • Marea Unire referat • Cine a făcut Marea Unire

În ziua de 26 februarie Eminescu părăseste sanatoriul si, însotit de Chibici, face călătoria recomandata prin Italia. Soseste la Bucuresti la 27 martie, primit la gară de mai multi amici. În ziua de 7 aprilie Eminescu pleacă la Iasi cu acelasi însotitor. Contributiile pentru întretinere continuă.

La 24 septembrie Eminescu e numit în postul de subbibliotecar al Bibliotecii Centrale din Iasi. Este prezent la banchetul anual al `Junimii’, la 25 octombrie. În noiembrie este bolnav si internat în spitalul Sf. Spiridon. În decembrie îl vizitează Vlăhută. Convorbirile literare din lunile ianuarie si februarie îi publică douăzeci si una din cele douăzeci si sase poezii, publicate ca inedite în volumul de la Socec. În numărul din luna februarie i se tipăreste poezia Diana, necuprinsă în volum. În Familia din 12 februarie apare poezia Din noaptea…, ultima din grupul celor date lui Iosif Vulcan în primăvara anului precedent.

1885

Apare la Socec editia a doua a volumului de poezii, cu acelasi continut. Convorbirile literare din iulie îi publică Sara pe deal. Eminescu continua modesta slujbă la bibliotecă si predă lectii la scoala comercială. Lipseste în lunile iulie si august, urmând o cură la Liman, lângă Odesa, de unde scrie cerând bani pentru plata taxelor. La începutul lunii septembrie încă nu venise la Iasi. I se dă de către Editura Socec 500 lei în contul volumului de poezii.  1886 Este mentinut în serviciul bibliotecii, unde îndeplineste roluri sterse: scrie statele de plată, adresele pentru înaintarea lor, diverse circulare pentru restituirea cărtilor împrumutate si pentru convocarea comisiei bibliotecii. Epoca ilustrată din 1 ianuarie publică Dalila (fragment). În întregime poezia a apărut postum în Convorbiri literare la 1 februarie 1890. Albumul literar al societătii studentilor universitari „Unirea”, cu data de 15 martie, îi publică poezia Nu ma întelegi, iar Convorbirile literare din decembrie poezia La steaua.

România libera din 2 martie informează despre o conferinta publicată lui Vlăhută asupra lui Eminescu, lăudând poeziile si criticând aspru pe cei care au avut alte păreri asupra lor. În timpul verii Eminescu devine din nou alienat. La 9 noiembrie este înlocuit în postul de la bibliotecă si, în urma unui consult medical, este transportat la ospiciul de la Mânăstirea Neamt.  1887 Primavara, Eminescu pleacă la Botosani, la sora sa Henrieta, si este internat în spitalul local Sf. Spiridon. În timpul acesta se organizează în Iasi comitete de ajutorare, care lansează liste de subscriptie publică pentru întretinerea si îngrijirea poetului. La 13 iulie merge la Iasi pentru un consult de medici. Acestia recomanda trimiterea pacientului la Viena si Hall, unde si pleacă în ziua de 15 iulie, însotit fiind de doctorandul Grigore Focsa. De la Hall se întoarce la Botosani, unde stă sub îngrijirea doctorului Isac si a sorei sale Henrieta, cu începere de la 1 septembrie. În decembrie trupa de teatru a fratilor Vlădicescu, cunoscuti poetului, dă la Botosani un spectacol în beneficiul bolnavului. Convorbirile literare din 1 februarie îi publică poezia De ce nu-mi vii, iar numarul din 1 iulie Kamadeva.  1888 Eminescu are dorinta de a-si termina unele lucrari pe care îsi aminteste ca le-a lăsat în manuscris. Pomeneste Henrietei de gramatica limbii sanscrite, rămasă în manuscris la Biblioteca Centrala din Iasi. Prin scrisoare recomandată îi cere lui Maiorescu să-i trimita biblioteca si manuscrisele rămase la Bucuresti. Criticul însă nu dă nici un răspuns acestei scrisori.

Citește și: MESAJE de ZIUA NATIONALA, 1 DECEMBRIE. SMS-uri, felicitări, urări și mesaje pe care le puteți trimite prietenilor

Iacob Negruzzi depune pe biroul Camerei deputatilor o petitie din partea unui număr de cetăteni din toate partile tării, pentru un proiect de lege prin care să se acorde poetului, de către stat, o pensie viageră. Propunerea este sustinută si de M. Kogălniceanu. Camera votează un ajutor lunar de 250 lei. Abia la 23 noiembrie proiectul de lege trece la Senat, unde este sustinut de N. Gane ca raportor. Legea se va vota abia în aprilie anul următor.

Veronica Micle vine la Botosani si determină pe Eminescu să se mute definitiv la Bucuresti, unde si pleacă pe data de 15 aprilie. Aici are un modest început de activitate literară. Citeste într-un mic cerc de prieteni Lais, care se dovedeste a fi traducerea piesei Le joueur de flute de Emile Augier. Tipăreste în România liberă din 13 noiembrie lconarii d-lui Beldiman si la 20 noiembrie Iar iconarii. În decembrie participă la aparitia revistei Fântâna Blanduziei, unde scrie articole la 4 si 11 decembrie, semnând cu initiale. În numărul din 25 decembrie al revistei se anuntă aparitia volumului de poezii, editia a treia, cu un adaos de trei poezii fată de editiile precedente: La steaua, De ce nu-mi vii si Kamadeva.

1889

La 3 februarie Eminescu este internat la spitalul Marcuta din Bucuresti si apoi este transportat la sanatoriul Caritas. La 13 aprilie se instituie o curatelă pentru asistenta judiciara a bolnavului. In noaptea de 15 iunie, la ora 3, poetul moare în sanatoriul doctorului Sutu din strada Plantelor, Bucuresti. Ziarul Românul din 16 iunie anuntă la stiri: Eminescu nu mai este. Înmormântarea are loc în ziua de 17 iunie. Corpul defunctului este depus în groapă la umbra unui tei din cimitirul Bellu. În octombrie se dă la tipar editia a patra a volumului de poezii de la Socec, cu un studiu al lui Maiorescu, intitulat: Poetul Eminescu. La 14 octombrie moare la Botosani Henrieta Eminovici, sora care-l îngrijise pe Eminescu în ultimii săi ani de viata. Veronica Micle încetase din viată înca de la 3 august în chiria unor măici de la Mânăstirea Văratec.
Tot în acest an moare si I. Creanga.

Viața și opera lui Mihai Eminescu – Referat

Mihai Eminescu (născut ca Mihail Eminovici) (n. 15 ianuarie 1850, Botoşani sau Ipoteşti – d. 15 iunie 1889, Bucureşti) a fost un poet, prozator şi jurnalist român, socotit de cititorii români şi de critica literară drept cel mai important scriitor romantic din literatura română, fiind supranumit şi „luceafărul poeziei româneşti”.

Eminescu a fost activ în societatea literară Junimea, şi a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator. A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la Viena. Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14.000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în şedinta din 25 ianuarie 1902. Eminescu a fost internat în 3 februarie 1889 la spitalul Mărcuţa din Bucureşti şi apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas.

În data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineaţa, poetul a murit în sanatoriul doctorului Şuţu. În 17 iunie Eminescu a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu. A fost ales post-mortem (28 octombrie 1948) membru al Academiei Române.

Biografie. Data şi locul naşterii:

Într-un registru al membrilor Junimii Eminescu însuşi şi-a trecut data naşterii ca fiind 20 decembrie 1849, iar în documentele gimnaziului din Cernăuţi unde a studiat Eminescu este trecută data de 14 decembrie 1849. Totuşi, Titu Maiorescu, în lucrarea Eminescu şi poeziile lui (1889) citează cercetările în acest sens ale lui N. D. Giurescu şi preia concluzia acestuia privind data şi locul naşterii lui Mihai Eminescu la 15 ianuarie 1850, în Botoşani.

Citește și: 8 Martie, Ziua Internaţională a Femeii: Semnificație. Când a apărut? Cum este sărbătorit 8 Martie în lume?

Această dată rezultă din mai multe surse, printre care un dosar cu note despre botezuri din arhiva bisericii Uspenia (Domnească) din Botoşani; în acest dosar data naşterii este trecută ca „15 ghenarie 1850”, iar a botezului la data de 21 în aceeaşi lună. Data naşterii este confirmată de sora mai mare a poetului, Aglae Drogli, care însă susţine că locul naşterii trebuie considerat satul Ipoteşti.

Mihai Eminescu este al şaptelea dintre cei unsprezece copii ai căminarului Gheorghe Eminovici, provenit dintr-o familie de ţărani români din nordul Moldovei, şi al Ralucăi Eminovici, născută Juraşcu, fiică de stolnic din Joldeşti. Familia cobora pe linie paternă din Transilvania de unde emigrează în Bucovina din cauza exploatării iobăgeşti, obligaţiilor militare şi a persecuţiilor religioase. Bunicii săi, Vasile şi Ioana, trăiesc în Călineştii lui Cuparencu, nu departe de Suceava, comuna întemeiată de emigranţii transilvăneni. Mor din cauza epidemiei de holeră din 1844, şi poetul, născut mult mai târziu, nu-i cunoaşte şi nu-i evocă în scrierile sale.

Gheorghe, primul băiat al lui Vasile, tatăl poetului, trece din Bucovina în Moldova şi îndeplineşte funcţia de administrator de moşie. Este ridicat la rangul de căminar şi îşi întemeiază gospodăria sa la Ipoteşti, în Ţinutul Botoşanilor. Primul născut, Şerban (n.1841), studiază medicina la Viena, se îmbolnăveşte de tuberculoză şi moare alienat în 1874. Niculae, născut în 1843, va contracta o boala venerică şi se va sinucide în Ipoteşti, în 1884. Iorgu, (n. 1844) studiază la Academia Militară din Berlin. Are o carieră de succes, dar moare în 1873 din cauza unei răceli contractate în timpul unei misiuni.

Ruxandra se naşte în 1845, dar moare în copilărie. Ilie, n. 1846 a fost tovarăşul de joacă al lui Mihai, descris în mai multe poeme. Moare în 1863 în urma unei epidemii de tifos. Maria, n. 1848 sau 1849 trăieşte doar şapte ani şi jumătate. Aglae (n. 1852, d. 1906), a fost căsătorită de două ori, locuieşte în Ipoteşti şi are doi băieţi, pe Ioan şi pe George. A suferit de boala Basedow-Graves. Mihai a fost cel de-al şaptelea fiu. După el s-a născut în jur de 1854 Harieta, sora mai mică a poetului, cea care l-a îngrijit după instaurarea bolii. Matei, n. 1856, este singurul care a lăsat urmaşi direcţi. A studiat Politehnica la Praga şi a devenit căpitan în armata română. S-a luptat cu Titu Maiorescu, încercând să împiedice publicarea operei postume.

Citește și: Istoricul şi semnificaţia zilei de 8 Martie. De când se serbează și când a devenit zi oficială

Ultimul copil, Vasile, a murit la un an şi jumătate, data naşterii sau a morţii nefiind cunoscute. O posibilă explicaţie este că în secolul al XIX-lea speranţa de viaţă nu depăşea 40 de ani, epidemiile de tifos, tuberculoză, hepatită erau frecvente, iar pentru sifilis nu exista vreun tratament, boala fiind incurabilă până la inventarea penicilinei. Copilăria Copilăria a petrecut-o la Botoşani şi Ipoteşti, în casa părintească şi prin împrejurimi, într-o totală libertate de mişcare şi de contact cu oamenii şi cu natura, stare evocată cu adâncă nostalgie în poezia de mai târziu (Fiind băiet… sau O, rămâi). Între 1858 şi 1866, a urmat cu intermitenţe şcoala primară National Hauptschule (Şcoala primară ortodoxă orientală) la Cernăuţi. Frecventează aici şi clasa a IV-a în anul scolar 1859/1860. Nu cunoaştem unde face primele două clase primare, probabil într-un pension particular. Are ca învăţători pe Ioan Litviniuc şi Ioan Zibacinschi, iar director pe Vasile Ilasievici. Cadre didactice cu experienţă, învăţătorii săi participă la viaţa culturală şi întocmesc manuale şcolare. Termină şcoala primară cu rezultate bune la învăţătură.

Nu s-a simţit legat, afectiv, de învăţătorii săi şi nu-i evocă în scrierile sale. A urmat clasa a III-a la „Nationale Hauptschule“ din Cernăuţi, fiind clasificat al 15-lea între 72 de elevi. A terminat clasa a IV-a clasificat al 5-lea din 82 de elevi, după care a făcut două clase de gimnaziu. Între 1860 şi 1861 a fost înscris la Ober-Gymnasium, liceu german din Cernăuţi înfiinţat în 1808, singura instituţie de învăţământ liceal la acea dată în Bucovina anexată de Imperiul habsburgic în 1775. Se impune în cursul anilor prin buna organizare administrativă şi marea severitate în procesul de învăţământ. Profesorii se recrutau, cu precădere, din Austria, întocmesc studii şi colaborează la publicaţiile vremii. Se înfiinţează şi o catedră de română, destul de târziu, după 1848.

Citește și: Legenda zilei de 8 Martie: Tradiții și obiceiuri inedite de Ziua Femeii în întreaga lume

Este ocupată de Aron Pumnul. Cunoscut prin Lepturariu românesc, în patru tomuri, tipărit la Viena între 1862 şi 1865, cea dintâi istorie a literaturii române în texte. Frecventează cursurile la Ober Gymnasium şi fraţii săi, Şerban, Nicolae, Gheorghe şi Ilie. Termină clasa I cu rezultate bune la învăţătură. Nu are notă la română pe primul semestru şi este clasificat de Miron Călinescu, erudit în istoria bisericii ortodoxe române. Elevul Eminovici Mihai a promovat clasa I, fiind clasificat al 11-lea în primul semestru şi al 23-lea în cel de-al doilea semestru.

În clasa a II-a, pe care a repetat-o, l-a avut ca profesor pe Ion G. Sbiera, succesorul lui Aron Pumnul la catedră, culegător din creaţie populară şi autor de studii de ţinută academică. Aron Pumnul l-a calificat, în ambele semestre, cu note maxime la română. A obţinut insuficient pe un semestru la Valentin Kermanner (la limba latină) şi la Johann Haiduk, pe ambele semestre (la matematică). Mai târziu a mărturisit că îndepărtarea sa de matematică se datora metodei rele de predare. În 16 aprilie 1863 a părăsit definitiv cursurile, deşi avea o situaţie bună la învăţătură. Avea note foarte bune la toate materiile. Ion G. Sbiera i-a dat la română calificativul vorzüglich (eminent). Plecând de vacanţa Paştelui la Ipoteşti, nu s-a mai întors la şcoală.

În 1864 elevul Eminovici Mihai a solicitat Ministerul Învăţământului din Bucureşti o subvenţie pentru continuarea studiilor sau un loc de bursier. A fost refuzat, „nefiind nici un loc vacant de bursier“. În 21 martie 1864, prin adresa nr. 9816 către gimnaziul din Botoşani, i s-a promis că va fi primit „negreşit la ocaziune de vacanţă, după ce, însă, va îndeplini condiţiunile concursului“. Elevul Eminovici a plecat la Cernăuţi unde trupa de teatru Fanny Tardini-Vladicescu dădea reprezentaţii. La 5 octombrie 1864, Eminovici a intrat ca practicant la Tribunalul din Botoşani, apoi, peste puţin timp, a fost copist la comitetul permanent judeţean. La 5 martie 1865, Eminovici a demisionat, cu rugămintea ca salariul cuvenit pe luna februarie să fie înmânat fratelui său Şerban. În 11 martie tânărul M. Eminovici a solicitat paşaport pentru trecere în Bucovina. În toamnă s-a aflat în gazdă la profesorul său, Aron Pumnul, ca îngrijitor al bibliotecii acestuia. Situaţia lui şcolară era de „privatist“. Cunoştea însă biblioteca lui Pumnul până la ultimul tom.

Debut:

1866 este anul primelor manifestări literare ale lui Eminescu. În 12/24 ianuarie moare profesorul de limba română Aron Pumnul. Elevii scot o broşură, Lăcrămioarele învăţăceilor gimnazişti (Lăcrimioare… la mormântul prea-iubitului lor profesoriu), în care apare şi poezia La mormântul lui Aron Pumnul semnată M. Eminoviciu, privatist. La 25 februarie/9 martie (stil nou) debutează în revista Familia, din Pesta, a lui Iosif Vulcan, cu poezia De-aş avea. Iosif Vulcan îl convinge să-şi schimbe numele în Eminescu şi mai târziu adoptat şi de alţi membri ai familiei sale. În acelaşi an îi mai apar în „Familia” alte cinci poezii.

Din 1866 până în 1869, a pribegit pe traseul Cernăuţi – Blaj – Sibiu – Giurgiu – Bucureşti. De fapt, sunt ani de cunoaştere prin contact direct a poporului, a limbii, a obiceiurilor şi a realităţilor româneşti, un pelerinaj transilvănean al cărui autor moral a fost Aron Pumnul. „Cât de clar este, respectând documentele epocii cernăuţene, respectând adevărul istoric atât cât există în ele, cât de cert este că drumul lui Eminescu în Transilvania, departe de a fi o «împrejurare boemă», «un imbold romantic al adolescenţei», a fost – în fond – încheierea sublimă a unei lecţii pentru toată viaţa: ideea unităţii naţionale şi a culturii române aplicată programatic şi sistematic, cu strategie şi tactică, după toate normele şi canoanele unei campanii ideologice.” (Sânziana Pop în Formula AS nr. 367)

Citește și: 1 Martie – Obiceiuri, tradiţii şi superstiţii de Mărţişor

A intenţionat să-şi continue studiile, dar nu şi-a realizat proiectul. În iunie 1866 a părăsit Bucovina şi s-a stabilit la Blaj cu intenţia mărturisită de a-şi reîncepe studiile. În perioada 27 – 28 august 1866, a participat la adunarea anuală a ASTREI, la Alba Iulia. În toamnă, a părăsit Blajul şi a mers la Sibiu, unde a fost prezentat lui N. Densuşianu. De aici a trecut munţii şi a ajuns la Bucureşti. În 1867 a intrat ca sufleor şi copist de roluri în trupa lui Iorgu Caragiale, apoi secretar în formaţia lui Mihail Pascaly şi, la recomandarea acestuia, sufleor şi copist la Teatrul Naţional, unde îl cunoaşte pe I. L. Caragiale. Cu această trupă face turnee la Brăila, Galaţi, Giurgiu, Ploieşti. A continuat să publice în Familia; a scris poezii, drame (Mira), fragmente de roman (Geniu pustiu), rămase în manuscris; a făcut traduceri din germană (Arta reprezentării dramatice, de H. Th. Rötscher).

Este angajat în 1868 ca sufleur în trupa lui Mihail Pascaly, care concentrase mai multe forţe teatrale: Matei Millo, Fanny Tardini-Vladicescu şi actori din trupa lui Iorgu Caragiale. În timpul verii, aceasta trupă a jucat la Braşov, Sibiu, Lugoj, Timişoara, Arad şi alte oraşe bănăţene. Iosif Vulcan l-a întâlnit cu ocazia acestui turneu şi a obţinut de la Eminescu poeziile La o artistă şi Amorul unei marmure, publicate apoi în Familia din 18/30 august şi 19 septembrie/1 octombrie.

Văzând aceste poezii în Familia, căminarul Gheorghe Eminovici află de soarta fiului său, rătăcitor în lume. Stabilit în Bucureşti, Eminescu a făcut cunoştinţă cu I. L. Caragiale. Pascaly, fiind mulţumit de Eminescu, l-a angajat ca sufleur a doua oară şi copist al Teatrului Naţional. În 29 septembrie, Eminescu semnează contractul legal în această calitate. Obţine de la Pascaly o cameră de locuit, în schimb, însă, se obligă să traducă pentru marele actor Arta reprezentării dramatice – Dezvoltată ştiinţific şi în legătura ei organică de profesorul dr. Heinrich Theodor Rotscher (după ediţia a II-a). Traducerea, neterminată, scrisă pe mai multe sute de pagini, se află printre manuscrisele rămase. Acum începe şi proiectul său de roman Geniu pustiu.

Student la Viena şi Berlin:

Între 1869 şi 1872 este student la Viena. Urmează ca „auditor extraordinar” Facultatea de Filozofie şi Drept (dar audiază şi cursuri de la alte facultăţi). Activează în rândul societăţii studenţeşti (printre altele, participă la pregătirea unei serbări şi a unui Congres studenţesc la Putna, cu ocazia împlinirii a 400 de ani de la zidirea mănăstirii de către Ştefan cel Mare), se împrieteneşte cu Ioan Slavici; o cunoaşte, la Viena, pe Veronica Micle; începe colaborarea la Convorbiri literare; debutează ca publicist în ziarul Albina, din Pesta.

Apar primele semne ale „bolii”. Între 1872 şi 1874 a fost student „extraordinar” la Berlin. Junimea i-a acordat o bursă cu condiţia să-şi ia doctoratul în filozofie. A urmat cu regularitate două semestre, dar nu s-a prezentat la examene. La 1 aprilie 1869, a înfiinţat împreunã cu alţi tineri, cercul literar Orientul, care avea ca scop, între altele, strângerea basmelor, poeziilor populare şi a documentelor privitoare la istoria şi literatura patriei. În data de 29 iunie, se fixează comisiile de membri ale Orientului, care urmau să viziteze diferitele provincii. Eminescu era repartizat pentru Moldova. În vară se întâlneşte întâmplător în Cişmigiu cu fratele său Iorgu, ofiţer, care l-a sfătuit să reia legăturile cu familia. Poetul a refuzat hotărât. În vară, a plecat cu trupa Pascaly în turneu la Iaşi şi Cernăuţi.

Citește și: Mărțișorul de 1 Martie – Origine și semnificație | Anul Nou la geto – daci

Cu ocazia ultimului turneu, Eminescu se împacă cu familia, iar tatăl său i-a promis o subvenţie regulată pentru a urma cursuri universitare la Viena, unde se aflau mai toţi colegii lui de la Cernăuţi. În 2 octombrie, Eminescu s-a înscris la Facultatea de Filosofie ca student extraordinar, ca simplu auditor deci, deoarece i-a lipsit bacalaureatul. Aici a făcut cunoştinţă cu Ioan Slavici şi cu alţi studenţi români din Transilvania şi din Bucovina. A reluat legăturile cu vechii colegi de la Cernăuţi şi de la Blaj. S-a înscris în cele două societăţi studenţeşti existente, care apoi s-au contopit într-una singură – România junã.

A început să crească numărul scrisorilor şi telegramelor către părinţi pentru trimiterea banilor de întreţinere. Împreună cu o delegaţie de studenţi, Eminescu îl vizitează de Anul Nou, 1870, pe fostul domnitor Alexandru Ioan Cuza, la Döbling. În semestrul de iarnă 1869-1870 Eminescu a urmat cu oarecare regularitate cursurile. După aceasta, Eminescu nu s-a mai înscris până în iarna lui 1871-1872, când a urmat două semestre consecutive. În schimb, setea lui de lectură era nepotolită. Frecventa, cu mult interes, biblioteca Universităţii. Îl preocupau şi unele probleme cu care avea să iasă în publicistică. Sosit incognito la Viena, Iacob Negruzzi îi comunicã lui Eminescu impresia puternicã provocatã de poet în sânul societăţii Junimea din Iaşi, prin poeziile publicate de acesta în Convorbiri literare.

Îi propune ca după terminarea studiilor să se stabilească la Iaşi. La 6 august 1871, i se adresează din Ipoteşti lui Titu Maiorescu, dându-i oarecare relaţii privitoare la organizarea serbării. Printre tinerii de talent, participanţi activi la serbare, s-au remarcat pictorul Epaminonda Bucevski şi compozitorul Ciprian Porumbescu. În toamna anului 1871, din cauza unor curente contradictorii în sânul societăţii România junã, Eminescu demisionează împreună cu Slavici din comitetul de conducere. Amândoi sunt acuzaţi că sunt ataşaţi ideilor Junimii din Iaşi.

Citește și: Mesaje de dragoste • Mesaje de iubire • Declarații de dragoste • Declarații de iubire

În studiul său despre Direcţia nouă, Titu Maiorescu evidenţiază meritele de poet, „poet în toată puterea cuvântului“, ale lui Eminescu, citându-l imediat după Alecsandri. Studiul se tipăreşte cu începere din acest an în Convorbiri literare. La 16 decembrie 1871, într-o scrisoare către Şerban, care se afla în ţară, i-a scris necăjit că duce o mare lipsă de bani, având datorii pentru chirie, apoi „la birt, la cafenea, în fine, pretutindenea“. Din această cauză, intenţionează să se mute la o altă universitate, în provincie. 1872 este anul probabil al întâlnirii cu Veronica Micle, la Viena.

În data de 10 februarie a aceluiaşi an, într-o scrisoare către părinţi, se plânge că a fost bolnav, din care cauză se află într-o stare sufletească foarte rea, agravată şi de ştirile triste primite de acasă. În 18 martie, a ajuns să constate că „anul acesta e într-adevăr un an nefast“ din cauza bolii şi a lipsurilor de tot felul, iar în 8 aprilie a cerut bani pentru a se înscrie în semestrul al II-lea. Se plânge şi de lipsa unui pardesiu.

Mihai Eminescu în prima jumătate a anilor 1870:

În aceste împrejurări a părăsit Viena şi s-a întors în ţară. În 18 decembrie s-a înscris la Universitatea din Berlin, ajuns aici cu ajutorul unei subvenţii lunare de 10 galbeni, din partea Junimii. De data aceasta Eminescu era înmatriculat ca student, pe baza unui certificat de absolvire de la liceul din Botoşani. Cursurile la care se înscrisese, sau pe care şi le notase să le urmeze, erau foarte variate: din domeniul filozofiei, istoriei, economiei şi dreptului.

În 26 iulie 1873 i s-a eliberat certificatul dorit. Rosetti i-a înlesnit însă rămânerea mai departe la Berlin, prin mărirea salariului. În 8 decembrie s-a reînscris la Universitate pentru semestrul de iarnă. În perioada 17/29 ianuarie – 7 mai 1874, a avut loc o bogată corespondenţă între Maiorescu şi Eminescu, în care i se propunea poetului să-şi obţină de urgenţă doctoratul în filosofie pentru a fi numit profesor la Universitatea din Iaşi.

Citește și: Mesaje de ziua îndrăgostiţilor. Texte frumoase cu mesaje de Valentine’s Day (mesaje de Sfantul Valentin)

Ministrul Învăţământului i-a trimis la Berlin suma de 100 galbeni pentru depunerea doctoratului. În timpul verii i s-a dat sarcina de a cerceta oficial, pentru statul român, documentele din Königsberg. Toamna a petrecut-o în tovărăşia lui Ioan Slavici, găzduit la Samson Bodnărescu. Poetul a început să sufere de o inflamaţie a încheieturii piciorului. În 1 septembrie a fost numit în postul de director al Bibliotecii Centrale din Iaşi. Pe lângă sarcinile de la bibliotecă, Eminescu a predat acum lecţii de logică la Institutul academic în locul lui Xenopol. În 19 septembrie, printr-o scrisoare adresată secretarului agenţiei diplomatice din Berlin, a motivat de ce a abandonat această sarcină şi de ce a luat drumul către ţară.

În 7 octombrie, Maiorescu a luat cunoştinţă prin Al. Lambrior că Eminescu nu poate pleca aşa curând în străinătate ca să facă doctoratul, fiind oprit de întâmplări grave în familie: două surori se îmbolnăviseră de tifos la băi în Boemia. În 10 octombrie, Şerban, fratele poetului, care dăduse semne de o alienaţie mintală, s-a internat în spital prin intervenţia agenţiei române din Berlin. S-a întors în noiembrie 1874 la Berlin pentru examene, iar în 8 noiembrie a promis că va veni într-o joi la serata literară de la Veronica Micle, pentru a citi o poezie cu subiect luat din folclor. În 28 noiembrie, agenţia din Berlin a anunţat moartea lui Şerban, fratele poetului.

Reîntoarcerea în ţară. Rătăciri:

În prima parte a anului 1875 a pus ordine în bibliotecă şi a propus îmbogăţirea ei cu manuscrise şi cărţi vechi româneşti. Tot în acest an a început traducerea din germană a unei gramatici paleoslave. L-a introdus pe Ion Creangă în societatea Junimea. Rămas fără serviciu, Eminescu a primit postul de corector şi redactor al părţii neoficiale la ziarul local Curierul de laşi, unde numeroase rubrici redactate de el au fost publicate fără semnătură. A frecventat cu regularitate şedinţele Junimii. De multe ori l-a vizitat pe Creangă în bojdeuca sa.

A făcut un drum la Bucureşti, unde, prin Maiorescu, s-a împrietenit cu Mite Kremnitz, Veronica Micle a rămas, însă, idolul său. În 6 martie, într-un raport adresat lui Maiorescu, ministrul Învăţământului, a înaintat o listă bogată de tipărituri şi manuscrise vechi pentru achiziţionare, iar în 14 martie, în cadrul prelegerilor publice ale Junimii a rostit conferinţa pe care a tipărit-o în Convorbiri literare din 1 august sub titlul Influenţa austriacă asupra românilor din principate. În 26 mai a înaintat Ministerului un raport elogios asupra unei cărţi didactice alcătuită de Ion Creangă şi alţii.

În 3 iunie, schimbându-se guvernul, Eminescu a fost pus în disponibilitate prin decretul domnesc nr. 1013. În 15 iunie a primit scrisoarea lui Maiorescu prin care i s-a propus funcţia de revizor şcolar pentru districtele Iaşi şi Vaslui. În 22 iunie, prin raportul său către Ministerul Învăţământului, D. Petrino a cerut ca Eminescu, fost bibliotecar, să fie urmărit pentru obiecte şi cărţi „sustrase“. Ministerul a înaintat raportul Parchetului din Iaşi. În 1 iulie a fost invitat să-şi ia în primire noul post de revizor, iar în ziua următoare a predat biblioteca lui D. Petrino, autorul broşurii criticate de Eminescu prin articolul său O scriere critică.

Citește și: Mesaje de valentine’s day • SMS -uri de ziua îndrăgostiţilor. Declaraţii de dragoste de Valentine `s Day.

Tot în această vreme a fost înlocuit şi la şcoală, din cauza grevei declarate de elevii unor clase. În 10 august a înaintat Ministerului un raport asupra constatărilor făcute cu ocazia conferinţelor cu învăţătorii din judeţul Iaşi. A remarcat pe institutorul Ion Creangă de la Şcoala nr. 2 din Păcurari, Iaşi. În 15 august s-a stins din viată la Ipoteşti, mama poetului, Raluca Eminovici. În 5 septembrie a trimis un raport cu propuneri de reorganizare a şcolilor din judeţul Vaslui, iar în 17 decembrie, judecătorul de instrucţie în cazul raportului înaintat la Parchet de către D. Petrino, a declarat că „nu este loc de urmare“.

În 20 septembrie 1877, i-a comunicat lui Slavici că se simte din ce în ce mai singur, iar în 12 octombrie a precizat, către acelaşi, că Iaşii i-au devenit „nesuferiţi“. În a doua jumătate a lunii octombrie, fiind invitat să intre în redacţia ziarului Timpul, Eminescu a părăsit Iaşii şi a venit la Bucureşti, unde s-a dedicat gazetăriei. În 6 august 1879, a murit Ştefan Micle. Văduva lui Micle a venit la Bucureşti şi l-a rugat să intervină pentru urgentarea pensiei sale. Împreună au făcut planuri de căsătorie nerealizabile. Într-o scrisoare din 1880 către Henrieta, sora sa, s-a plâns că are mult de lucru şi că este bolnav trupeşte, dar mai mult sufleteşte.

Din partea familiei a primit numai imputări, în special adresate de tatăl său. Nu a avut nici timp, nici dispoziţie să-l felicite măcar pe Matei, care-i trimisese invitaţie de nuntă. Nu a publicat decât o poezie. Negruzzi îi scrie imputându-i că nu-i mai trimite nici o colaborare. A renunţat la căsătoria proiectată cu Veronica Micle. S-a reîntors în ţară, trăind la Iaşi între 1874-1877. A fost director al Bibliotecii Centrale, profesor suplinitor, revizor şcolar pentru judeţele Iaşi şi Vaslui, redactor la ziarul Curierul de Iaşi. A continuat să publice în Convorbiri literare.

A devenit bun prieten cu Ion Creangă, pe care l-a determinat să scrie şi l-a introdus la Junimea. Situaţia lui materială era nesigură; a avut necazuri în familie (i-au murit mai mulţi fraţi, i-a murit şi mama). S-a îndrăgostit de Veronica Micle. În 1877 s-a mutat la Bucureşti, unde până în 1883 a fost redactor, apoi redactor-şef (în 1880) la ziarul Timpul. A desfăşurat o activitate publicistică excepţională, care i-a ruinat însă sănătatea. Acum a scris marile lui poeme (seria Scrisorile, Luceafărul, etc.).

Boala:

Nu a publicat nici o poezie în tot timpul anului 1882. În schimb a citit în mai multe rânduri „Luceafărul” pe care Mite Kremnitz l-a tradus în germană, în şedinţele Junimii de la Titu Maiorescu. Este semnalat adeseori în casă la Maiorescu. În 1 ianuarie, la gazetă, Eminescu este flancat de un director şi un comitet redacţional care urmau să-i tempereze avântul său polemic. Reorganizarea redacţiei este însă inoperantă, fiindcă poetul continuă să scrie în stilul său propriu. În 13 septembrie, în absenţa poetului, probabil, se citesc „iarăşi vecinic frumoasele poezii de Eminescu” în casa lui Maiorescu. În luna ianuarie a anului 1883, Eminescu este internat pentru o vreme în spital. În lipsa lui se citeşte la Maiorescu, în două rânduri, „Luceafărul” în limba germană.

La Bucureşti, în 23 iunie, pe o căldură înăbuşitoare, Eminescu a dat semne de depresie, iar la 28 iunie, „boala” a izbucnit din plin. În aceeaşi zi a fost internat în sanatoriul doctorului Şuţu, cu diagnosticul de psihoză maniaco-depresivă, nicidecum ceva incurabil. Maiorescu a fost vizitat în 12 august de Gheorghe Eminovici şi de fratele poetului (locotenentul), care au cerut relaţii asupra bolnavului. Fondurile strânse din vânzarea biletelor, în valoare de 2,000 lei, au fost adăugate contribuţiei amicilor pentru plecarea lui Eminescu. Eminescu a fost trimis la Viena în 20 octombrie şi internat în sanatoriul de la Ober-Dobling, fiind însoţit pe drum de un vechi prieten, Alexandru Chibici Revneanu.

Citește și: Mesaje de Dragobete. Declaraţii de dragoste, felicitări şi SMS-uri pe care le poţi trimite de ziua îndrăgostiţilor la români

În 1 ianuarie 1884 Eminescu a fost vizitat de Maiorescu şi de vărul acestuia, C. Popazu, din Viena, care aveau sarcina să-l vadă cât mai des la sanatoriu. În 8 ianuarie a murit la Ipoteşti, Gheorghe Eminovici, tatăl poetului. În 12 ianuarie Eminescu i-a scris lui Chibici că doreşte să se întoarcă în ţară, iar în 4 februarie i-a scris lui Maiorescu, exprimându-i aceeaşi dorinţă. Doctorul Obersteiner a recomandat la 10 februarie ca pacientul să facă o călătorie prin Italia. În 26 februarie Eminescu a plecat în călătoria recomandată, însoţit de Chibici. În 7 martie la Ipoteşti, Neculai Eminovici (Nicu) s-a sinucis prin împuşcare. Eminescu a sosit la Bucureşti în 27 martie, primit la gară de mai mulţi amici.

A plecat în 7 aprilie la Iaşi, cu acelaşi însoţitor. În 24 septembrie a fost numit în postul de sub-bibliotecar al Bibliotecii Centrale din Iaşi. În 25 octombrie a fost prezent la banchetul anual al Junimii, iar în noiembrie a fost internat în spitalul Sf. Spiridon. În luna decembrie a primit vizita lui Vlahuţă, care l-a gasit in deplinatate putere creatoare, si chiar binedispus. În perioada iulie – august 1885 a urmat o cură la Liman, lângă Odessa, de unde a scris cerând bani pentru plata taxelor. La începutul lunii septembrie încă nu venise la Iaşi. Editura Socec i-a dat 500 lei în contul volumului de poezii.

În anul 1886 a fost menţinut în serviciul bibliotecii, unde a îndeplinit roluri şterse: a scris statele de plată, adresele pentru înaintarea lor, diverse circulare pentru restituirea cărţilor împrumutate şi pentru convocarea comisiei bibliotecii. În 15 martie, Albumul literar al societăţii studenţilor universitari Unirea i-a publicat poezia Nu mă-nţelegi. A fost înlocuit în 9 noiembrie din postul de la bibliotecă şi, în urma unui consult medical, este transportat la ospiciul de la Mânăstirea Neamţ. În primăvara lui 1887, Eminescu a plecat la Botoşani, la sora sa Henrieta, şi a fost internat în spitalul local Sfântul Spiridon. În timpul acesta, la Iaşi s-au organizat comitete de ajutorare, care au lansat liste de subscripţie publică pentru întreţinerea şi îngrijirea poetului.

Citește și: Mesaje de Dragobete • Urări de Dragobete • Felicitări de Dragobere care pot fi trimise prin SMS de Ziua Îndrăgostiților la români

În 13 iulie a mers la Iaşi pentru un consult medical. Aceştia au recomandat trimiterea pacientului la Viena şi Hall, iar în 15 iulie Eminescu a plecat înspre destinaţiile recomandate, însoţit de doctorandul Grigore Focşa. În 1 septembrie s-a întors de la Hall la Botoşani, unde a stat sub îngrijirea doctorului Iszak şi a sorei sale, Henrieta. Trupa de teatru a fraţilor Vlădicescu, cunoscuţi poetului, a dat în luna decembrie la Botoşani, un spectacol în beneficiul bolnavului.

Eminescu a dorit în 1888 să-şi termine unele lucrări de care şi-a amintit că le-a lăsat în manuscris. I-a amintit Henrietei de gramatica limbii sanscrite, rămasă în manuscris la Biblioteca Centrală din Iaşi. Prin scrisoare recomandată i-a cerut lui Maiorescu să-i trimită biblioteca şi manuscrisele rămase la Bucureşti. Criticul însă nu a dat niciun răspuns acestei scrisori.

Iacob Negruzzi a depus pe biroul Camera Deputaţilor o petiţie din partea unui număr de cetăţeni din toate părţile ţării, pentru un proiect de lege prin care să se acorde poetului, de către stat, o pensie viageră. Propunerea a fost susţinută şi de Mihail Kogălniceanu. Camera a votat un ajutor lunar de 250 lei. Veronica Micle a venit la Botoşani şi l-a determinat pe Eminescu să se mute definitiv la Bucureşti. În 15 aprilie, poetul s-a stabilit definitiv la Bucureşti. Aici a avut un modest început de activitate literară. În 23 noiembrie proiectul de lege a trecut la Senat, unde a fost susţinut de Nicolae Gane ca raportor.

Legea s-a votat abia în luna aprilie a anului următor. Eminescu a fost internat în 3 februarie 1889 la spitalul Mărcuţa din Bucureşti şi apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas. În 13 aprilie s-a instituit o curatelă pentru asistenţa judiciară a bolnavului. În data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineaţa, poetul a murit în sanatoriul doctorului Şuţu din strada Plantelor, Bucureşti. Ziarul Românul anunţa ziua următoare la ştiri: Eminescu nu mai este. În 17 iunie Eminescu a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu. Sicriul a fost dus pe umeri de elevi de la Şcoala normală de institutori din Bucureşti.

Despre moartea poetului, G. Călinescu a scris: „Astfel se stinse în al optulea lustru de viaţă cel mai mare poet, pe care l-a ivit şi-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc. Ape vor seca în albie şi peste locul îngropării sale va răsări pădure sau cetate, şi câte o stea va veşteji pe cer în depărtări, până când acest pământ să-şi strângă toate sevele şi să le ridice în ţeava subţire a altui crin de tăria parfumurilor sale.” Tudor Vianu a spus: „fără Eminescu am fi mai altfel şi mai săraci”

Profilul psihologic:

Cea mai realistă analiză psihologică a lui Eminescu i-o datorăm lui I.L. Caragiale care după moartea poetului a publicat trei scurte articole pe această temă: În Nirvana, Ironie şi Două note. După părerea lui Caragiale trăsătura cea mai caracteristică a lui Eminescu era faptul că „avea un temperament de o excesivă neegalitate”. Viaţa lui Eminescu a fost o continuă oscilare între atitudini introvertite şi extravertite.

„Aşa l-am cunoscut atuncea, aşa a rămas până în cele din urmă momente bune: vesel şi trist; comunicativ şi ursuz; blând şi aspru; mulţumindu-se cu nimica şi nemulţumit totdeauna de toate; aci de o abstinenţă de pustnic, aci apoi lacom de plăcerile vieţii; fugind de oameni şi căutându-i; nepăsător ca un bătrân stoic şi iritabil ca o fată nervoasă. Ciudată amestecătură! – fericită pentru artist, nefericită pentru om!”

Citește și: Mesaje de Sfântul Valentin. Felicitări de Sfântul Valentin. Declarații de dragoste de Sfântul Valentin

În portretul pe care l-a făcut în studiul Eminescu şi poeziile sale, Titu Maiorescu accentuează trăsăturile introvertite ale lui Eminescu, care de altfel erau dominante. Maiorescu a promovat imaginea unui visător rupt de realitate, care nu suferea din cauza condiţiilor materiale în care trăia, indiferent la ironiile şi laudele semenilor, caracteristica lui principală fiind „seninătatea abstractă”. În realitate, aşa cum se poate constata din poeziile sau scrisorile sale, şi aşa cum îşi aminteşte Caragiale, Eminescu era de multe ori sub influenţa unor impulsuri inconştiente nestăpânite.

Viaţa lui Eminescu a fost o suprapunere de cicluri de diferite lungimi formate din avânturi alimentate de visuri şi crize datorate impactului cu realitatea. Ciclurile puteau dura de la câteva ore sau zile, până la săptămâni sau luni, în funcţie de importanţa întâmplărilor, sau puteau fi chiar de mai lungă durată când erau legate de evenimentele care i-au marcat viaţa în mod semnificativ, ca legătura cu Veronica, activitatea politică din timpul studenţiei, participarea la întâlnirile Junimii sau ziaristica de la Timpul. Dăm ca exemplu caracteristic acestor crize felul în care descrie el însuşi accesele sale de gelozie.

Activitatea literară. Activitatea de jurnalist politic:

Activitatea de ziarist a lui Eminescu a început în vara anului 1876, nevoit să o practice din cauza schimbărilor prilejuite de căderea guvernului conservator. Până atunci el fusese revizor şcolar în judeţele Iaşi şi Vaslui, funcţie obţinută cu sprijinul ministrului conservator al învăţământului, Titu Maiorescu. Imediat după preluarea conducerii ministerului de către liberalul Chiţu, Eminescu a fost demis din funcţia de revizor şcolar şi a lucrat ca redactor la Curierul de Iaşi, publicaţie aflată atunci în proprietatea unui grup de junimişti.

La iniţiativa lui Maiorescu şi Slavici, Eminescu a fost angajat în octombrie 1877 ca redactor la cotidianul Timpul, organul oficial al conservatorilor, unde a rămas în următorii şase ani. Deşi a ajuns jurnalist printr-un concurs de împrejurări, Eminescu nu a practicat jurnalismul ca pe o meserie oarecare din care să-şi câştige pur şi simplu existenţa. Articolele pe care le scria au constituit o ocazie de a face cititorilor educaţie politică, aşa cum îşi propusese.

Pentru Eminescu legea supremă în politică era conservarea naţionalităţii şi întărirea statului naţional: „ …toate dispoziţiile câte ating viaţa juridică şi economică a naţiei trebuie să rezulte înainte de toate din suprema lege a conservării naţionalităţii şi a ţării, cu orice mijloc şi pe orice cale, chiar dacă şi mijlocul şi calea n-ar fi conforme cu civilizaţia şi umanitarismul care azi formează masca şi pretextul sub care apusul se luptă cu toate civilizaţiile rămase îndărăt sau eterogene.” De aceea o politică eficientă putea fi realizată numai ţinând seamă „de calităţile şi defectele rasei noastre, de predispoziţiile ei psihologice”.

Citește și: Cele mai frumoase mesaje de primăvară. Trimite şi tu un MESAJ, o FELICITARE, un SMS de Mărţişor

Prin atitudinea sa, Eminescu nu dorea să constrângă cetăţenii de altă etnie să devină români sau să-i excludă din viaţa publică. Ceea ce îşi dorea era ca interesul naţional să fie dominant, nu exclusiv. „Dar ceea ce credem, întemeiaţi pe vorbele bătrânului Matei Basarab e că ţara este, în linia întâia, elemental naţional şi că e scris în cartea veacurilor ca acest element să determine soarta şi caracterul acestui stat.” Publicistica lui Eminescu acoperă perioada Războiului de Independenţă, a proclamării independenţei, a satisfacerii condiţiilor impuse de Congresul de la Berlin pentru recunoaşterea independenţei şi proclamarea regatului.

Pe lângă aceste mari evenimente politice şi sociale el s-a ocupat în articolele sale de toate problemele societăţii româneşti din acea vreme: răscumpărarea căilor ferate, noua constituţie şi legea electorală, bugetul, înfiinţarea Băncii Naţionale, dările, inamovibilitatea magistraţilor, politica externă, etc. Majoritatea articolelor scrise de Eminescu fac parte dintr-o polemică continuă dusă cu ziarele liberale şi în principal cu Românul condus de C.A. Rosetti, liberalii aflându-se atunci la guvernare.

Opere antume:

Opera. Anul apariţiei. Observaţii:

Din 1870:

Venere şi Madonă 15 aprilie 1870, „Convorbiri literare“;

Mortua est! 1 martie 1871, „Convorbiri literare“;

Noaptea… 15 iunie 1871, „Convorbiri literare“;

Floare albastră 1 aprilie 1873, „Convorbiri literare“;

Melancolie 1 septembrie 1876, „Convorbiri literare“;

Crăiasa din poveşti 1 septembrie 1876, „Convorbiri literare“;

Lacul 1 septembrie 1876, „Convorbiri literare“;

Dorinţa 1 septembrie 1876, „Convorbiri literare“;

Povestea codrului martie 1878, „Convorbiri literare“;

Singurătate martie 1878, „Convorbiri literare“;

Departe sunt de tine… martie 1878, „Convorbiri literare“ – A apărut fără titlu;

Pajul Cupidon 1 februarie 1879, „Convorbiri literare“;

O, rămâi 1 februarie 1879, „Convorbiri literare“;

De câte ori, iubito… septembrie 1879, „Convorbiri literare“;

Atât de fragedã… septembrie 1879, „Convorbiri literare“;

Afară-i toamnã… octombrie 1879, „Convorbiri literare“;

Sunt ani la mijloc… octombrie 1879, „Convorbiri literare“;

Când însuşi glasul… octombrie 1879, „Convorbiri literare“;

Freamăt de codru octombrie 1879, „Convorbiri literare“;

Revedere octombrie 1879, „Convorbiri literare“;

Despărţire octombrie 1879, „Convorbiri literare“.

Din 1880:

O, mamă… 1 aprilie 1880, „Convorbiri literare“;

Scrisoarea I 1 februarie 1881, „Convorbiri literare“;

Scrisoarea II 1 aprilie 1881, „Convorbiri literare“;

Scrisoarea III 1 mai 1881, „Convorbiri literare“;

Scrisoarea IV 1 septembrie 1881, „Convorbiri literare“;

Luceafãrul aprilie 1883, „Almanahul Societăţii Academice România jună“;

S-a dus amorul… 24 aprilie/6 mai 1883, „Familia“ Nr. 18;

Când amintirile… 15/25 mai 1883, „Familia“ Nr. 20;

Adio 5/17 iunie 1883, „Familia“ Nr. 33;

Doină 1 iulie 1883, „Convorbiri literare“;

Pe lângă plopii fără soţ… 28 august/9 septembrie 1883, „Familia“ Nr. 35;

Şi dacă… 13/25 noiembrie 1883, „Familia“ Nr. 46;

Criticilor mei 1883/84.

Poeziile au fost scrise începând cu anul 1876.

Mai am un singur dor 1883/84;

Somnoroase păsărele… 1883/84;

Veneţia 1883/84;

Iubind în taină… 1883/84;

Trecut-au anii… 1883/84;

Din Noaptea… 12/24 februarie 1884, „Familia“ Nr. 7;

Sara pe deal 1 iulie 1885, „Convorbiri literare“;

Scrisoarea V – Dalila 1 ianuarie 1886, „Epoca“;

Nu mă înţelegi 15 martie 1886, „Album literar“ al Asociaţiei studenţeşti Unirea;

La steaua 25 octombrie 1886, „România liberă“;

De ce nu-mi vii februarie 1887, „Convorbiri literare“;

Kamadeva 1 iulie 1887, „Convorbiri literare“;

Oricâte stele… 1 februarie 1890, „Convorbiri literare“;

Albumul iulie 1892, „Convorbiri literare“.

Mihai Eminescu în conştiinţa publică:În muzică, teatru şi film

Geniu sublim (Eminescu), scenariu de film, scris in 1966 de scriitorul Cristian Petru Bălan şi achiziţionat oficial de Centrul Cinematografic Bucureşti, secţia scenarii film, în 1967. După emigrarea autorului în America, scenariul a fost publicat în 1996, la editura Western Publishing din Chicago, câteva exemplare existând şi în România (Biblioteca Academiei Române, Biblioteca Universitâţii din Bucureşti ş.a.).

Publicistică:

În urma lui Mihai Eminescu au rămas patru portrete fotografice. Primul, realizat la Viena în 1869, cel mai cunoscut şi pe baza căruia s-a construit şi mitul geniului, se pare că e un portret neretuşat al unui fotograf austriac. Mai sunt alte trei portrete retuşate, unul din 1878, realizat de Frantz Dushek la Bucureşti, unul din 1884-1885, realizat de Nestor Heck la Iaşi, altul cu Eminescu , de Jean Bielig, realizat in 1887, şi după acesta s-a făcut o litografie de către Th. Mayerhofer. Se pare că pe acesta din urmă l-a rupt Titu Maiorescu atunci când i-a fost arătat.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

Postul Paștelui 2024, cel mai lung și aspru post din an: Interdicții, durată, zile de dezlegare la pește. Obiceiuri și tradiții

Ziarul Unirea

Publicat

în

Postul Paștelui ortodox 2024 sau Postul Mare, cel mai lung și aspru post din an: Interdicții, durată, zile de dezlegare la pește. Obiceiuri și tradiții Începând cu data de 18 martie 2024, va începe Postul Paștelui, care are o durată de 40 de zile, până la sărbătoarea Învierii Domnului. Citește și:  Cand pică Pastele ortodox […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea