Mihai Baco: Consilierii locali din Alba Iulia nu gândesc cu mintea? Impozitul pentru avocați crește de 15 ori. Baroul Alba va lua atitudine
Decanul Baroului Alba, Mihai Baco, a spus, joi, că impozitul pentru avocații din Alba Iulia va crește de 15 ori, în condițiile în care consilierii locali au adoptat cotele maximale, prevăzute de Codul Fiscal, pe clădirile nerezidențiale, deținute de persoane fizice.
În acest sens, av. Mihai Baco a spus că Baroul Alba va lua ”atitudine” și lucrează la o scrisoare pe care o va face publică și o va trimite consiliul local, măsura aplicată afectând și alte categorii profesionale.
”Am constatat cu stupoare că aleșii noștri din Consiliul local al municipiului Alba Iulia au luat o hotărâre – nu știu dacă ei știu ce-au hotărât privind aceste impozite. Ei au ales să meargă la limita maximă a impozitului. Din Baroul Alba, gândiți-vă că aproximativ 85-90% dintre colegii mei au sediile cabinetelor individuale acasă, unde locuiesc. În aceste condiții le va crește impozitul, pentru că va fi trecută ca și o folosință mixtă, de 15 ori. Practic, vor ajunge colegii mei să nu aibă de unde să-și plătească aceste impozite. În perioada când am fost consilier local, și am avut două mandate, eu am avut o propunere care a fost și aprobată prin care am scăzut impozitul pe clădiri cu 50%. A fost extrem de bine primită în rândul oamenilor de afaceri”, a afirmat Baco la radio Unirea FM.
Baco a spus că nu doar avocații sunt ”loviți” de această decizie, el precizând că a discutat și cu medici, care s-au arătat nemulțumiți.
”Am văzut critici la adresa primarului, la adresa primăriei, că au dispărut investițiile din Alba Iulia. Păi domnii consilieri, nu gândesc cu mintea? Când tu pui niște taxe înrobitoare, cum vrei să-ți mai vină? Toată lumea se va muta la Ciugud, în alte orașe, își vor muta sediul social pe alte localități pentru că acolo se bucură de taxe mult mai prietenoase. Suntem numărul 1 în țară ca și procent la care s-a ajuns – cel mai scump oraș din țară, Alba Iulia. Codul fiscal îți permite să jonglezi între minim și maxim. Iată, consilierii au gândit, nu cu capul, nu știu cu ce, când au hotărât să se plătească această cifră”, a spus Baco.
Citește și FOTO, VIDEO| Avocatul Mihai Baco, ales noul decan al Baroului Alba
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO Spații noi de joacă la grădinițele din Câlnic: Prichindeii, fascinați de căsuțele parca desprinse din povești
Spații noi de joacă la grădinițele din Câlnic: Prichindeii, fascinați de căsuțele parca desprinse din povești Grădinițele din comuna Câlnic au fost dotate cu spații noi de joacă, a anunțat primarul Lucian-Tiberiu Bodea. Bucuria prichindeilor a fost pe măsură, aceștia fiind fascinați de căsuțele desprinse parcă din povești. Citește și: FOTO Loc de joacă ”ca în […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
18 aprilie 1848: Are loc la Blaj prima adunare politică a românilor din Transilvania, pe Câmpia Libertăţii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
15 aprilie: Ziua Mondială a Artei. Celebrarea recunoștinței față de contribuția artiștilor la îmbogățirea culturii și spiritualității universale
-
Ştirea zileiacum 3 zile
TRAGEDIE la Vințu de Jos: Primarul Petru Ioan Barbu a fost găsit spânzurat
-
Curier Județeanacum 5 zile
Coman Aurel Mihai este noul șef interimar al Poliției orașului Cugir
-
Ştirea zileiacum 4 zile
Colonelul Tudor Pașca a promovat concursul pentru ocuparea funcției de inspector-șef la Jandarmeria Alba
-
Actualitateacum 4 zile
Programe de finanțare pentru dezvoltarea companiilor din Regiunea Centru. Consultanța în accesarea fondurilor nerambursabile, un pas important în drumul spre succes