Rămâi conectat

Politică Administrație

Marius Ceteraș: ”Doar un partid puternic de dreapta poate duce cu succes o luptă pe termen lung cu PSD”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

ceteras si hateganChiar dacă în judeţul Alba am reuşit să învingem PSD, rezultatul alegerilor ne indică faptul că, pe termen mediu şi lung, singura soluţie pentru salva judeţul nostru de la iliescizare este fuziunea rapidă a PDL şi PNL. Fuziune, nu alianţă sau altă formă de colaborare pe termen scurt. Doar un partid puternic de dreapta poate duce cu succes o luptă pe termen lung cu PSD.

Consider că şi la nivel naţional ne aflăm într-un moment favorabil fuziunii PDL şi PNL, din cel puţin următoarele 5 motive:

Pe toată durata campaniei electorale, alegătorii noştri ne-au transmis un mesaj clar, în favoarea unificării forţelor de dreapta pentru a lupta cu PSD. Este absolut normal respectăm dorinţa alegătorilor de a avea un singur partid puternic de dreapta, în locul duzinei de partide şi partiduleţe poziţionate în prezent pe dreapta eşicherului politic.

Alegerile europarlamentare au arătat că PNL şi PDL sunt principalele forţe ale dreptei politice din România, depăşind clar celelalte partide de dreapta. O fuziune între două partide, care să formeze o alternativă puternică la PSD şi care să fie temelia unificării întregii drepte româneşti este evident mai simplu de realizat decât o fuziune a mai multor partide.

Scorurile electorale ale PDL şi PNL au fost apropiate, ceea ce uşurează un dialog politic de pe poziţii egale. Dacă unul dintre cele două partide ar fi obţinut un scor mult superior celuilalt, în mod natural ar fi avut tendinţa să negocieze de pe o poziţie de superioritate.

Nici PDL, nici PNL nu au suficientă forţă în acest moment pentru a deveni pe cont propriu adversari de temut pentru PSD. “Doar împreună putem învinge PSD” este concluzia la care probabil au ajuns atât liderii PDL cât şi cei ai PNL de la toate nivelurile.

Scorul sub 40% obţinut de PSD la alegerile parlamentare arată că partidul lui Ponta şi Iliescu poate fi învins la alegerile prezidenţiale. Şansele de unificare a forţelor de dreapta sunt cu atât mai mari cu cât această unificare poate fi una de succes.

Personal consider că fuziunea PDL şi PNL este de preferat unei alianţe electorale. Practica a demonstrat că în România alianţele politice nu rezistă pe termen lung, ori bătâlia noastră împotriva PSD nu este una care să se încheie odată cu alegerile prezidenţiale, ci una care va continua inevitabil şi în anii următori.

Marius CETERAȘ, prim-vicepreşedinte PDL Alba


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

FOTO Au început lucrările la noul pod peste râul Arieș, la Câmpeni: Investiție de peste 8 milioane de lei. Când va fi finalizat

Ziarul Unirea

Publicat

în

Au început lucrările la noul pod peste râul Arieș, la Câmpeni: Investiție de peste 8 milioane de lei. Când va fi finalizat Au început lucrările la noul pod peste râul Arieș, la Câmpeni, a anunțat primarul Cristian Dan Pașca. Investiția de peste 8 milioane de lei urmează  să fie finalizată în următorii doi ani. Citește […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea