Rămâi conectat

Sport

Liga a 4-a: Șurianu Sebeș, scor fluviu cu Energia Săsciori, „manita” Claudiu Oara | Sportul Petrești, maximum de puncte după ce a învins CS Ocna Mureș, Viitorul Spicul Daia Română a trecut de Inter Ciugud

Dan HENEGAR

Publicat

în

Viitorul Santimbru - Surianu Sebes 22Șurianu Sebeș a realizat a doua victorie consecutivă în Liga a IV-a, învingând fără emoții în „Arini” pe Energia Săsciori, scor categoric, 8-0 (3-0), remarcându-se „manita” lui Cl. Oara, atacant ce a punctat în 5 rânduri, după ce etapa anterioară, la Sîntimbru a adus victoria în derby-ul rundei inaugurale.

În fruntea ierarhiei sunt trei echipe cu maximum de puncte, Șurianu Sebeș, Transalpina Șugag și Sportul Petrești, despărțite de golaveraj, două dintre formații fiind nou promovate!

Golurile formației pregătite de Mihai Manea (suspendat) și Doru Oancea au fost înscrise de Cl. Oara (8, 52, 65, 80, 83), Șuteu (27), Iclănzan (43), Ad. Lăcătuș (60). Șurianu are maximum de puncte după primele două runde, la fel ca Transalpina Șugag, egalitatea fiind și la golaveraj între cele două echipe.

Meci spectaculos la Daia Română, cu oaspeții în inferioritate din prima repriză și un penalty ratat de Fl. Scheau (80) – Viitorul Spicul.

*Viitorul Spicul Daia Română – Inter Ciugud 3-1 (1-1): Fl. Scheau (17), G. Scheau (55, 86, penalty), respectiv Ad. Păcurar (33).

Din minutul 44, oaspeții au evoluat în inferioritate numerică, portarul A. Mureșan fiind eliminat pentru un fault în postura de ultim apărător. Între buturi a intrat Adrian Bicheși, la 46 de ani, tocmai antrenorul principal.

Primul eșec al Interului și întâiul succes al dăienilor, veniți după înfrângerea din derby-ul comunei

*Sportul Petrești – CS Ocna Mureș 2-1 (0-0): D. Ianc (50, penalty), Sava (55), respectiv Rațiu (66)

La prima apariție în fața fanilor, nou-promovata a a învins pe merit mult mai experimentata grupare din Ocne. Partida precedată de intonarea Imnului Național, de către renumita fanfară din Petrești a avut un act întâi dominat de gazde, ce au lovit în două rânduri barele, prin D. Ianc și Al. Haiduc.

Finalul a fost unul pe muchie de cuțit, vizitatorii având un om mai puțin, prin eliminarea lui Onișor (87).

La Lunca Mureșului, Fortuna – Rapid Teiuș 1-1 (0-0): M. Moldovan (90+4, din penalty), respectiv Gh. Râșniță (66).

Gazdele au obținut dramatic primul punct stagional, în ultimele secvențe, dintr-o lovitură de la 11 metri.

Primul gol al întâlnirii a fost înscris de Gh. Râșniță (66), jucător venit de la ASC Pianu în această săptămână.

La Fortuna a debutat cuplul de antrenori Marin Divricean și Ionuț Gall, însă gazdele pot vorbi de ghinion în condițiile în care au lovit de 4 ori barele, prin Zoltan, M. Moldovan, I. Molnar și Iacob (câte două pe repriză).

Foto: Soda Ocna Mureș, facebook

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

Volei Alba Blaj, în semifinalele Diviziei A1

Dan HENEGAR

Publicat

în

Calificare în semifinalele Diviziei A1 pentru Volei Alba Blaj Volei Alba Blaj a câștigat seria cu Dinamo București în minimum de seturi și s-a calificat în semifinalele Diviziei A1 la volei feminin. După 3-1, la Blaj, campioana în exercițiu s-a impus cu 3-0 (28-26, 25-21, 25-21) în disputa din Capitală cu Dinamo. În primul parțial, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea