Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Cultură Educație

La volan cu o alcoolemie de 0,81 mg/l!

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

În noaptea de 25/26 octombrie a.c., la ora ora 2.12, poliţiştii din Sebeş au fost sesizaţi prin 112, c la intersecţia strzilor M. Koglniceanu cu Augustin Bena din Sebeş, a avut loc un accident soldat cu pagube materiale. Deplasaţi la locul accidentului poliţiştii au constatat c Gheorghe T., de 31 de ani, din Sebeş, în timp ce conducea o autoutilitar pe strada Augustin Bena pe direcţia Deva-Sebeş, în intersecţia cu strada M. Koglniceanu nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism condus de S. D., de 51 de ani, din Sibiu, intrând în coliziune lateral cu acesta. În urma impactului autoutilitara a fost proiectat pe sensul opus de mers unde a lovit şi un autotractor cu semiremorc. În urma testrii cu aparatul etilotest pentru Gheorghe T. a rezultat o valoare de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Municipal Sebeş unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetrile sunt continuate sub aspectul svârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de ctre o persoan având o îmbibaţie alcoolic peste limita legal. (N.I.T.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

24 aprilie: Începe vernisajul „Materie și Icoană” la Muzeul Municipal „Ioan Raica”. Ateliere de pictare a icoanelor pentru elevi

Bogdan Ilea

Publicat

în

24 aprilie: Începe vernisajul „Materie și Icoană” la Muzeul Municipal „Ioan Raica”. Ateliere de pictare a icoanelor pentru elevi Din data de 24 aprilie până în 15 mai, sebeșenii dornici vor putea participa la vernisajul „Materie și Icoană”, organizat la Muzeul Municipal „Ioan Raica.” Se vor realiza mai multe ateliere pentru învățarea elevilor vechea tehnică […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea