Rămâi conectat

Actualitate

La trântă cu Goliat pe „Cetate”!

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Vicecampioana reală a României în ediţia trecută, Poli Timişoara neînvinsă în eşalonul secund joacă sâmbătă de la ora 13.00 (în direct la DigiSport 2, intrarea generală 5 lei) pe „Cetate”, la partidă anunţându-şi prezenţa aproximativ 300 de fani bănăţeni. Retrogradată după un imens scandal, gruparea de pe Bega reprezintă o formaţie de calibru, o adevărată forţă, cu jucători tentanţi precum D. Goga, Sepsi, Tameş, Axente, Curtean, Ricketts, dar şi albaiulienii Fl. Ilie sau Zăgrean, jucători ce au început fotbalul la Alba Iulia. Cel mai important meci al toamnei îi găseşte pe amfitrioni relaxaţi după ce au învins la Piatra Olt şi sunt „la zero” cu drepturile băneşti, dar în acelaşi timp cu probleme de efectiv, cauzate de suspendarea lui S. Mureşan (2 etape), şi problemele medicale acuzate de Y. Camara şi Pleniceanu (incerţi). „Avem moralul ridicat, însă suntem conştienţi că evoluăm împotriva unei forţe a fotbalului românesc, echipă ce s-a aflat extrem de aproape de a lua titlul. Sunt diferenţe foarte mari între noi şi ei, dar pe teren nu o să joace valoarea contractelor. Putem, cu ambiţie şi dăruire să luăm puncte şi implicit să recompensăm eforturile făcute de şefii clubului, care ne-au achitat banii cuveniţi. Nu mi-e teamă de duelul cu Sepsi, am mai avut parte de adversari valoroşi în carieră”, a spus fundaşul dreapta Sorin Bălu.
lGherman şi Timişoara
Antrenorul Stelian Gherman are o consideraţie aparte pentru gruparea din Banat unde a activat în perioada „AEK” atât la prima echipă cât şi la formaţia secundă. „Am cunoscut foarte multe satisfacţii într-un oraş cu fani pătimaşi. M-am simţit excelent la Timişoara, dar acum sunt la Unirea şi apăr interesele acestui club”, a declarat Gherman. „Poli dispune de echipieri de valoare europeană, ce pot să joace în Champions League. Pe o scală teoretică suntem la o distanţă destul de mare faţă de Timişoara, acum o să vedem exact unde ne aflăm. Ne lovim de o formaţie foarte puternică, ce a ajuns doar conjunctural în eşalonul secund, să nu uităm că a fost pe locul secund în Liga 1 în campionatul precedent”, a precizat tehnicianul unirist. Există posibilitatea ca amfitrionii să evolueze pe o primă specială în acest meci, sumă suplimentată peste 900 lei cât se cifrează recompensa obişnuită la jocurile interne. În privinţa primului unsprezece, pe lângă posibila utilizare a lui D. Militaru, apare varianta titularizării lui Schuller ca şi fundaş dreapta şi implicit a mutării lui Bălu în linia mediană. Să mai adăugăm că proaspăt transferatul Călin Vădana (21 ani, Seso Câmpia Turzii) nu s-a mai prezentat şi a anunţat că pleacă de la Alba Iulia, motivul invocat fiind că nu face faţă pretenţiilor.
Echipa probabilă: Pascal – Bălu, Y. Camara, Bumbac, C. Cornea – Sg. Costea, D. Militaru (Schuller), Pleniceanu, Al. Giurgiu – G. Petcuţ – Pecarov *Arbitri M. Ene (Bucureşti), Cl. Florea (Piteşti), G. Neacşu (Câmpulung), rezervă A. Ţiţii (Sibiu); observatori T. Marchiş (Baia Mare), V. Vancea (Oradea).
Dan HENEGAR


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Fenomenele El Nino și La Nina fac prăpăd în România și în Europa: vreme extremă cum NU s-a mai văzut de multă timp primăvara

Unirea Ziarul

Publicat

în

Fenomenele El Nino și La Nina fac prăpăd în România și în Europa: vreme extremă cum NU s-a mai văzut de multă timp primăvara Variațiile termice și climatice devin din ce în ce mai extreme, iar în mai multe regiuni europene pătrund valuri de căldură și valuri de frig polar. Încălzirea globală și efectele meteorologice […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea