La Căpâlna s-a deschis un atelier de țesături tradiționale, sculptură în lemn şi pictură pe sticlă, cu angajaţi din grupuri vulnerabile
Un atelier de ţesături tradiţionale, sculptură în lemn şi pictură pe sticlă, în care lucrează persoane din grupuri vulnerabile, a fost deschis la Căpâlna (comuna Săsciori), în cadrul unui proiect de economie socială implementat de Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia şi Consiliul Judeţean Alba, potrivit unui comunicat de presă.
Structura de economie socială, denumită „FiloArt” Căpâlna, are zece angajaţi, persoane provenite în special din categorii sociale dezavantajate şi din grupuri vulnerabile. Activităţile structurii de economie socială vor fi organizate sub forma unui atelier meşteşugăresc, bazându-se în primul rând pe respectarea tradiţiilor zonei. Astfel la Căpâlna se va realiza sculptură în lemn, pictură pe sticlă, gravură dar şi ţesături tradiţionale din lână şi bumbac.
„Căpâlna este vecină cu satul Laz, un centru de tradiţie al iconarilor transilvăneni, astfel încât era şi normal ca printre activităţile structurii de economie socială să se regăsească pictura pe sticlă şi pictura de icoane pe sticlă. În zona Căpâlna se păstrează şi astăzi tradiţia picturii pe sticlă. Un alt obiect de activitate este sculptura în lemn pornind de la obiecte de uz gospodăresc până la obiecte artizanale. O altă activitate este realizarea de obiecte tradiţionale, ţesături şi cusături respectiv covoare tradiţionale, carpete, pături, trăistuţe, desagi, saci sau piese de costum popular” a spus părintele Nicolae Hulea, coordonatorul Structurii de Economie Socială Căpâlna.
Proiectul „Parteneriat pentru integrare” este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, Axa prioritară 6 „Promovarea incluziunii sociale”, Domeniul Major de Intervenţie 6.1. „Dezvoltarea economiei sociale”. Proiectul este implementat timp de 12 luni de Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia ca beneficiar, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Alba şi presupune înfiinţarea a două întreprinderi sociale care îşi vor desfăşura activitatea în localităţile Şona şi Căpâlna (comuna Săsciori). Aceste structuri de economie socială oferă locuri de muncă pentru membrii grupurilor vulnerabile acordându-le acestora şansa de a-şi asigura un trai decent prin muncă. Totodată proiectul contribuie la dezvoltarea durabilă a comunităţilor locale care găzduiesc întreprinderile sociale. (V.N.)
Biroul de presă al Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Alba Iulia
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Jandarmii din Alba, la datorie în weekend-ul 20-21 aprilie. La ce evenimente asigură ordinea publică?
Jandarmii din Alba, la datorie în weekend-ul 20-21 aprilie. La ce evenimente asigură ordinea publică? Inspectoratul de Jandarmi Județean ,,Avram Iancu ” Alba asigură măsurile de ordine publică la evenimentele organizate în zona de competență din acest sfârșit de săptămână: • Meciul de fotbal din cadrul Ligii a III-a, dintre echipele CS Universitar Alba Iulia […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
18 aprilie 1848: Are loc la Blaj prima adunare politică a românilor din Transilvania, pe Câmpia Libertăţii
-
Ştirea zileiacum 3 zile
Primăria Alba Iulia, LICITAȚIE pentru concesionarea primei parcele din viitorul ”Parc Industrial”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
TRAGEDIE la Vințu de Jos: Primarul Petru Ioan Barbu a fost găsit spânzurat
-
Sportacum 17 ore
Liga 3, etapa a 4-a, play-out, eșecuri externe pentru Metalurgistul Cugir, 0-4 cu ACS Tg. Mureș și Industria Galda, 0-2 cu Viitorul Cluj!
-
Actualitateacum 5 zile
Programe de finanțare pentru dezvoltarea companiilor din Regiunea Centru. Consultanța în accesarea fondurilor nerambursabile, un pas important în drumul spre succes
-
Ştirea zileiacum 5 zile
Colonelul Tudor Pașca a promovat concursul pentru ocuparea funcției de inspector-șef la Jandarmeria Alba