Rămâi conectat

Ştirea zilei

La Alba Iulia a debutat cea de a XIV-a ediţie a Congresului Spiritualităţii Româneşti

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Duminică, la Hotel Transilvania a avut loc o conferinţă de presă ce a reprezentat avanpremiera celei de a XIV-a ediţii a Congresului Spiritualităţii Româneşti, ce se desfăşoară, ca în fiecare an, în perioada 28 noiembrie – 2 decembrie, la Alba Iulia. La această conferinţă au fost prezenţi reprezentanţii organizatorilor, respectiv ai Ligii Culturale a Românilor de Pretutindeni, ai Asociaţiei Congresul Spiritualităţii Româneşti, ai Prefecturii (a fost prezent însuşi prefectul Ştefan Bardan) şi ai Consiliului Judeţean Alba, precum şi ai Primăriei Alba Iulia. De asemenea, au fost prezenţi patrioţii albaiulieni de la revista „Dacoromania” şi ai fundaţiei sub egida căreia aceasta apare, în frunte cu poetul Ion Mărgineanu şi ec. Ioan Străjan. Prezentarea ediţiei din acest an a fost făcută de venerabilul prof.dr. Victor Crăciun, secondat cu francheţe şi verticalitate ostăşească (dar şi cu o subtilitate de discurs pe care ar invidia-o orice orator de profesie) de către generalul Mircea Chelaru, cei doi fiind pilonii stabili pe umerii cărora se sprijină întreaga manifestare cu tot ce înseamnă ea din punct de vedere logistic, acum, când cel de-al treilea, vârful de lance care a fost poetul Adrian Păunescu, a ales să prezideze din nemurirea în care s-a înfăşurat, odată cu drapelul ţării în faldurile căruia a fost înhumat… Cum era firesc, conferinţa a început cu un minut de reculegere în memoria sa, regretatul poet care a fost, în toate ale sale, numai iubire pentru neamul românesc.
lBustul lui Dimitrie Cantemir, dezvelit la sediul… Parlamentului European!
Vor fi multe spus pe parcursul desfăşurării congresului şi, prin urmare, deocamdată vom aminti doar motivaţia importanţei acestei ediţii, aşa cum a relevat-o prof.dr. Crăciun: împlinirea a 120 de ani de la înfiinţarea Ligii Culturale a Românilor de Pretutindeni, prilej cu care
s-a editat o lucrare de referinţă istorică despre această instituţie de primă importanţă pentru spiritualitatea şi unitatea românilor din întreaga lume; omagierea împlinirii a 300 de ani de la urcarea pe tronul Moldovei a lui Dimitrie Cantemir, primul cărturar român recunoscut la nivel mondial, domn luminat al cărui nume se află gravat pe frontispiciul celei mai vechi universităţi din lume, cea de la Sorbona, personalitate a cărei valoare este recunoscută chiar în aceste zile prin dezvelirea bustului său la Bruxelles, la sediul Parlamentului European; împlinirea a 70 de ani de la asasinarea omului de cultură, marele savant de talie mondială Nicolae Iorga; împlinirea a 100 de ani de la expunerea pentru prima dată a Păsării Măiestre avându-l ca autor pe „Sfântul din Montparnasse”, Constantin Brâncuşi, lucrare care are 55 de versiuni în cele mai mari muzee ale lumii.
lRomâni din Rusia, SUA, Austria, Italia şi Polonia, laolaltă, chemaţi să găsească soluţii
Vom avea pe parcursul congresului să vă dezvăluim multe dintre problemele pe care le aduc în atenţie reprezentanţii comunităţilor româneşti, dintre care în prima zi, la conferinţa de presă, au fost prezenţi doar câţiva: arhitectul Cornel Calomfirescu din Polonia, muzicologul Ioana Ungureanu din Italia, academicianul Eugen Grebenicov din Rusia (al cărui nume îl poartă azi o… cometă!) şi care şi-a amintit de vorbele mamei sale basarabence la plecarea sa de acasă, în Rusia: „Să nu-mi scrii de acolo în ruseşte, că rup scrisoarea şi nu o citesc…”, ing. Nicolae Popa din SUA (nelipsit de la ultimele ediţii), Cornelia Salvan din Austria, ş.a. Anul acesta la congres participă peste 160 de români, din 31 de ţări ale lumii. Într-un cuvânt, tot ce are mai luminat acum naţia, aici şi peste hotare, se adună zilele acestea la Alba Iulia (fraţii noştri români din Basarabia sunt în drum spre noi, sperăm, cu veşti bune), dar nu sunt chemaţi să se căineze, vorba îndârjitului general Chelaru: „Congresul nu trebuie să fie doar un expozeu, un prohod al românilor, ci un laborator de soluţii pentru românii de aici şi din afara graniţelor ţării! În faţa deprecierii comportamentului public, în faţa agresiunii interne şi externe a bădărăniei, minciunii şi sperjurului, spiritualitatea trebuie să ia o formă combativă: este nevoie de activism spiritual românesc!” Vom reveni.
Ioan HĂNŢULESCU


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

La Gârbova de Sebeș, ca la oraș! Alimentarea cu gaz, prioritatea administrației locale

Unirea Ziarul

Publicat

în

La Gârbova de Sebeș, ca la oraș! Alimentarea cu gaz, prioritatea administrației locale Primăria comunei Gârbova se pregătește să aducă ultima utilitate care le mai lipsește cetățenilor, gazul metan. Proiectul „Înființare rețea inteligentă de distribuție de gaze naturale în comuna Gârbova”, finanțat prin programul „Anghel Saligny”, este o prioritate pentru primarul Ioan Muntean. Astfel, cetățenii […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea