Rămâi conectat

Sport

„Invincibila Armada”: campioana Volei Alba Blaj termină sezonul regulat fără eşec! Se prefigurează o nouă finală cu CSM Târgovişte

Dan HENEGAR

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Campioana Volei Alba Blaj va reuşi o altă performanţă notabilă, urmând să încheie sezonul regulat pe prima poziţie, invincibilă, iar pentru semifinale aşteaptă decizia din weekend: Ştiinţa Bacău sau Dinamo.

După ce au depăşit hopul derby-ului cu CSM Târgovişte, meci adevărat, spectaculos şi încins şi câştigat cu 3-1 în Sala „Timotei Cipariu”, elevele lui Zakoc nu se mai pot împiedica ţinând cont că în următoarele runde vor întâlni „U” Cluj şi Rapid.

După prestaţia celor două combatante în Sala „Timotei Cipariu” se prefigurează o nouă finală Blaj-Târgovişte, în fapt cele mai puternice echipe ale campionatului românesc. „Rezultatul este important şi pe viitor, nu doar în acest moment, deşi pentru noi meciul nu a avut miză din punct de vedere al clasamentului şi al punctelor. Era important că nu greşim acasă, în primul rând, şi am reuşit să arătăm că în sala noastră suntem invincibili. CSM Târgovişte este o echipă valoroasă, cu jucătoare importante, o văd ca pe o posibilă adversară în finală, dar nu trebuie scoasă din această ecuaţie CSM Bucureşti”, a apreciat Darko Zakoc.

Ne aşteptam să fie un meci foarte greu pentru noi. Echipa din Blaj este cea mai bună din România în acest moment şi este favorită la titlu. Noi am încercat să jucăm la cel mai bun nivel pe care îl putem oferi, însă nu am reuşit acest lucru. Avem şansa noastră în finală, chiar dacă, repet, Blajul este acum favorită la cîştigarea campionatului”, a precizat celălalt antrenor sârb, Zoran Terzic (CSM Târgovişte).


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

CSO Voluntari – Volei Alba Blaj 3-1, în primul meci al finalei Diviziei A1 la volei feminin

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSO Voluntari a învins, scor 3-1 (28-26, 25-19, 20-25, 25-20), pe campioana Volei Alba Blaj în primul meci al finalei Diviziei A1 la volei feminin. Al doilea meci are loc mâine, 20 aprilie, tot la Voluntari, la ora 20.00, în direct la TVR Sport, iar următoarele două sunt prevăzute la Blaj, la finele săptămânii viitoare. […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea