Într-o comună din județul Alba sunt colectate tone de lapte datorită unei instalaţii frigorifice moderne
La Rădeşti, tone de lapte colectate într-o instalaţie frigorifică modernă
Fermierii care dețin animale, în special ovine, din localitățile Rădești, Meșcreac, Leorinț, Șoimuș și Sâncrai, beneficiază de unele avantaje care să le simplifice vânzarea laptelui obținut de la animalele pe care le păstoresc. Ei au predat în decurs de aproximativ doi ani, la un recipient frigorific pentru colectarea laptelui situat în Rădești, aproape 20 de tone de lapte de oaie și peste 5 tone de lapte de vacă.
Informația am primit-o de la Marta Breaz, din Rădești, o cunoscută crescătoare de animale, cea care gestionează din 2015 activitatea de primire a laptelui și stocarea acestuia la amintitul agregat și care ne-a relatat că există interes din partea fermierilor deținători de turme de oi și nu numai, pentru a preda laptele la unica și moderna instalație frigorifică existentă în localitate. După cum am constatat, instalația de peste 30.000 de euro, cu o capacitate de 450 de litri, este conectată separat la energie electrică, este dotată cu aparatură modernă de control a temperaturii, iar condițiile de igienă sunt monitorizate de un sistem special de verificare.
După cum am fost informați, laptele achiziționat este transportat cu o cisternă spre centrul de colectare Biomilk S.R.L. Lopadea Nouă, după care ia drumul spre o firmă grecească situată în Brașov, specializată în fabricarea de brânzeturi. (C.P.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO Drumul național DN 74A, surpat în urma ploilor, la Cărpiniș: Trafic restricționat pe un singur sens, dirijat prin semafoare
FOTO Drumul național DN 74A, surpat în urma ploilor, la Cărpiniș: Trafic restricționat pe un singur sens, dirijat prin semafoare Drumul național DN 74A s-a surpat în urma ploilor pe o porțiune de aproximativ 100 de metri, pe raza localității Cărpiniș din comuna Roșia Monană. Circulația rutieră în zonă se desfășoară pe un singur sens, […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Ce nume se sărbătoresc de SFÂNTUL GHEORGHE 2024: Peste 900.000 de români își serbează onomastica în 23 aprilie
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Legendele Sfântului Gheorghe. Cum l-a înfrânt pe balaur şi de ce nu este bine să dormim în această zi
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Cui îi spunem „La mulți ani!” de Sfântul Gheorghe: Nume care se serbează în ziua Sfântului Mare Mucenic, purtătorul de biruință
-
Curier Județeanacum o zi
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024: URARI și FELICITARI pentru cei dragi care își sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Obiceiuri, tradiţii şi superstiţii de Sfântul Gheorghe, unul dintre cei mai venerați sfinți din calendarul ortodox