Rămâi conectat

Monden-Clubbing

INTERVIU, Medana și Robi, despre Insula Iubirii: A fost o experienţă grea, pe care nu am vrea să o mai trăim, dar nu regretăm. Prezentul este unul frumos şi e tot ce contează

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Cuplul Medana și Robi, care a demonstrat că iubirea este mai puternică decât orice, a oferit un interviu pentru a1.ro despre experiența trăită pe Insula Iubirii. Cei doi au declarat că a fost o experiență grea, pe care nu ar mai vrea să o trăiască, însă nu o regretă deoarece își vor aminti cu drag în viitor. 

Medana Robi01

Reîntâlnirea voastră din ultima ediție a emisiunii nu a fost așa cum ați sperat în momentul în care ați făcut primul pas pe insulă, totuși acum sunteți împreună. Cum ați reușit să treceți peste toate lucrurile dureroase pe care le-ați spus unul despre celălalt pe parcursul emisiunii?
Am putut trece peste toate lucrurile dureroase, ştiind adevărul din sufletele noastre, cunoscându-ne unul pe celălalt şi ştiind că iubirea dintre noi e mai puternică decât orice cuvânt sau faptă făcută la nervi sau la supărare.

Ați văzut împreună emisiunea la televizor? Cum a fost pentru voi să retrăiți momentele de pe insulă?
 Da, am văzut împreună emisiunea. Nu am retrăit decât puţine momente de atunci uitându-ne la tv, asta pentru că realitatea și ceea ce vedem acum la tv sunt pentru noi sunt două lucruri diferite. Acum suntem într-o etapă nouă a vieții noastre, una în care suntem foarte fericiţi.

Medana, nu ai acceptat cererea în căsătorie a lui Robi din timpul emisiunii, dar ai acceptat-o după aceea. Ce anume te-a convins că acesta este drumul pe care vrei să mergi?
Am acceptat cererea în căsătorie când am simţit că suntem doar noi doi sufleteşte în aceea camera, fără camere, alte persoane, tensiuni, şi am ştiut că iubirea va vorbi de la sine .

V-ați căsătorit deja?
Da, suntem căsătoriţi deja.

Nu numai că ați rămas împreună, dar ești însărcinată și cu primul vostru copil. Este acesta cel mai bun moment pentru voi? 
Vine bebeleeee, e cu siguranţă cel mai bun şi frumos moment din relaţia noastră! 

Sunteți fericiți și împăcați cu alegerile făcute?
Suntem fericiţi cu alegeriile făcute, nu regretăm nici măcar o secundă din relaţia noastră, am trecut prin multe timp de 10 ani şi toate ne-au ajutat să fim ce suntem astăzi, un cuplu care se iubeşte mai presus de orice, şi nişte viitori părinţi care aşteaptă următoarea etapă frumoasă din viaţa lor. 

În câte luni ești însărcinată?
Sunt însărcinată în 6 luni jumătate, avem un băieţel! În ceea ce priveşte numele avem multe preferinţe, dar îl vom alege în momentul în care va veni pe lume bebele.

Ați pregătit deja camera copilului? 

Camera copilului va fi dormitorul familiei, locul unde ne dorim să fim toţi trei, cel puţin în primii ani. 

Vă pare/v-a părut vreo clipă rău că ați participat la „Temptation Island – Insula iubirii”? Ați aflat ceea ce doreați să aflați despre voi și relația voastră?
A fost o experienţă grea, pe care nu am vrea să o mai trăim, dar nu regretăm participarea la emisiune pentru că a fost o experienţă de care pe viitor o să ne o aducem aminte cu drag, cu atât mai mult ca Thailanda, insula iubirii, a fost locul unde a luat naştere primul sâmbure din primul nostru copil. Am învăţat anumite lucruri utile pentru noi ca persoanae, ca un cuplu, iar prezentul este unul frumos şi e tot ce contează pentru noi.

Sursa a1.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Monden-Clubbing

Monden-Clubbing

Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 19-25 aprilie 2024. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall

Ziarul Unirea

Publicat

în

Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 19-25 aprilie 2024. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall The Fall Guy / Cascadorull Avanpremiera Regia: David Leitch Cu: Aaron Taylor-Johnson, Ryan Gosling, Emily Blunt, Teresa Palmer Gen Film: Actiune, Drama Durată: 119 min Rating: AP 12 Este cascador și, la fel ca […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea