Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Politică Administrație

INGINERUL HAVA NE BAGĂ ÎN DATORII PENTRU URMĂTORII 20 DE ANI

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Ultima şedinţă a actualului consiliu local a fost scena unui spectacol în care inginerul Mircea Gheorghe Hava şi-a impus, pentru ultima dată, voinţa şi a ignorat opinia consilierilor locali ai USL. Şi a trecut de votul consiliului o hotărâre extrem de importantă care ne va afecta pe toţi în următorii 20 de ani. Fără a ţine cont de părerea cetăţenilor, inginerul din primărie a decis, cu de la sine putere, ce trebuie făcut cu banii din taxele şi impozitele albaiulienilor.
Concret majoritatea PD-L din consiliul local Alba Iulia a aprobat contractarea unui credit de 6 milioane de euro, bani care ar urma să fie folosiţi pentru mai multe proiecte din oraş. În primul rând decizia de a lua acest credit demonstrează faptul că primăria este atât de bine condusă încât a rămas fără bani pentru cofinanţarea lucrărilor cu fonduri europene. Iar declaraţia conform căreia ministerul finanţelor a redus valoarea sumelor primite în avans de beneficiarii de fonduri europene în cadrul acestor proiecte este inexactă. Pentru că această reducere, de la 30% la 10% s-a produs pe vremea Guvernului Boc şi nu în ultima perioadă.
Pe de altă parte lipsa de lichidităţi se datorează şi neregulilor constatate în procesul de implementare a proiectelor europene de către administraţia din Alba Iulia. Presa locală a relatat cu lux de amănunte aceste nereguli care se regăsesc într-un raport al controlului efectuat de Ministerul Dezvoltării la primăria din Alba Iulia la începutul acestui an. Concluzia este simplă: una din lucrările din Cetate, în valoare de 700.000 de lei a fost acordată fără licitaţie şi fără respectarea legii. Unei firme apropiate inginerului Hava, evident. Ca urmare a acestei nereguli ministerul a aplicat o corecţie de 25 la sută din sumă, astfel că primăria va trebui să returneze 180.000 lei din suma primită. Este un fel de amendă dacă vreţi, dar care se plăteşte din fondurile proprii ale municipalităţii, adică din banii albaiulienilor. Avem motive serioase să credem că acesta este doar vârful aisbergului şi că încredinţarea directă a unor contracte de lucrări este o obişnuinţă şi nu o excepţie. În acest caz corecţiile financiare vor fi de ordinul milioanelor de lei. Toate se vor plăti din bugetul local.
Înainte de alegeri inginerul Hava se victimizează şi spune că nu mai are bani din cauza altora. De fapt vorbim de incompetenţa unei administraţii care nu a ştiut să îşi gestioneze resursele financiare pentru a nu se confrunta cu lipsă de lichidităţi. Dincolo de această situaţie deloc plăcută rămâne decizia inacceptabilă de a îndatora comunitatea pentru următorii 20 de ani. Astfel de hotărâri trebuie luate după consultarea cetăţenilor şi cu acordul lor, nu de unul singur. Mai ales că banii vor fi plătiţi de albaiulieni şi nu de inginerul Hava din buzunarul propriu.
CĂLIN POTOR,
Candidatul USL la Primăria Alba Iulia


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Lucrări de modernizare la două străzi din comuna Horea: Licitația de aproape 9 milioane de lei, lansată în SEAP

Bogdan Ilea

Publicat

în

Lucrări de modernizare la două străzi din comuna Horea: Licitația de aproape 9 milioane de lei, lansată în SEAP Primăria comunei Horea a lansat pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice, proiectul care dorește modernizarea a peste 5 kilometrii de drum. Este vorba despre strada Bisericii și drumul vicinal Horea – Teiu – Preluca. Aproximativ 4,5 […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea