Rămâi conectat

Politică Administrație

INDEMNIZAȚIILE PARLAMENTARILOR: Ioan Dîrzu susține că trebuie să fie stimulative. Daniel Breaz apreciază că banii privind transportul sunt insuficienți

Dragoş Suciu

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Deputatul PSD de Alba, Ioan Dîrzu, spune, fiind întrebat despre dublarea indemnizațiilor la parlamentari, că ”lucrurile trebuie să fie stimulative”, deoarece activitatea este ”una foarte laborioasă”, în vreme ce senatorul Daniel Breaz apreciază că cei 1.400 de lei pe care îi primește, lunar, pentru cheltuielile de transport sunt insuficienți, ținând cont de uzura mașinii personale după patru ani de drumuri Alba Iulia – București.

Senatorul Daniel Breaz a fost întrebat, sâmbătă, în cadrul unei conferințe de presă, dacă îi ajung banii, având în vedere dublarea indemnizațiilor. El a răspuns că veniturile parlamentarilor sunt foarte bune comparativ cu salariile din România, însă nu a fost la fel de mulțumit de banii pe care îi primește pentru transport. (Alba Iulia – București și alte deplasări privind serviciul)

”În momentul de față fiecare parlamentar primeşte o sumă de 1.400 de lei lunar pentru a-şi întreţine propria mașină cu care face naveta. Vreau să vă spun că după patru ani de mandat, și foarte mulți dintre colegii noștri din Parlament au prezentat acest aspect, o să predăm mașinile noastre proprii, pe care am dat bani proprii, și costă o mașină bună. O să le predăm, practic, cu 400.000 – 500.000 de kilometri la bord. Faceți un calcul pentru cineva care și-a achiziționat o mașină la un preț mediu, 18.000 – 19.000 de euro, din banii proprii, care primește 1.400 de lei pe lună, înmulțit cu patru ani de zile, și faceți un cost al reviziilor medii, să vedeți că la final, practic, a ieșit în pierdere. Haideți să nu privim doar cât câștigă un parlamentar. Da, aş fi demagog să spun că indemnizațiile în acest moment nu sunt, comparând cu salariile, forte bune pentru România. Dar hai să comparăm cu alți funcţionari publici, să vedem care este activitatea unui parlamentar. Nu este doar ceea ce se vede în ședințele de plen”, a spus Daniel Breaz.

El a explicat, apoi, că un parlamentar are de făcut o muncă extrem de serioasă, precizând că după majorarea indemnizațiilor, câștigă, net, circa 9.000 de lei.

”Este o muncă extrem de serioasă. Da, s-au mărit indemnizațiile, probabil pentru foarte mulți dintre oameni sunt niște indemnizații extrem de mari. S-a ajuns undeva la circa 9.000 de lei net pentru un parlamentar. Estre o sumă, pot să spun, mai mult decât decentă pentru România (…) Este o sumă decentă care răsplătește şi care cred că poate să-l stimuleze pe parlamentarul respectiv încât să se ocupe de această activitate extrem de serios şi să nu aibă şi alte gânduri”, a mai spus Breaz.

Senatorul a adăugat că în momentul de față un parlamentar primește 4.600 de lei net, pentru cazare, în fiecare lună.

Prezent la aceeași conferință de presă, deputatul PSD Ioan Dîrzu, a declarat, fiind întrebat cum vede dublarea indemnizațiilor, că 4.900 de lei (n.r. vechea indemnizație) nu era o sumă stimulativă.

”Bineînţeles că nu mă plâng, totuşi 4.900 de lei, indemnizaţia unui parlamentar care trebuie să facă atâta cât vedeţi dumneavoastră, unii mai mult, alţii mai puţin, nu era o sumă stimulativă din punctul ăsta de vedere şi totuşi costurile sunt cu totul altele în Bucureşti pentru cei care fac naveta săptămânal. Din punctul meu de vedere, cred că lucrurile trebuie să fie stimulative pentru a merge în Parlament oameni care să nu aibă o altă preocupare (…) Părerea mea este că activitatea de parlamentar este una foarte laborioasă şi nu înseamnă doar cele trei zile state în Bucureşti sau în Camera Deputaţilor sau în Senat, înseamnă şi alte activități în teritoriu”, a explicat liderul PSD Alba, Ioan Dîrzu.

Ioan Dîrzu a explicat, apoi, că timpul alocat profesiei de parlamentar este mare.

”Vin din mediul privat. Nu știu dacă în mediul privat timpul alocat business-ului era mai mare acolo sau timpul alocat aici activității politice și a celei de parlamentar este mai mare. Să știți că este o altă implicare, o altă uzură și cred că așa cum a crescut și salariul minim, așa cum au crescut și la alte profesii”, a mai spus deputatul de Alba.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Comunicat de presă: Corneliu Dan Olar a vizitat mai multe localități din Țara Moților cu autobuzul AUR

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Dan Olar a vizitat mai multe localități din Țara Moților cu autobuzul AUR Corneliu Dan Olar, candidatul partidului AUR pentru președinția Consiliului Județean Alba, a plecat marți, 23 aprilie, prin inima Țării Moților dorind să poarte dialog cu moții și să împărtășească viziunea sa pentru un viitor mai bun. Încă din zorii zilei, Olar […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea