În câte localități din Alba au preluat șefia foștii UNPR-iști, după fuziunea cu PMP
În cadrul ședinței extraordinare a Cnsiliului Executiv Județean care a avut loc în data de 25.08.2016, au fost definitivate componența Consiliilor de conducere ale organizațiilor locale și validați președinții acestora. De asemenea, au fost validate Consiliile Executive Județene ale organizațiilor de tineret și de femei. Organizația de femei va fi coordonată de către doamna Angela Moldovan, secondată în funcția de Secretar general de către doamna Barstan Filofteia, fostă președintă a organizației de femei din fostul UNPR. Președinta organizației de tineret este domnișoara Petronela Camelia Dăscălița iar secretar general Panța Lucian provenit din fostul UNPR.
Au fost validați de către CEJ al PMP Alba președintii de organizații locale în 74 de unități administrativ teritoriale, PMP revenindu-i președenția în 51 de organizații, iar fostului UNPR 23 de organizații.
În 4 comune vom valida conducerile într-o ședință ulterioară. Acestea sunt: Ocoliș, Întregalde, Șpring și Cenade. Principiul care a stat la baza numirii președinților de organizații a fost acela a numărului de voturi obținute la alegerile locale pentru Consiliul Județean de către fiecare dintre cele două partide.
Partidul Mișcarea Populară Alba este mai mai puternic. Ni s-au alăturat oameni valoroși, determinați să continue lupta politică alături de noi, deciși să îi reprezinte pe cetățeni așa cum trebuie.
Suntem o echipă puternică, suntem o familie mai numeroasă, familia Partidului Mișcarea Populară.
Biroul de presă PMP Alba
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Comuna Ciuruleasa va avea 16 containere pentru colectarea deșeurilor: Licitația pentru un centru de colectare prin aport voluntar, lansată în SEAP
Comuna Ciuruleasa va avea 16 containere pentru colectarea deșeurilor: Licitația pentru un centru de colectare prin aport voluntar, lansată în SEAP Comuna Ciuruleasa a lansat licitația pentru centrul de colectare a deșeurilor prin aport voluntar. Proiectul, de peste 2 milioane de lei, cuprinde 16 containere pentru colectarea deșeurilor provenite de la gospodării sau instituții. Construcția […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Buna Vestire: Zi aducătoare de veste minunată în care oamenii nu au voie să se certe. Credincioșii au dezlegare la pește
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
26 Martie: Domnitorul Carol I a fost proclamat primul rege al României. ,,Regele de Oțel’’ care a transformat țara într-un regat independent
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
24 martie: Ziua mondială de luptă împotriva tuberculozei
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
25 martie: Ziua naţională a pădurilor: De la dezastre naturale la defrișări, aceste importante resurse au nevoie de ajutorul nostru
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
26 Martie: Ziua internațională a luptei împotriva epilepsiei
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
25 martie: Ziua Poliției Române, sărbătorită de Bunavestire. De la Agie, la Miliţie şi Poliţie