Rămâi conectat

Curier Județean

În ajunul Zilei Naționale a României, Ciugudul se va înfrăți cu comuna Capaclia din Republica Moldova

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

În acest an Ziua Națională a României are o semnificație aparte pentru Ciugud, care va primi pentru două zile, 30 noiembrie-1 decembrie, vizita unei delegații de 17 de primari din Raionul Cantemir, ce va fi condusă de către primarul localității Capaclia și președinte al Asociației Primarilor din Raionul Cantemir din Republica Moldova,  Alexei Busuioc.

Ciugud01În prima zi a vizitei, luni 30 noiembrie, oaspeții de peste Prut vor efectua o vizită la  principalele investiții realizate în comuna Ciugud, iar după amiază primarul Gheorghe Damian și      primarul din Capaclia, Alexei Busuioc, vor semna un acord de  înfrățire  între cele două localități.  Bazele acestui protocol au fost puse în acest an în 15-16 august cu ocazia sărbătorii ”Fiii satului de  la Teleac și Drîmbar”, eveniment la care a fost prezentă conducerea primăriei din Capaclia.

”Ne propunem să colaborăm în primul rând prin schimburi de experienţă între cele două      instituţii, urmând ca mai apoi să deschidem canale de colaborare socio-economică publică şi privată. Protocolul de înfrăţire are ca scop final sprijinirea relaţiilor directe între agenţii economici din      industrie, agricultură, transport, comerţ şi între instituţiile de învăţământ, sănătate, cultură, sport, turism şi alte domenii”, a declarat primarul comunei Ciugud, Gheorghe Damian.

În data de 1 Decembrie delegația din Republica Moldova va participa, împreună cu reprezentanții Consiliului Director al Asociației Comunelor din România filiala Alba la o parte din manifestările  legate de Ziua Națională ce vor avea loc la Alba Iulia. În cadrul evenimentului     conducerile celor două asociații vor depune coroane de flori la statuile făuritorilor Statului Unitar Român.

Pentru a parafa buna colaborare dntre Asociația Comunelor din România filiala Alba și Asociația Primarilor din Raionul Cantemir din Republica Moldova președinții celor două asociații, Gheorghe Damian respectiv Alexei Busuioc, vor semna un acord de cooperare între cele două organisme.

”Suntem conștienți de necesitatea întăririi relaţiilor dintre unitățile administrative din România și Republica Moldova. Prin parafarea acestui acord dorim să dăm un nou impuls relațiilor de cooperare dintre autoritățile administrației publice din județul Alba și cele din Raionul Cantemir pornind de la tradițiile și relațiile de prietenie și colaborare dintre ele”, a precizat primarul comunei Ciugud, Gheorghe Damian.

În urmă cu doi ani comuna Ciugud devenea prima unitate administrativă din mediul rural din județul Alba care semna un protocol de înfrățire cu o comună din Republica Moldova, respectiv Hârtop din raionul Cimișlia.

(V.N.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Alba Iulia capitala patrimoniului românesc pentru două zile: Ce spune primarul Pleșa despre participarea la Conferința Rohaereditas

Bogdan Ilea

Publicat

în

Alba Iulia capitala patrimoniului românesc pentru două zile: Ce spune primarul Pleșa despre participarea la Conferința Rohaereditas Timp de două zile, Alba Iulia urmează să fie capitala patrimoniului românesc. Ministerul Culturii organizează Conferinta Rohaereditas la care participă și primăria Alba Iulia. „Alba Iulia este, pentru două zile, capitala patrimoniului românesc, aici desfășurându-se Conferința ROHAEREDITAS, organizată […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea