Rămâi conectat

Curier Județean

FOTO-VIDEO| Eveniment istoric la Gârda de Sus: Port tradițional din secolul XIX, reconstituit și redat comunității. Diplome de excelenţă pentru cei implicaţi în proiect, de la preşedintele CJ Alba

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

 Căminul cultural din Gârda de Sus, judeţul Alba, a găzduit duminică, 9 noiembrie 2014, un eveniment tradiţional deosebit. Comunitatea şi-a redobândit portul tradiţional al satului din secolul al XIX-lea.

Acest lucru a fost posibil prin implementarea proiectului cultural „Reconstituirea portului tradițional din Gârda de Sus, Alba – restituire parţială a patrimoniului imaterial local”, iniţiat de Asociaţia Artă şi Tradiţii Meşteşugăreşti Alba – ATMA şi finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional, în cadrul sesiunii de finanţare nerambursabilă a proiectelor culturale, sesiunea I/2014, aria tematică Patrimoniu Cultural Naţional.

Prin proiect se urmărește creșterea respectului și a responsabilității față de patrimoniul imaterial local și național, stimularea meșteșugului țesutului și cusutului tradițional, prin creșterea numărului celor care doresc să confecționeze și să dețină costume tradiționale.

„Având în vedere că, în ultimii ani, Gârda de Sus a devenit o atracție pentru turiști, implementarea acestui proiect de reconstituire a portului tradițional a fost imperios necesar pentru cunoașterea și promovarea identității locale, proiect implementat cu sprijinul Muzeului Etnografic al Transilvaniei și al Serviciului de Conservare și Promovare al Culturii Tradiționale din cadrul Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba. Rezultatele proiectului constau în reconstituirea portului tradițional de sărbătoare (femeiesc și bărbătesc), realizarea unui film documentar, în care sunt prezentați pașii reconstituirii costumelor și a tehnicilor tradiționale, precum și publicarea unei cărți privind evoluția portului tradițional de la Gârda de Sus”, a declarat președintele ATMA, Petruţa Pop.

Astfel, locuitorii comunei Gârda de Sus, prezenți la acest eveniment, au aflat că  factorii geografici și sociali au determinat, în urmă cu aproximativ 100 de ani, ca strămoșii lor să poarte un alt port, cel de sorginte sibiană.

Publicul a avut bucuria să redescopere portul străvechi de sărbătoare al satului, femeiesc și bărbătesc, reconstituit, după tehnicile vechi ale țesutului și cusutului, de către meșterul popular Aurelia Matei, păstrătoare a meșteșugurilor și tradițiilor locale. La realizarea acestor costume au colaborat meșterii populari Maria și Gheorghe Ciufudean (cojocari) din Blaj, Lucreția Gordeș (țesătoare) din Feneș, Danciu Iulia (țesătoare) din Lăzești și Carmen Balea (opinci) din Cugir.

Cei care au avut o contribuție deosebită în implementarea acestui proiect, au primit din partea organizatorilor diplome de excelență, fiind înmânate de Ion Dumitrel, președintele Consiliului Județean Alba, prezent la acest eveniment.

În acest context, a avut loc lansarea cărții (autori: Petruța Pop și Ioan Augustin Goia) și a filmului etnografic  „Portul tradițional din Gârda de Sus”.

garda de sus23Având în vedere că acest proiect nu este la prima ediție, recuperarea portului realizându-se în ultimii doi ani, atât pe Târnava Mică, la Pănade, cât și pe Secașe, la Cergăul Mare, organizatorii au invitat la acest eveniment și membrii echipei din 2012, de la Pănade, Maria Zereș și Ioan Mihălțan, îmbrăcați în portul reconstituit, pentru ca cei prezenți să cunoască și comoara lor de preț, portul strămoșesc. Ei nu au venit singuri, ci însoțiți de rapsodul Gheorghe Zereș, care a oferit celor prezenți un mănunchi de cântece de pe Târnave. În cadrul spectacolului ce a urmat, susținut  de Ansamblul Brădeana din Sohodol, condus de Alin Joldeș, au evoluat și interpreții Nicolae Plută și Marinela Baba, aceștia oferind publicului un program folcloric de neuitat.

Manifestările tradiționale de la Gârda de Sus au fost organizate de Primăria Comunei Gârda de Sus și Asociația Artă și Tradiții Meșteșugărești Alba, iar parteneri în proiectul cultural au fost Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba, Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, Asociația Art Brădeana, Asociația Prietenii Muzeului Unirii și TVR Cluj.

[nggallery id=2578]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Update/ Bărbat decedat în localitatea Boz. A căzut pe stradă în timp ce mergea cu bicicleta

Unirea Ziarul

Publicat

în

Update/ Bărbat decedat în localitatea Boz. A căzut pe stradă în timp ce mergea cu bicicleta. A fost solicitată intervenția unui elicopter SMURD Echipajul SMURD din cadrul Secției de pompieri Sebes a fost solicitat să intervină în localitatea Boz pentru acordarea primului ajutor, unui barbat de aproximatic 50 ani, căzut cu bicicleta, inconștient. La sosirea […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea