// ViewContent // Track key page views (ex: product page, landing page or article) fbq('track', 'ViewContent'); // Search // Track searches on your website (ex. product searches) fbq('track', 'Search');

FOTO, VIDEO. Doi vârstnici bolnavi au rămas izolați de municipiul Alba Iulia după ce o parte din drumul de acces a fost ocupat de calea ferată

O casă de la marginea municipiului Alba Iulia, în care trăiesc doi bătrâni bolnavi, a rămas izolată după ce fostul drum de acces a fost îngustat și transformat într-o potecă, în urma extinderii căii ferate, și nu mai poate fi circulat cu mașina.

casa-partos019Ana Dreghiciu (88 de ani), bolnavă de parkinson și soțul ei, Petru (84), care se deplasează cu ajutorul unui cadru metalic, se plâng că, în caz de nevoie, Ambulanța poate ajunge la ei cu greu, doar pe un drum improvizat, cu multe hârtoape, după ce fostul drum de acces a fost distrus și îngustat în urma extinderii căii ferate.

Drumul, odată cunoscut sub denumirea de ”11 Iunie”, este cuprins între calea ferată nou renovată și canalul colector al municipiului Alba Iulia.

Casa strămoşească, ce stă în picioare din 1920, a intrat în conflict cu CFR şi firma Impresa Pizzarotti, din cauza faptului că vechiul drumul public, care era utilizat de aceştia ca drum tehnologic, a fost distrus odată cu extinderea liniei ferate. O parte din pământ, aproximativ două parcele, au fost preluate datorită necesităţilor companiei feroviare, care promitea refacerea acestora împreună cu locuri de acces pentru vechile terenuri.

Deşi drumul a fost refăcut parţial, acesta a fost înălţat peste măsură, îngreunând accesul oamenilor la proprietăţi. Proiectul demarat de Primăria Alba Iulia necesită o finalizare care este momentan doar pe hârtie. Locatarii au întrebat reprezentanţii firmei când va avea loc refacerea drumului, iar aceştia au răspuns că refacerea acestuia nu va mai avea loc din cauză că nu există fonduri pentru continuarea proiectului. (Terenul a fost ”răpit” din mâinile oamenilor și mă întreb oare de ce proiectul a luat naştere, odată ce nu existau FONDURI pentru continuarea lui, odată ce la mijloc este implicat CFR?!)

Familia Dreghiciu locuieşte pe strada Rogozului (fosta 11 Iunie nr. 1), cartier Partoş, Alba Iulia. Strada este locuită de aproape 10 familii şi se bifurcă în dreptul staţiei de epurare. Drumul este întrerupt brusc pe o suprafaţă de 200 m fără niciun motiv aparent, aici locuind familia Dreghiciu.

Pe data de 27.06.2016, familia Dreghiciu a trimis o scrisoare informativă domnului primar Mircea Hava, pentru ca acesta să ia în considerare gravitatea problemei şi desigur rezolvarea acesteia… În standardele moderne europene oamenii cu vârste înaintate, indiferent de locaţie, trebuie să aibă acces la sistemul sanitar şi drepturi, iar datorită faptului că şi ei, ca și noi, sunt plătitori de impozite şi taxe, merită măcar cea mai mică atenţie!

Tot din seria lucrurilor „bine făcute” executate de alianţa Pizzaroti & CFR revenim cu realizarea unor bazine de evaporare a apei din apropierea liniei ferate. Simpla lor dimensiune arată că sunt nepractice şi periculoase. Unul dintre aceste bazine are dimensiuni de 14 m lungime, 9 lăţime şi aproximativ 7 m adâncime.

Dimensiunile colosale sunt un indiciu clar al risipirii banilor europeni şi, mai presus de toate, aceste găuri negre înghit spaţiile şi proprietăţile oamenilor. Deşi este teoretic construit într-o zonă „nepopulată”, bazinul cu pereţi abrupţi nu este îngrădit, acesta punând în pericol oamenii şi animalele aflate în apropierea lui.

Zona puţin supravegheată şi capacitatea bazinului de a acumula apă pot duce la incidente grave, mai ales în rândul copiilor neatenţi. Familia Dreghiciu este şi de această dată afectată de găurile negre care înghit puţin câte puţin pământul strămoşesc. În viitorul apropiat, pe terenul acestei familii deja afectate de proiectele haotice europene se va construi o astfel de capcană antropică. Terenul acordat construirii bazinului riscă să distrugă o frumoasă livadă şi o zonă propice creşterii animalelor. Se pare că aceste construcţii ”deosebite” finanţate de cei cărora ar trebui să le pese sunt, de fapt, nişte consumatori de spaţiu şi mai presus de toate, de bani! Bani care se pot folosi cu siguranţă acolo unde trebuie!

După spusele arhitectului șef al Direcției Amenajarea Teritoritoriului Urbanism din CJ Alba, „circulația pe strada Rogozului, se realizează în condiții bune.”

Tot doamna arhitect şef Voichiţa Maria Coman spunea că: „Drumul existent acum este superior celui de dinainte”. După câteva luni de așteptare și căutare se pare că acest „drum fantomă” acoperă o suprafață care, de fapt, dacă o luăm după acte, nu figurează în certificatul de urbanism al acestei străzi.

Pentru că situația nu putea fi lăsată așa, proprietarii au aflat, după multe încercări, că primăria nu este „în măsură” să execute lucrările de reabilitare a drumurilor. Această sarcină se află pe umerii Consiliului Judeţean.

Consiliul Judeţean afirmă că această datorie nu a fost și nu este a lor, ci a firmei Pizzarotti. După părerea multora, acest joc de volei politic este, de fapt, în defavoarea cetăţenilor care, se pare, au cel mai mult de pierdut. După spusele celor de la Administrația Națională – „Apele Române” Administratia Bazinală de Apă Mureş, drumul peste dig, de care doamna Voichiţa Maria Coman, de la CJ Alba, spune că este superior și numai bun de folosință, este, de fapt, provizoriu. În urma discuțiilor purtate cu firma Pizzarotti și SGA, rampele de acces (drumul) vor fi înlăturate rapid, după finalizarea lucrărilor la linia ferată.

Totodată, reprezentanții Consiliului Județean Alba susțin că accesul spre locuința familiei Dreghiciu se face, acum, prin zona podului de peste Mureș, de pe drumul național, unde este Hanul cu Berze. ”Accesul este asigurat acum pe malul Mureșului”, susțin oficiali ai CJ Alba.

Toader Dreghiciu

Email: stiri@ziarulunirea.ro
Tel: 0258.811.419

6 Răspunsuri la FOTO, VIDEO. Doi vârstnici bolnavi au rămas izolați de municipiul Alba Iulia după ce o parte din drumul de acces a fost ocupat de calea ferată

  1. !? 04.01.2017 la 18:06

    Cum naiba sa iti faci casa acolo? Nu vor un bulevard care sa se termine la ei in curte?

    • @!? esti blonda? Casa e acolo din 1920. 04.01.2017 la 21:52

      Postarea ta mi-a amintit de turista care, vazand piramidele din Egipt, a intrebat ghidul: de ce vechii egipteni au construit piramidele asa aproape de calea ferata?..

      • !? 04.01.2017 la 23:27

        Uite cine comenteaza… Calea ferata Arad-Alba Iulia a fost inaugurata in 1868. Vrei sa iti calculez si diferenta pana in 1920? Traseul era acelasi ca cel de acum. Intrebarea mea ramane cat se poate de pertinenta.

        • intrebarea ta ramane aiurea 05.01.2017 la 10:33

          devreme ce chiar dupa electrificarea si dublarea liniei de cale ferata de acum 40 si ceva de ani, drumul de acces tot n-a fost afectat; pana acum.

  2. Marius 05.01.2017 la 7:19

    Nu conteaza cine a ost primul acolo. Problema e ca inainte era drum de acces si dupa marea reabilitare nu mai e. Nu au cerut elicoptere si nici F16, au cerut pur si simplu sa aiba o cale de acces pe care sa poata intra si ambulanta. Asa ca ar fi bine sa nu ne mai intoarcem la 1868 sau 1920, putin respect, locuiesc totusi niste oamnei acolo, nu animale. ( asa-i !?)

  3. gigi 05.01.2017 la 8:35

    Pentru asta nu merge bine in Romania!!Toti stim sa filozofam ,si nu intram in pielea celui ce este in cauza!!Altfel se va gandii!! Si oare acea familie nu a platit inpozit fiimd langa linia ferata!!