Rămâi conectat

Curier Județean

FOTO: Sute de elevi, din județ și din țară, au împânzit Cetatea Alba Carolina. Botoșaniul salută ”Cealaltă Capitală” și o recomandă ca destinație

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Programul ”Școala altfel” a împânzit Cetatea Alba Carolina din Alba Iulia de elevi de toate vârstele și, poate și mai important, din tot județul și din afara granițelor lui.

Marți, 19 aprilie, podurile Porții a III-a au trecut proba de rezistență, susținând zeci de copii și profesori care s-au oprit din periplul lor pe la obiectivele din perimetrul cetății, pentru a asista la schimbul de gardă.

Printre ei și un grup de 45 de elevi din municipiul reședință de județ Botoșani, de la Colegiul Național ”Mihai Eminescu”, aflați, împreună cu dascălii îndrumători, într-un tur al Ardealului.

scoala altfel alba01 Și drept dovadă că nu au nimerit întâmplător la noi, Rareș Mărtincă (elev în clasa a IX-a G , pregătit de prof. diriginte Loredana Botezatu) ne spune: ”Sunt pentru prima dată la Alba Iulia și mă bucur că am avut ocazia să descopăr obiectivele turistice de aici, dincolo de ce prospectasem deja, respectiv Cetatea Alba Carolina în ansamblul ei, despre care știam deja că este o fortăreață construită între anii 1715-1738, de tip Vauban, construită pe Dealul Citadelei.

Ritualul schimbului de gardă, pus în scenă pentru turiști, mi se pare un lucru foarte interesant, pe care nu îl vezi prea des în România. Am vizitat astăzi cele două catedrale și urmează să trecem și pragul Muzeului Unirii și a Sălii Unirii, locul unde s-a semnat Actul Unirii Transilvaniei cu România. Sper să mai ajung în Alba Iulia și cu altă ocazie, până atunci recomand tuturor această destinație”.

”Școala altfel” a fost, așadar, cel mai bun agent turistic pentru Alba Iulia, sute de copii bucurându-se de o lecție de istorie în interiorul Cetății Alba Carolina, imortalizată în mii de poze. (D.M.S)

[nggallery id=1972]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Jandarmii din Alba, la datorie în weekend-ul 20-21 aprilie. La ce evenimente asigură ordinea publică?

Unirea Ziarul

Publicat

în

Jandarmii din Alba, la datorie în weekend-ul 20-21 aprilie. La ce evenimente asigură ordinea publică? Inspectoratul de Jandarmi Județean ,,Avram Iancu ” Alba asigură măsurile de ordine publică la evenimentele organizate în zona de competență din acest sfârșit de săptămână: • Meciul de fotbal din cadrul Ligii a III-a, dintre echipele CS Universitar Alba Iulia […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea