Rămâi conectat

Ştirea Ta

FOTO ŞTIREA TA: Cetatea Alba Carolina, un loc cu istorie și cultură chiar în inima orașului, începe să se degradeze: ziduri sfărâmate şi pereţi deterioraţi

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Cetatea Alba Carolina este acum mai vie ca oricând datorită restaurărilor ce au avut loc în ultimii ani și care i-au dat o cu totul altă față, păstrând atmosfera medievală și adevărurile istorice ascunse între zidurile acesteia.

Există totuşi o frustrare în rândul celor care au observat că, deşi avem o cetate veche, recent renovată şi încărcată de istorie, aceasta a început deja să se degradeze. Cititori ai ziaruluiunirea.ro ne-au transmis câteva imagini din zona Porţii a III-a, unde se pot observa deja bucăţi căzute din zid şi pereţi deterioraţi. Aceştia speră ca fotografiile să atragă atenţia celor abilitaţi să ia măsuri pentru ca aceste probleme să fie rezolvate.

Redată în circuitul civil, cu un potenţial extraordinar şi mai ales acum când adevărata sa valoare a fost scoasă în evidență, reușind să ofere vizitatorilor de toate vârstele o lecție de istorie în aer liber, este păcat să fie lăsată să se degradeze.

[nggallery id=3561]

Salvează

Salvează


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea Ta

Ştirea Ta

VIDEO ȘTIREA TA: Groapă de gunoi improvizată în Alba Iulia: Mormane de deșeuri pe marginea drumului, în apropierea unor cămine studențești

Ziarul Unirea

Publicat

în

Groapă de gunoi improvizată în Alba Iulia: Mormane de deșeuri pe marginea drumului, în apropierea unor cămine studențești Deșeuri menajere și alimentare, resturi din construcții, bucăți de mobilier sau saci cu alte gunoaie, dar mai ales o imagine dezolantă! Asta se vede și se simte pe strada Pinului din municipiului Alba Iulia, mai precis în […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea