Rămâi conectat

Sport

FOTO: Ştiinţa Bacău – Volei Alba Blaj 2-3 | Campioana României, calificare triumfală în finala mare!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Campioana României Volei AStiinta Bacau - Volei Alba Blaj 15lba Blaj s-a calificat în finala mare a Diviziei A1 la volei feminin, după ce a învins în deplasare pe Ştiinţa Bacău, scor 3-2 (25-19, 25-16, 15-25, 21-25, 15-10), în al treilea joc din semifinale, unul dramatic.

Partidă pe muchie de cuţit, în care Blajul a condus cu 2-0, a fost egalat, dar apoi a câștigat setul decisiv, cu 15-10, impunându-se la tie-break. O partidă de un dramatism extrem, un adevărat spectacol voleibalistic, în care s-a trecut foarte ușor de la agonie la extaz de către ambele echipe.

*Rotar: „Acest meci a fost adevărata finală, vrem eventul”

Suntem al doilea an consecutiv în finală! Nu este o întâmplare pentru noi, este deja o consacrare. Acest meci a fost adevărata finala, iar în ultimul act nu avem preferințe în privința adversarului. Luptăm pe ambele fronturi, vrem și cupa și campionatul. Începem să lucrăm la infrastructură, pentru că în acest moment avem echipă, dar nu avem o locație adecvată și ne dorim ca în câțiva ani să găzduim un Final Four de Cupă Europeană. Felicit conducerea, jucătoarele, avem un staff tehnic mondial și acest lucru se vede„,a  declarat primarul Gheorghe Rotar.

*Ștefănescu: „A fost foarte greu, dar și frumos”

A fost un meci complicat, pe care l-am câștigat datorită diferenței de valoare. O partidă demnă o finală de campionat, care, din păcate nu a fost televizată.  Am scris o altă pagină de istorie, trebuie să le mulțumim suporterilor care au fost alături de noi și fetelor care au luptat până final și au dat totul pentru a câștiga, au luptat până la epuizare„, a declarat Sergiu Ștefănescu.

*Darko Zakoc: ”Diferenţa a fost făcută de calitatea individuală”

Nu știu ce s-a întâmplat în setul al treilea cu echipa noastră, care a avut o altă față comparativ cu primele două seturi. Cred că jucătoarele s-au gândit că meciul e terminat. Eu am remarcat și după meciul de la Blaj creșterea de formă a echipei din Bacău, care nu avea nimic de pierdut. Știința a jucat foarte bine, a arătat atitudine, iar noi am avut noroc că am câștigat cu 3-2. Cred că, în final, diferența a fost făcută de calitatea individuală în faza de atac, dar și de faptul că jucătoarele noastre au fost liniștite în tie-break”, a declarat antrenorul Blajului

Ultimele două campioane ale României la volei feminin au făcut spectacol într-o atmosferă de Champions League, sâmbătă după-amiază, în Sala Sporturilor din Bacău. Volei Alba Blaj s-a impus în tie-break și s-a calificat în finala campionatului, la capătul unei partide care a ținut asistența cu sufletul la gură timp de două ore. Marele regret e acela că, dacă ar fi jucat astfel pe toată perioada sezonului regulat, ”studentele” n-ar fi jucat semifinala cu echipa campioană, pe care ar fi întâlnit-o, poate, în finală. Echipa ardeleană a câștigat relativ lejer primele două seturi, dominându-și adversara la toate capitolele. Când toată lumea se gândea la un 0-3 scurt, băcăuancele s-au trezit și au câștigat setul al treilea de o manieră categorică. Setul 4 a fost un veritabil thriller: după 8-4, Blajul a întors și a condus cu 13-10, dar Știința a luat din nou conducerea cu 19-18. La 22-21, Florin Grapă a făcut mutarea câștigătoare, trimițând-o pe Bălțatu la serviciu, iar Crina a egalat situația cu 2 ași.

În tie-break, Blajul a avut 4-2, Florin Grapă a cerut time-out, iar băcăuancele au punctat de 3 ori consecutiv. A fost rândul lui Darko Zakoc să ia time-out, moment după care preluarea băcăuană n-a mai ținut, atacul a tremurat, iar campioana s-a desprins și a obținut calificarea în finală după numai 3 meciuri. Știința Bacău va lupta pentru medaliile de bronz cu învinsa semifinalei dintre CSM Târgoviște și CSM București.

BLAJ (6 puncte din serviciu, 58 atac, 12 blocaje, 25 erori adversar): Grbac 5, Djuric 17, Plchotova 6, Nemțanu 7, Vesovic 17, Salaoru 20, Vujovic – libero. Au mai jucat: Rusu 1, Alajbeg 3, Viloiu, Berdilă. Antrenor: Darko Zakoc.

O calificare triumfală în ultimul act, a campioanei care a închis finala în minimum de meciuri, comportându-se ca o echipă mare, care se respectă și reușește să tranșeze în favoarea sa și momentele dificile. Elevele lui Darko Zakoc se mândresc cu o extraordinară serie invincibilă în campionatul intern ce datează din februarie 2015 şi cuprinde 38 de succese la rând!

 

*A doua finală consecutivă!

Deţinătoarea titlului va întâlni în ultimul act pe învingătoarea dublei dintre CSM Târgovişte şi CSM Bucureşti, scorul fiind egal momentan, 1-1. Blaj a avut alături în Moldova o galerie inimoasă formată din 40 de suporteri.

Au evoluat: Ana Grbac, Jovana Vesovic, Ivana Plchotova, Dubravka Djuric, Jelena Alajbeg, Adina Salaoru și Marina Vujovic (libero);  au mai intrat Vali Rusu,  Ioana Nemțanu,  Denisa Viloiu; Anamaria Berdilă, Adriana Bobi  (n-a prins lotul Leticia Boscacci).

Foto-text: sport.bacau.ro

[nggallery id=1873]

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

CSO Voluntari – Volei Alba Blaj 3-1, în primul meci al finalei Diviziei A1 la volei feminin

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSO Voluntari a învins, scor 3-1 (28-26, 25-19, 20-25, 25-20), pe campioana Volei Alba Blaj în primul meci al finalei Diviziei A1 la volei feminin. Al doilea meci are loc mâine, 20 aprilie, tot la Voluntari, la ora 20.00, în direct la TVR Sport, iar următoarele două sunt prevăzute la Blaj, la finele săptămânii viitoare. […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea