Rămâi conectat

Ştirea zilei

FOTO: Protest la Sebeș și Alba Iulia pentru un aer nepoluat și conducători cinstiți

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Circa 100 de persoane din Sebeș au protestat duminică 14 februarie, începând cu orele 14.00, în parcul din fața Primăriei municipiului, împotriva poluării, a incompetenției și corupției autorităților care au permis de-a lungul anilor ca orașul lor să devină unul dintre cele mai poluate din țară.

Cu mai puține pancarte spre deosebire de protestele trecute, participanți de toate vârstele au ascultat dezideratele activiștilor pentru protejarea mediului din Sebeș legate de poluarea din oraș.

ONG-urile cer demisia tuturor celor responsabili pentru lipsa măsurilor împotriva poluării din Sebeș – precum șefii APM și Garda de Mediu, Primar.

“După aproape 10 ani de când la Sebeș oamenii simpli luptă împotriva poluării, APM si Garda de Mediu Alba nu sunt dotate NICI ACUM cu aparatură pentru a face monitorizări independente și transparente, sau aparatele lipsesc ori sunt duse la recalibrări. Iar Primăria, în loc să facă acel studiu amplu care să evalueze independent poluarea din toate sursele, aplică un sondaj de opinie total irelevant. Pentru toate acestea și nu numai, cerem din nou DEMISIA tuturor celor responsabili”, este mesajul organizatorilor.

Continuarea în fața sediului APM Alba din Alba Iulia

protest APM ALba (8)Circa 30 de manifestanți s-au deplasat la ora 16.00 la Alba Iulia,  în fața sediului Agenției pentru Protecția Mediului (APM) Alba unde au protestat împotriva incomptenței autorităților și au cerut demisia șefului APM. Aici au înmânat locțiitorului directorului instituției o petiție cu doleanțele și solicitările protestatarilor.

ONG-iștii au fost informați că Nicolae Pienar – șeful APM Alba se află în concediu medical, motiv pentru care nu a putut să fie prezent astăzi la sediu agenției.

Documentul este semnat de Ana Hațegan – reprezentant Grupul de Inițiativă Civică Sebeș, Mircea Matei – Președinte Centrul Independent pentru Protecția Mediului Sebeș și Anișoara Ștefan – Președinte Asociația PrimaNatura și conține o serie de revendicări punctuale:

Revendicari protestatari antipoluare Sebes„La peste un an de zile de la amplele marşul de protest din Sebeş din perioada ianuarie – martie 2015, şi la aproape 10 ani de la primele acţiuni ale societăţii civile din Sebeş pentru diminuarea sau prevenirea poluării, instituţiile dumneavoastră nu s-au implicat suficient de mult şi nu au luat măsurile necesare prevenţiei şi controlului eficient al emisiilor din zona industrială a municipiului Sebeş. Aceasta este o constatare a cetăţenilor simpli din zona Sebeş dar şi a organizaţiilor neguvernamentale şi a grupurilor civice formate anul trecut, care au încercat în repetate înduri să aibe un dialog cu instituţiile dumneavoastră însă n-au primit decât ori răspunsuri evazive, ori au constatat că aţi luat decizii cu mari semne de întrebare, de exemplu motivarea depăşirilor la ozon de anul trecut fiind puse pe seama „datelor distorsionate”.

Din aceste motive, societatea civilă vă solită să vă asumaţi răspunderea în mod public, pentru lipsa unor măsuri concrete, în anul 2015, de reducerela poluării şi mai ales pentru continuarea autorizării unor creşteri de capacitate, în ciuda faptului că actuala producţie cu emisiile aferente cauzează un disconfort evident (olfactiv, sonic şi vizual) locuitorilor din zonele rezidenţiale învecinate.

Pentru o mai mare transparenţă din parjea autorităţilor statului cu drept de decizie în eliberarea autorizaţiei integrate de mediu şi a revizuirii acestqa, solicităm:

  1. Monitorizarea continuă la coş a tuturor errjsiilor care provin de la instalaţiile mari de ardere, cu putere mai mare 50MW la toate coşurile,prin afijarea acestora la un panou exterior verificat de autorităţile responsabile cu protecţia mediului şi a sănătăţii umane la nivel local şi implementat de o societate care să nu aibă legătură de nici un fel cu işvestitorul din oraşul Sebeş al cărui amplasament este unul de tip Seveso.

  2. Societăţile poluatoare să fie obligate prin AlM sa facă verificări periodice ale aparaturii, să fie acreditată şi să deţină certificat ISO, conform <Normele europene de mediu.

  3. Aceste monitorizări să fie făcute în corfornmate cu documentul de referinţă privind Principiile Generale de Monitorizare a Emisiilor.

  4. Modul de supraveghere a procesului (automatizare) constituie de asemenea un aspect ce trebuie avut în vedere de către autoritatea competentă pentru protecţia mediului care rezultă din următoarele prevederi legale: „Ghid pentru monitorizarea şi automonitorizarea emisiilor de dioxid de sulf, oxizi de azot şi pulberi, provenite de la instalaţiile mari de ardere”; Legea nr. 271/2003, HG 541/2003, Ordinul comun nr. 712/2003, OUG nr. 1^2/2005 privind prevenirea şi controlul integrat al poluării. Ordinul MAPAM nr. 818/2003, OUG nr. 243/2002, Ordinul MAPM nr. 592/2002.

  5. Urgentarea achiziţiei staţiei mobile de Bbnitorizare a calităţii aerului în oraşul Sebeş şi transparenţă totală privind toate procedurile licitaţieifcare are loc în achiziţionarea acesteia pentru o mai mare transparenţă din partea ANPM şi a Ministerului Mediului.”

BP, DS

[nggallery id=1619]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Accident GRAV, între 4 mașini, pe autostrada A1 sensul Sebeș-Vâlcea: O persoană încarcerată și trafic BLOCAT total. A fost solicitat și elicopterul SMURD

Ziarul Unirea

Publicat

în

Accident GRAV, între 4 mașini, pe autostrada A1 sensul Sebeș-Vâlcea: O persoană încarcerată și trafic BLOCAT total. A fost solicitat și elicopterul SMURD Un accident rutier grav a avut loc joi, în jurul orei 13.00, pe autostrada A1, la km 230, zona Veștem, pe sensul Sebeș – Valcea, cu 4 autovehicule implicate. Traficul este blocat […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea