Rămâi conectat

Sport

FOTO, LIVE-TEXT, AFC Unirea 1924 Alba Iulia – CSM Lugoj 1-2 (1-0)! Uniriștii au capotat după pauză și au intrat în hora retrogradării

Dan HENEGAR

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Astăzi, la Galtiu, AFC Unirea 1924 Alba Iulia a pierdut cu CSM Lugoj, scor 1-2 (1-0), ratând victoria necesarăpentru a evada din „zona minată” a ierarhiei Seriei a 4-a a Ligii a 3-a.

Uniriștii s-au jucat cu ocaziile în primul mitan, au condus prin reușita lui Onacă (32), dar au capotat la reluare. Bozian a reușit să egaleze rapid în minutul 47, pentru ca în minutul 61 să-și treacă în cont dubla, după ce a transformat un penalty obținut tot de el, devenind „călăul” speranțelor albaiuliene.

La ambele goluri adverse, albaiulienii au acuzat erorile de arbitraj, la primul gol fiind un aut în favoarea gazdelor, iar la al doilea, înainte de penalty, Onacă a fost faultat în propriul careu

Situația Unirii se complică enorm, cu al doilea eșec consecutiv pe teren propriu și un singur punct reușit în ultimele trei întâlniri, formația lui Himcinschi fiind amenințată serios cu retrogradarea

*Adorian Himcinschi: „Au fost greșeli de arbitraj, dar problema e la noi”

La fiecare meci acasă avem penalty-uri împotriva noastră și există probleme de arbitraj. Problema este însă la noi, am avut avantaj pe tabelă, dar n-am știut să dăm o altă turnură jocului, deși am avut ocazii. Adversarii, o echipă experimentată, au știu să profite de slăbiciunile noastre. Suntem în aceeași horă a retrogradării, ca și la începutul returului, dar lucrurile se agravează și ne așteaptă meciuri grele. În etapa viitoarea nu-l putem utiliza la Cătălin Suciu, însă trebuie să găsim soluții, să fim, la final, deasupra liniei„, a precizat antrenorul Adorian Himcinschi.

„Alb-negrii” au multiple probleme de efectiv, însă sunt obligaţi, în ciuda acestor inconveniente să cucerească toate cele trei puncte puse-n joc, în condiţiile în care elevii lui Adorian Himcinschi au parte de un program infernal până la finele campionatului.

Autori a trei victorii în deplasare în prima jumătate a turului de campionat, lugojenii au simțit din nou gustul triumfului pe alte terenuri, după mai bine de o jumătate de an, mai exact după 188 de zile de la succesul repurtat tot cu 2-1 în etapa a șaptea, la Cermei.

În ciuda câtorva indisponibilități dar și a accidentării la încălzire a portarului titular, CSM Lugoj a pus punct unei serii de 6 deplasări fără victorie, apelând în schimb la câteva noutăți, de exemplu Ciobanu – titularizat în premieră în retur, Sărăcin, titularizat în premieră în acest campionat și schimbat ulterior la pauză cu Ciubotariu, la rândul său la primele minute din 2017, după ce în tur apărea ca titular.

Deplasarea nu începea grozav pentru bănățeni, portarul Filip suferind o accidentare la încălzire, o contractură musculară la picior, adițional la absențele lui Drăghici – suspendat, Roșie – accidentat și Dobra, aflat în urmă cu pregătirea după ce s-a confruntat cu rujeola și abia acum se antrenează normal după 3 săptămâni de inactivitate.

Cosmin Petruescu, antrenor al învingătorilor, a explicat că pentru www.sporttim.ro că: „din punct de vedere al jocului, a fost un meci echilibrat, cu o dominare alternantă, pe perioade, dar sunt mulțumit și bucuros că în final experiența competițională superioară a jucătorilor noștri a făcut diferența. Am reușit să revenim după o primă parte mai modestă și am început foarte bine partea a doua, în care am înscris foarte repede și am dominat jocul. Am înscris apoi și pentru 2-1 și am gestionat foarte bine finalul de meci. De exemplu în tur am fost egalați în prelungirile partidei acasă cu Alba Iulia, și nu doar în acel meci n-am gestionat prea bine finalul, dar astăzi, spre deosebire de alte dăți în care am tratat cu superficialitate ultimele minute, am gestionat foarte bine încheierea partidei. Am arătat ca o echipă din toate punctele de vedere și chiar dacă am avut probleme de efectiv, am arătat ca un grup unit. Toți cei care au jucat azi, de la început sau intrați pe parcurs, și-au adus o contribuție importantă la victorie. Remarc faptul că am întâlnit o formație imprevizibilă, de copii, de unde și rezultatele contradictorii. Victorie acasă cu ACS Poli II, aliniată acolo cu o echipă bună, inclusiv cu Mailat, victorie în retur și la Pandurii II, unde nu au câștigat în retur nici CSM Școlar, nici Galda, candidate la promovare, iar în plus au pierdut cu greu cu 0-1 cu Sebiș și la Galda, însă pe de altă parte, paradoxal, au pierdut acasă cu Mama Mia”.

Vor absenta din distribuţia gazdelor, B. Ştef – suspendat, Goguţa, Ioani, S. Iacşa, Scrob – accidentaţi.

*min. 90+6: Bozian a tras peste transversală

*min. 90+5: avertisment pentru Căt. Suciu, oaspeții au solicitat roșu pentru portarul unirist pentru bruscarea lui Ciubotariu, portarul unirist fiind suspendat pentru cumul de avertismente

*min. 90+4, galben pentru Bozian

*S-au arătat șase minute de prelungiri!

*min. 88: accidentat E. Olariu a stat 3 minute în afara terenului, oaspeții jucând în inferioritate.

*min. 85: a ieșit Horcea, a intrat Marta

*min. 84: o nouă ratare Lăsconi, din poziție favorabilă

*min. 80: cap peste transversală Schaiu din 5 metri

*min. 77: avertisment pentru Ciubotaru

*min. 73: Suciu scoate de sub transversală lovitura liberă executată de Bozian

*min. 72: avertisment pentru Onacă

*min. 69: a intrat Radac, a ieșit Silaghi

*min. 67: a intrat Schiau, a ieșit Tat la gazde

*min. 65: cap Lăsconi de la 7 metri alături

*min. 62: a intrat Z. Radu, a ieșit Precupanu

*1-2, MIN. 61: BOZIAN a transformat un penalty, în stânga lui Suciu, la un fault făcut de Tat asupra sa la limita suprafeței de pedeapsă

*min. 59: lovitură liberă de la 30 de metri executată de Selegea, mingea a trecut milimetri pe lângă bara dreaptă!

*min. 55: a ieșit F. Morar, a intrat Scrob

*min. 52: cap peste transversală din 6 metri Toma!

*min. 51: Bozian a pătruns pe stânga. dar a tras slab din 10 metri, în brațele lui Suciu

*min. 50: gazdele au solicitat penalty la un henț în careul advers

*1-1, MIN: 47: BOZIAN a egalat cu un șut în dreapta, după ce în faza anterioară Căt. Șuciu a respins șutul lui Silaghi, profitând de o neglijență a defensivei adverse

*min. 46: a intrat Ciubotariu la oaspeți, a ieșit Sărăcin

La pauză, scorul este 1-0 în favoarea gazdelor, la meci fiind prezenți 150 de spectatori

*1-0, MIN. 32: gol Unirea, reluare sub transversală ONACĂ (la primul gol stagional), la un corner executat de S. Culda de pe partea dreaptă

*min. 29: Olariu ratează preluarea în apropiere, într-o situație bună

*min. 27: Lăsconi a tras pe lângă stâlpul stâng

*min. 23: șut periculos Tat de la 18 metri, alonul ușor deviat a trecut peste vinclul drept

*min. 21: foarfecă S. Culda, balonul trece pe lângă bara stângă

*min. 18: Davidaș intră în teren în locul lui An. David

*min. 11: șut An. David din 6 metri respins de Păduraru cu piciorul, la o pasă excelentă de la S. Culda

*min. 9: pătrundere S. Culda, șut defectuos din careu Lăsconi

Echipe de start*AFC Unirea: Căt. Suciu – F. Morar, Onacă, G. Toma, Ad. Matei – Selagea, Al. Giurgiu – Tat, Lăsconi, S. Culda – An. David; rezerve Petric – N. Rus, Davidaş, Joldeş, M. Oprea, Schiau, Scrob. Antrenor Adorian Himcinschi

*CSM Lugoj: Păduraru – Precupanu, D. Ciobanu, Miculescu, Horcea – Zurbagiu, Lazea, E. Olariu, Silaghi, Sărăcin, Bozian; rezerve R. Rus, Radac, Livan, I. Ciubotaru, Marta, Peptenuș, Z. Radu. Antrenor Cosmin Petruesc.

[nggallery id=3816]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

CSO Voluntari – Volei Alba Blaj 3-1, în primul meci al finalei Diviziei A1 la volei feminin

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSO Voluntari a învins, scor 3-1 (28-26, 25-19, 20-25, 25-20), pe campioana Volei Alba Blaj în primul meci al finalei Diviziei A1 la volei feminin. Al doilea meci are loc mâine, 20 aprilie, tot la Voluntari, la ora 20.00, în direct la TVR Sport, iar următoarele două sunt prevăzute la Blaj, la finele săptămânii viitoare. […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea