Rămâi conectat

Cultură Educație

FOTO: Concert aniversar „Prof. Aurel Cisteian – 90 de ani”, susținut de Grupul instrumental ”Crescendo”, la Centrul Cultural ”Iacob Mureșianu” Blaj

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

CONCERT BLAJ04Grupul instrumental „Crescendo”, de la Colegiul Naţional „Inochentie Micu Clain”, Blaj, s-a remarcat în suita de evenimente culturale organizate în cadrul „Sărbătorii Libertăţii” prin concertul aniversar „Prof. Aurel Cisteian – 90 de ani”, care a avut loc sâmbătă, 14 mai 2016, la Centrul Cultural „Iacob Mureşianu” din Blaj.

Aurel Cisteian (1926 – 1998) a fost profesor de muzică (grad didactic I) şi dirijor la Şcoala Pedagogică „Gheorghe Şincai” din Blaj şi a desfăşurat o prestigioasă activitate culturală ca dirijor al corului Casei de Cultură din Blaj şi al formaţiunilor artistice ale liceului pedagogic. Este compozitorul unor  piese corale originale şi a obţinut numeroase distincţii în urma spectacolelor oferite la nivel interjudeţean şi naţional, munca sa reflectându-se şi în numărul mare de elevi care au îmbrăţişat cariera de profesor de muzică, dar şi în faptul că, 10 cântece din culegerea sa, „Bună ziua, grădiniţă!”, au fost oferite tuturor liceelor pedagogice din ţară, cu ocazia Consfătuirii Naţionale de la Craiova.

Concertul  a fost realizat sub atenta observaţie a domnului profesor – dirijor, Adrian Solomon, cu sprijinul Primăriei Municipiului Blaj şi al conducerii şcolii prin director prof. Ioan Tomoiagă şi director adjunct prof. Rodica Jeican. Printre invitaţii speciali s-au aflat Aurel Cisteian, fiul celui omagiat şi doamna inspector general, prof. Marcela Dărămuş, care au  trăit alături de numeroase cadre didactice, părinţi şi elevi, la unison, o emoţie puternică transmisă prin intermediul muzicii.

Elevii au interpretat, alături de soliste din clasele primare şi gimnaziale, piese destinate preşcolarilor şi adolescenţilor, a căror muzică este compoziţia domnului profesor Aurel Cisteian, aducându-i, astfel, un omagiu pentru ceea ce a fost şi ceea ce este încă prin moştenirea lăsată Şcolilor Blajului. De asemenea, instrumentiştii, alături de solistele din clasele de liceu, au dat viaţă şi unor piese din repertoriul grupului „Crescendo”, sala răsunând de aplauzele publicului.

Una dintre invitatele serii, doamna profesoară Mirela Surugiu, fostă absolventă a Liceului Pedagogic „Gheorghe Şincai” din Blaj, a oferit un moment emoţionant, în care, prin armonii sufleteşti şi muzicale peste timp, a prezentat, din amintirile personale, o mică parte din ceea ce a fost Aurel Cisteian, apoi a susţinut un moment solo interpretând la vioară piesa „Ave Maria!”.

Farmecul muzical a fost completat şi de alţi invitaţi, elevi ai Colegiului Naţional „Inochentie Micu Clain”, Ioana Mărginean şi Coralia Costea,  două voci puternice şi încântătoare, din care au răsunat armonios piese din folclorul românesc şi Daniel Perganczi, un foarte talentat instrumentist, care a oferit „glas” contemporanului, interpretând o melodie din repertoriu străin la chitară electrică. Atmosfera de excepţie a fost întreţinută, pe tot parcursul serii, de Veronica Isailă care, prin ţinută, carismă şi sensibilitatea prezentării, a contribuit la reuşita spectacolului.

”Avem convingerea că toţi cei din sală au rămas cu sentimente frumoase la finalul concertului oferit în cinstea  profesorului Aurel Cisteian, un dascăl model, care şi-a dedicat întreaga viaţă muzicii, îndrumând elevii spre această minunată artă”, a transmis prof. Caludia Oacea Raica, purtător de cuvânt al Colegiului Național ”I.M Clain” Blaj. (A.M.)

[nggallery id=2120]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

24 aprilie: Începe vernisajul „Materie și Icoană” la Muzeul Municipal „Ioan Raica”. Ateliere de pictare a icoanelor pentru elevi

Bogdan Ilea

Publicat

în

24 aprilie: Începe vernisajul „Materie și Icoană” la Muzeul Municipal „Ioan Raica”. Ateliere de pictare a icoanelor pentru elevi Din data de 24 aprilie până în 15 mai, sebeșenii dornici vor putea participa la vernisajul „Materie și Icoană”, organizat la Muzeul Municipal „Ioan Raica.” Se vor realiza mai multe ateliere pentru învățarea elevilor vechea tehnică […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea