Rămâi conectat

Politică Administrație

FOTO. Cinci utilaje au curățat zăpada din Sebeș, Lancrăm, Petreşti, Răhău și nu au existat drumuri blocate. Cetățenii, încurajați să sune la 0258.731.004 pentru sesizări

Ziarul Unirea

Publicat

în

În intervalul 9-10 ianuarie 2017, judeţul Alba se află sub avertizare meteorologică de cod portocaliu de ger persistent, conform comunicării emise de Administraţia Naţională de Meteorologie.

sebes001În intervalul menţionat, în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova, Transilvania şi în Maramureş, gerul se va intensifica, astfel încât minimele vor fi cuprinse, în general, între -29 şi -15 grade, iar maximele între -15 şi -10 grade.

La ora 19.00, la Sebeş, se înregistrau -14 grade Celsius, cer parţial noros, presiunea atmosferică 992 mb, în creştere, iar umezeala relativă 80%, conform www.meteoromania.ro.

În aceste zile, în municipiul Sebeş, nu au existat şi nu existā drumuri ce nu pot fi folosite sau zone izolate din cauza zăpezii.

Începând de joi, 5 ianuarie 2017, orele 21.00 şi continuând pe tot parcursul acestei perioade, până luni, 9 ianuarie 2017 inclusiv, în regim de permanenţă, în Sebeş şi în localităţile aparţinătoare – Lancrăm, Petreşti, Răhău, au fost pregătite şi au intervenit, cu prioritate pe arterele principale, un număr de cinci utilaje, care au curăţat zăpada aşternută pe carosabil şi au împrăştiat material antiderapant. Au existat intervenţii inclusiv în zone izolate, în cursul nopţii, la solicitarea cetăţenilor.

La nivelul municipiului Sebeş a fost constituit un comandament de iarnă, coordonat de primarul Dorin Nistor. Cetăţenii sunt rugaţi să apeleze numărul de telefon 0258-731004, pentru a formula sesizări sau pentru a solicita informaţii, număr care a fost pus la dispoziţie, în mod permanent, în toată această perioadă.

Compartimentul Relaţii Publice şi Comunicare,

Primăria Municipiului Sebeş

[nggallery id=3243]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Județul Alba campion al învățământului dual din România. 11,36% nivelul județului față de 3% nivelul național

Bogdan Ilea

Publicat

în

Județul Alba campion al învățământului dual din România. 11,36% nivelul județului față de 3% nivelul național În cadrul ședinței de colegiu prefectural, Inspectorul Școlar General Adjunct al Inspectoratului Școlar Județean Alba, Dan Chercheș a vorbit despre învățământul dual din județ. La nivel național România ponderea învățământului dual este de doar 3%, în timp ce în […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea