Rămâi conectat

Ştirea zilei

FOTO Autostrada Sebeş-Turda: Situaţia lucrărilor pe loturile 2 şi 4. Problemele care întârzie realizarea tronsoanelor

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Asociaţia Pro-Infrastructura a făcut publice noi fotografii cu stadiul lucrărilor pe Lotul 2 şi Lotul 4 al Autostrăzii Sebeş-Turda.

Lotul 2 al autostrăzii A10 Sebeș-Turda, între nodul Alba Iulia Nord și sudul localității Aiud, începe să prindă formă. În ciuda numeroaselor probleme pe care constructorul, Aktor (Grecia), le are cu infiltrațiile de apă pe zone extinse ale lotului și cu toate că sunt întârzieri la lucrările de terasamente și la structuri, observăm puncte cheie ale lotului unde se văd rezultate importante.

Două puncte critice ale lotului sunt cele două poduri mari peste râul Mureș, primul în apropiere de Aiud, în dreptul localității Sâncrai, și celălalt ceva mai la sud, spre Teiuș, între localitățile Rădești și Leorinț.

Puteți vedea din fotografiile de mai jos stadiul lucrărilor la aceste două poduri importante peste Mureș, așa cum au fost ele realizate de la sol sâmbătă, 20 mai. Primele șapte fotografii din set sunt de la podul Rădești/Leorinț și celelalte cinci (cele cu forezele și cu zona plină de podețe) sunt de la podul Sâncrai (și infrastructura adiacentă).

Nu sunt încă avansate structurile, însă ne bucurăm să vedem activitate și sperăm ca Aktor să recupereze din întârzieri și să circulăm pe acest lot (între nodul Alba Iulia Nord și sudul localității Aiud) în toamna anului 2018.

În imagini se pot vedea şi câteva zone critice de la sol, ale lotului 4 din Autostrada A10 Sebeș-Turda, constructor Porr. Fotografiile sunt realizate vineri, 19 mai.

Încă este posibilă deschiderea acestui lot în acest an, dacă se rezolvă, în timp util, trei probleme majore care în acest moment blochează lucrările: autorizația de construire pentru zona lacului Stejeriș (foto din aer), eliberarea amplasamentului aferent plantației de paulownia din nodul A10-A3 (breteaua pe direcția Sebeș-Cluj Napoca, A10-A3 în nodul Turda, foto din aer) și relocarea celor 4 stâlpi de înaltă tensiune (rețea LEA) încă rămași pe aliniamentul autostrăzii.

Conform Asociaţiei Pro-Infrastructura, se pare că ultimele două probleme sunt pe cale să se rezolve într-un viitor apropiat.

Însă, în continuare, „cheia” rămâne zona lacului Stejeriș, unde soluția tehnică a fost aprobată în CTE CNAIR (Consiliul Tehnico-Economic al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere) și acum trebuie, în cel mai scurt timp, să fie emisă autorizația de construire astfel încât constructorul să poată executa în teren lucrările. Este nevoie de această autorizație cel mai târziu luna viitoare (iunie) pentru a avea șanse reale ca acest lot să fie deschis circulației în acest an în luna decembrie. Lucrările în acest punct al proiectului sunt destul de complicate și este nevoie de 5-6 luni pentru finalizare.

„Cerem cu insistență tuturor autorităților implicate în acest proiect să rezolve cu celeritate aceste probleme birocratice, astfel încât la final de an să putem circula de la Turda la Aiud pe autostrada A10 (pentru că și lotul 3 al autostrăzii Sebeș-Turda are șanse reale să fie gata în toamna acestui an)”, spun reprezentanţii Asociaţiei Pro Infrastructura, care monitorizează lucrările pe autostrada Sebeş – Turda.

Sursa: facebook, Asociaţia Pro Infrastructura

[nggallery id=4007]

Salvează

Salvează


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Performanță pentru eleva Elisa Jeler, de la Școala Gimnazială „Avram Iancu” Alba Iulia, calificare la etapa națională a Olimpiadei de religie

Unirea Ziarul

Publicat

în

Performanță pentru eleva Elisa Jeler, de la Școala Gimnazială „Avram Iancu” Alba Iulia, calificare la etapa națională a Olimpiadei de religie Elisa Jeler, elevă în clasa a VI-a B, la Școala Gimnazială „Avram Iancu” Alba Iulia, a participat recent la etapa județeană a Olimpiadei de religie, cultul baptist, unde a obținut locul I, reușind să […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea