Rămâi conectat

Sport

FOTO: AFC Unirea 1924 Alba Iulia – Ripensia Timișoara 0-1 (0-0) | Blestemul continuă pe Ampoi, a 4-a înfrângere consecutivă!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

unirea-alba-iulia-ripensia-timisoara-40Uniriștii au suferit la Zlatna a patra înfrângere la rând, cu Ripensia Timișoara, o “specialistă” a deplasărilor, care s-a impus grație golului marcat de “rezerva” Ștreangă (88).

Elevii lui Radu Andone rămân însă cu marile  regrete ale ratării primei victorii interne, în condițiile în care Sulea (47 și 80) a ratat două ocazii excelente. Amfitrionii au rezistat până spre final în fața unui oponent periculos, “Ripi”. Însă pentru gazdele continuă blestemul jocurilor de acasă, unde n-au reușit să se impună în actuala stagiune!!!

Partida a fost echilibrată pe Ampoi, cele două formații împărțindu-și perioadele de dominare. Vizitatorii au lovit barele de două ori în minutul 42 (Golda și Briciu), iar uniriști au replicat prin Goguța (59) – mingea a șters transversala.

*Radu Andone: „Noi am rămas cu dezamăgirea, oaspeții cu punctele”

Extrem de dezamăgit, după acest nou eșec intern, înfrângere nemeritată, după aspectul disputei, mai ales în actul secund, când uniriștii au ratat marile ocazii, antrenorul Radu Andone a încercat să ofere o explicație în urma înfrângerii cu nou-promovata din Banat. „Sunt total nemulțumit de rezultat, am făcut un joc bun, am ratat ocazii imense de a înscrie. Ne-a lipsit încrederea și golul, oaspeții au plecat cu punctele, noi am rămas cu dezamăgirea„, a precizat antrenorul aiudean.

În opinia sa, ghinionul este principalul motiv pentru care tinerii fotbaliști albaiulieni nu reușesc să rupă blestemul confruntărilor de la Zlatna, în plus AFC Unirea 1924 Alba Iulia trecând prin mari probleme financiare. „Ar fi păcat să se desființeze Unirea, deși suntem apăsați de criză, luni vom ști mai multe. Am schimbat și echipamentul, însă este vorba de ghinion. Nu putem vorbi de un complex, întrucât am făcut jocuri bune, dar nu am explicații prea multe„, a mai menționat Radu Andone.

*Remus Steop: „Am fost pragmatici, victoria nu e norocoasă”

Ripensia are maximum de puncte  în Alba, după cele două succese cu Performanța Ighiu și AFC Unirea 1924 Alba Iulia, în această toamnă. „Am fost pragmatici, victoria nu este norocoasă. N-a fost un joc spectaculos, am repurtat un succes important și felicit adversarii pentru modul cum s-au prezentat. Am dovedit echilibru și constanță, a existat și inspirație, în condițiile în care două rezerve au lucrat la golul marcat. Prin absențele lui Mediop și Popa am fost nevoit să alcătuiesc o formulă de echipă capabilă să ducă mingea în preajma porții adverse„, a afirmat Remus Steop.

 

 

Confruntare interesantă la Zlatna, astăzi, în etapa a 9-a a Seriei a 4-a din Liga a 3-a, între AFC Unirea 1924 Alba Iulia şi Ripensia Timişoara.

*min. 90+1: Semeniuc înlocuit de Vasiliu

*min. 89: Sulea înlocuit de M. Oprea.

*0-1, MIN. 88: inspirația lui Steop a dat roade, nou intratul ȘTREANGĂ a împins mingea în poartă la centrarea lui Nanu, reluând plasat cu capul.

*min. 84: intră An. David, a ieșit F. Morar.

*min. 81: a intrat Ștreangă , a ieșit Ungureanu.

*min. 80: Sulea ratează o ocazie clară, singur la 8 metri, după ce a scăpat singur, a fost blocat in extremis de Apro!

*min. 75: B. Ștef a respins balonul din fața porții, după o aglomerație în careu, la un corner al oaspeților

*min. 73: uniriștii protestează pentru că centralul Cristina Dorcioman nu a acordat fault la Sulea, comis de Apro la 18 metri, uniristul scăpând frontal spre poartă. Gazdele au solicitat cartonaș roșu pentru fundașul advers!

*min. 72: a ieșit Golda, a intrat Olărescu.

*min. 69: intră B. Ștef, a ieșit S. Culda.

*min. 62: Ungureanu a tras de la marginea careului peste poartă.

*min. 60: Selagea înlocuit de Joldeș, la gazde și Mînecan substituit de Nanu

*min. 59: șut de la 22 de metri Goguța, mingea șterge transversala!

*min. 57: șutul lui Zaluschi, după o respingere a lui Suciu, a fopst deviat în corner

*min. 53: Ad. Matei a fost avertizat

*min. 47: lansat excelent de F. Morar, Sulea șutează în diagonală, alături, de la 14 metri, pe lângă bara dreaptă!

Pauză la Zlatna, după o întâlnire echilibrată. În tribune, foarte puțini spectatori, în jur de 80 de persoane. Unirea este la limita supraviețuirii, abia găsind fonduri pentru achitarea baremului de arbitraj.

*min. 40: ocazie imensă de a deschide scorul pentru Ripensia, inițial Căt. Suciu a respins în transversală reluarea cu capul trimisă de Golda, iar apoi, din careul mic, Briciu a șutat din cădere, mingea lovind bara dreaptă!

*min. 37: galben Goguța

*min. 36: Gekas reține șutul trimis de Sulea, pe jos, din 17 metri, lateral stânga

*min. 23: Ungureanu a șutat de la 16 metri, peste bară

*min. 19: Zaluschi a tras peste transversală o lovitură liberă de la 17 metri, lateral stânga

*min. 8: întâiul șut periculos spre poarta lui Suciu, Semeniuc, din afara careului, reținut.

*min. 6: lovitură liberă S. Culda prinsă în doi timpi de Gekas

*min. 3: șut Culda peste transversală

Echipe de start: *AFC Unirea: Căt. Suciu – Ioani, Scrob, Mardare, Ad. Matei – Goguța, Selagea (60, Joldeș) – F. Morar (84, An. David), Schiau, S. Culda (69, B. Ștef) – Sulea (89, M. Oprea); rezerve Petric, Onacă, Cuștiulița. Antrenor Radu Andone.

*Ripensia: Gakos – L. Luca, Hecsko, Apro, I. Toma, Semeniuc (90+1, Vasiliu), Mînecan (60, Nanu), Zaluschi, Ungureanu (81, Ștreangă), Briciu, Golda (72, Olărescu); rezerve Rădulescu, Francescu, Stoi, Vasiliu. Antrenor Remus Steop.

Este o dispută a contrastelor, între echipe ce au avut trasee diferite: „alb-negrii” suferă de complexul partidelor pe teren propriu, cu trei eşecuri la rând în „exilul” de la Zlatna, iar nou-promovata se simte precum peştele în apă în confruntările externe, trupa lui Remus Steop fiind invincibilă. Ba mai mult, „Ripi” nu a mai cunoscut gustul eşecului din runda inaugurală, 3 septembrie, 0-3 acasă cu Naţional Sebiş.

Bănăţenii au câştigat net, 4-1, pe „Cetate”, în etapa secundă, cu Performanţa Ighiu.

Arbitri: Cristina Dorcioman (Câmpulung Muscel), R. Bîrdeş, L. Tănase (Piteşti); observatori M. Hârlab (Braşov), Al. Gherghe (Făgăraş).

[nggallery id=2893]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

CSO Voluntari – Volei Alba Blaj 3-1, în primul meci al finalei Diviziei A1 la volei feminin

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSO Voluntari a învins, scor 3-1 (28-26, 25-19, 20-25, 25-20), pe campioana Volei Alba Blaj în primul meci al finalei Diviziei A1 la volei feminin. Al doilea meci are loc mâine, 20 aprilie, tot la Voluntari, la ora 20.00, în direct la TVR Sport, iar următoarele două sunt prevăzute la Blaj, la finele săptămânii viitoare. […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea