Rămâi conectat

Opinii - Comentarii

Florin Roman susţine plata TVA la plata facturii

Dan HENEGAR

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

            Logica economică dar şi criza ne îndeamnă să aplicăm principii economice corecte. Taxarea unor tranzacţii care nu au fost încă definitivate prin plata facturii, chiar dacă există un contract şi o activitate realizată, este doar o cale prin care statul interferează cu activitatea economică liberă. TVA plătită anticipat, aşa cum se întâmplă în prezent, reprezintă o astfel de intruziune majoră pe piaţa liberă.

            Nu e un moft să cerem plata acestei taxe comercianţilor şi producătilor atunci când şi-au încasat banii. E firesc. Altfel statul ajunge să stranguleze economia şi să enunţe un principiu extrem de nociv: „primul care contează în România sunt eu, statul – eu trebuie să primesc bani şi din ceva care nu există încă, tranzacţii nefinalizate”. Sau altfel spus, dictonul este „primul la bucate sunt eu, bugetul de stat”.

            Mă alătur şi susţin iniţiativa colegului meu liberal de Vâlcea, senatorul Emilian Frâncu, de a modifica Legea 571/2003 privind Codul Fiscal în sensul modificării obligaţiei de plată a TVA la încasarea facturii. Am făcut şi voi face mai departe demersuri în PNL, ca membru al Comisiei Economice a partidului, pentru a câştiga o susţinere mai largă a acestei idei generoase. Vreau se ne batem pentru ca partid de dreapta.

            Astfel de idei sunt cele care aduc prosperitate. Viteza de mişcare a capitalului şi păstrarea banilor în economia reală, nu la bugetul de stat, sunt chestiuni esenţiale pentru o economie care se vrea „de piaţă”, dar care este din păacate încă tributară metehnelor etatiste.

Fabricile, IMMurile, producţia, sectorul de servicii de aici din Alba sau de oriunde din România, toate vor avea o gură de oxigen uriaşă prin eliminarea unei obligaţii către stat pe care pe drept cuvânt nu au cum şi din ce să o plătească. Sunt sute de firme care sunt puse în genunchi şi obligate să facă tot felul de subterfugii la nivelul facturilor pentru a putea evita situaţia de a plăti sume imense deşi contractele nu le sunt onorate. Firmele şi afaceriştii oneşti sunt prinşi acum ca într-o menghină între clienţi rău-voitori sau rău-platnici, datorită mai ales crizei, şi un stat care e cu ochii numai pe buzunarele lor.

            Statul român trebuie să devină un promotor şi un susţinător real al capitalismului şi al prosperităţii obţinute pe calea pieţei libere. Discursul guvernanţilor care se pretind de dreapta ar trebui să fie unul despre cum recapitalizăm producţia şi cum repunem economia pe picioare, şi nu despre cum să ţinem în viaţă un buget muls şi secat de grupuri de interese. Statul român trebuie să înceteze să lucreze doar în interesul unora care trăiesc de pe spatele lui din contracte aberante şi finanţate din astfel de taxe care omoară efectiv spiritul liber de întreprrinzător. Statul român „premiază” în acest moment doar clientela politică dependentă de contractele cu el, refuzând evoluţia radicală spre capitalism şi piaţă deschisă.

Florin Roman, vicepreşedinte PNL Alba


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

Cui îi spunem „La mulți ani!” de Sfântul Gheorghe: Nume care se serbează în ziua Sfântului Mare Mucenic, purtătorul de biruință

Ziarul Unirea

Publicat

în

Cui îi spunem „La mulți ani!” Nume derivate care se sărbătoresc de Sfântul Gheorghe: Nume care se serbează în ziua Sfântului Mare Mucenic, purtătorul de biruință Credincioșii îl sărbătoresc pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe în data de 23 aprilie. Aproape un milion de români își serbează onomastica, dintre care peste 730.000 sunt bărbați, iar peste […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea