Rămâi conectat

Politică Administrație

Florin Roman: PNL solicită PSD să supună votului Parlamentului amendamentele controversate negociate cu UDMR, pentru a le respinge

Ziarul Unirea

Publicat

în

Amendamentele controversate la Legea administrației publice locale , negociate de PSD cu UDMR, în schimbul susținerii moțiunii de cenzură, continuă să fie o bombă amorsată în Parlament.

PNL solicit PSD să pună pe ordinea de zi a Camerei Deputaților amendamentele care au stârnit atâtea dezbateri la nivelul opiniei publice, pentru a elimina spectrul adoptării pe furiș a acestor prevederi, așa cum ne-a obișnuit principalul partid aflat la guvernare.

Pentru menținerea puterii, liderii PSD sunt dispuși la orice compromis, fapt confirmat chiar de către liderii UDMR, care au declarat public că reprezentanții PSD au fost deschiși la toate solicitările Uniunii.

Nimic nu ne garantează că liderii PSD nu vor negocia din nou  cu UDMR modificarea Legii administrației locale, în sensul dorit de conducerea Uniunii.

Reamintim că liderii PSD au cazut de acord, în discuțiile cu UDMR, ca în localitățile în care sunt minorități în proporție de 15% să poată fi utilizată limba maternă în instituțiile oficiale. Legea ar fi urmat să prevadă ca utilizarea limbii minorităților ar fi rămas în aplicare chiar și în condițiile în care proporția acestor minorități ar fi scăzut sub 15%. De asemenea, se prevedea ca în consiliile locale sau judeţene în care consilierii aparţinând unei minorităţi naţionale reprezintă cel puţin 15% din numărul total, la şedinţele de consiliu, consilierii respectivi pot folosi şi limba maternă, iar în acest  caz se va asigura, prin grija primarului și a președintelui consiliului județean, traducerea în limba română.

Alte amendamente aduc și ele modificări esențiale. Unul dintre ele se referă la unitățile administrativ-teritoriale în care minoritarii au o pondere de peste 15% și prevede că autoritățile administrației publice locale „pot adopta și folosi, alături de însemnele oficiale ale României și ale unității administrativ-teritoriale respective și alte însemne, simboluri care să exprime identitatea etnică, istorică, culturală și economică a cetățenilor aparținând minorității naționale”.

Un altul  prevede că autoritățile publice locale și entitățile din subordinea lor „au dreptul de a inscripționa clădirile și anexele clădirilor aflate în administrare (…) în limba minorității naționale în cauză, conform tradiției locului și a specificului limbii minoritare”.

Pentru a elimina posibilitatea adoptării peste  noapte a acestor amendamente, cerem punerea acestor modificări pe ordinea de zi a Camerei Deputaților, pentru a putea să ne exprimăm prin vot pe această temă care a iscat o dezbatere amplă printre români.

Florin Roman

Deputat PNL

Vicelider Grup  parlamentar

 

Salvează


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

4 aprilie-11 mai: Curățenia de primăvară la Alba Iulia. Programul activităților

Bogdan Ilea

Publicat

în

4 aprilie-11 mai: Curățenia de primăvară la Alba Iulia. Programul activităților Primăria municipiului Alba Iulia se pregătește de curățenia de primăvară. Mai multe zone din oraș urmează să fie măturate sau curățate între 4 aprilie și 11 mai.  Începe curățenia de primăvara în Municipiul Alba Iulia, în perioada 01.04.2024 – 11.05.2024. Se vor executa lucrări […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea