Rămâi conectat

Curier Județean

Fanfara din Petrești, cea mai longevivă din România, defilează în zorii zilei de 1 Mai. Instrumentiștii, cu șepci împodobite cu flori de primăvară

Ziarul Unirea

Publicat

în

Fanfara din Petreşti, înfiinţată în anul 1879, este un veritabil brand al Sebeşului şi cea mai longevivă fanfară din România. Momentele sale de glorie au alternat cu cele de declin, dar niciodată nu şi-a încetat activitatea, nici în timpul celor două războaie mondiale, nici după Revoluţia din Decembrie 1989.

După fiecare perioadă dificilă a avut resursele, sprijinul petreştenilor și cel al autorităţilor pentru a renaşte şi a progresa.

Prin înfiinţarea Asociaţiei “Fanfara Petreşti”, bucurându-se de finanţări de la bugetul local al Municipiului Sebeş, precum şi de sprijinul Consiliului Judeţean Alba, dar nu în ultimul rând al comunităţii din Petreşti, au fost procurate uniforme de serviciu, de gală, instrumente, a fost înregistrat CD-ul „Der Mai ist gecommen” („Luna mai a sosit”), a fost realizat DVD-ul „Fanfara din Petrești – 135 de ani de existență”, a fost tipărit pliantul de prezentare al fanfarei, a fost întocmită şi tipărită lucrarea „Contribuţii la monografia fanfarei din Petreşti”, a fost amenajat „Muzeul fanfarei”.

De asemenea, a fost sprijinită Şcoala Gimnazială Petreşti pentru înfiinţarea, echiparea şi dotarea cu instrumente a fanfarei copiilor, precum şi pentru înfiinţarea formaţiei de majorete, a fost sprijinită Parohia Evanghelică pentru repararea şi zugrăvirea Căminului Cultural Săsesc, iar Parohia Ortodoxă a fost sprijinită pentru finalizarea capelei.

În tot acest timp, fanfara a fost prezentă la cele mai multe activităţi culturale, sportive şi ceremoniale din Municipiul Sebeş, susţinând în fiecare an aproximativ 50 de astfel de evenimente pe plan local.

Fanfara noastră se pregăteşte, în anul 2019, să aniverseze 140 de ani de activitate neîntreruptă, prilej cu care se va organiza şi o întâlnire a fiilor Petreştiului.

O atenţie specială va fi acordată Fanfarei Copiilor “Danil Opincariu”, care în acelaşi an (2019) va împlini 70 de ani de la înfiinţare, fiind prima fanfară a copiilor din România, în care ne punem mari speranţe.

Defilarea de 1 Mai. Începe în zori, la ora 06.00

În fiecare an, în zorii zilei de 1 Mai, la ora 06.00, cu haine de sărbătoare, cu instrumentiştii având şepcile împodobite cu flori de primăvară, fanfara se adună în cerc la intersecţia străzilor 1 Mai, Mihai Viteazul, Valea Sebeşului (la Oglindă) şi intonează instrumental şi vocal vechiul „Der Mai ist gecommen” („Luna mai a sosit”). Urmează apoi defilarea pe străzile Petreştiului, pe ritmul unor marşuri vesele, antrenante. Pe măsură ce trece fanfara, în urma acesteia se formează o escortă uriaşă de copii, care cu bicicletele împodobite cu hârtie creponată, panglici ori flori, o însoţesc până obosesc.

Această tradiție este atât de puternic înrădăcinată în conștiința petreștenilor încât cei plecați la studii sau stabiliți în alte localități se întorc acasă, special pentru a retrăi clipele frumoase ale copilăriei, iar locuitorii invită rude sau prieteni pentru a se mândri cu cea mai longevivă fanfară din ţară şi cu acest obicei vechi de peste un secol.

Gânduri culese de la Președintele Asociației „Fanfara Petrești”,  domnul Voicu Cioara

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Aproape 6.500 de persoane au intrat pe piața muncii din județul Alba în anul 2023, ajutate de AJOFM

Bogdan Ilea

Publicat

în

Aproape 6.500 de persoane au intrat pe piața muncii din județul Alba în anul 2023, ajutate de AJOFM În cadrul ședinței de colegiu prefectural, directorul AJOFM Alba a prezentat obiectivele avute anul trecut. Aproximativ 6500 de persoane au intrat pe piața muncii și aproape 13.000 de oameni au fost ajutați prin servicii de informare și […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea