DUMINICĂ: Eveniment dedicat Unirii Principatelor Române, la Muzeul Principia din Alba Iulia
Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba organizează, duminică, 22 ianuarie, un amplu eveniment dedicat Unirii Principatelor Române, programul îmbinând istoria, muzica şi teatrul. Evenimentul se va desfășura cu începere de la ora 18.00, la Muzeul Principia din Alba Iulia, iar intrarea este liberă.
Programul va cuprinde momente artistice susţinute de Fanfara „Augustin Bena” a judeţului Alba sub bagheta dirijorului Coriolan Honcaş, Grupul Skepsis coordonat de regizorul Viorel Cioflică, Grupul Vocal „Muguri de Tezaur” coordonat de Leontina Fărcaş, Grupul Vocal „Primavera” coordonat de Marinela Popa şi Ansamblul Folcloric „Augustin Bena ” al judeţului Alba, dirijor Alexandru Pal.
„Evenimentul de duminică deschide practic seria acţiunilor şi proiectelor culturale pe care Centrul de Cultură „Augustin Bena” le-a pregătit pentru acest an. În 2017 ne propunem să continuăm proiectele şi evenimentele devenite deja tradiţie, unele fiind mărci înregistrate ale judeţului Alba, dar am pregătit şi evenimente noi care sperăm să fie pe gustul iubitorilor de cultură” a declarat Alexandru Pal, managerul Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba.
Evenimentul dedicat Unirii Principatelor Române este organizat de Consiliul Judeţean Alba, Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba şi Primăria Municipiului Alba Iulia.
Unirea Principatelor Române, cunoscută şi ca Mica Unire a avut loc la jumătatea secolului al XIX-lea fiind legată de personalitatea domnitorului Alexandru Ioan Cuza. 24 ianuarie 1859 este momentul alegerii lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al Principatelor Române Unite, fiind actul istoric ce a reprezentat primul pas pe calea înfăptuirii statului naţional român unitar.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Jandarmii din Alba, la datorie în weekend-ul 20-21 aprilie. La ce evenimente asigură ordinea publică?
Jandarmii din Alba, la datorie în weekend-ul 20-21 aprilie. La ce evenimente asigură ordinea publică? Inspectoratul de Jandarmi Județean ,,Avram Iancu ” Alba asigură măsurile de ordine publică la evenimentele organizate în zona de competență din acest sfârșit de săptămână: • Meciul de fotbal din cadrul Ligii a III-a, dintre echipele CS Universitar Alba Iulia […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
18 aprilie 1848: Are loc la Blaj prima adunare politică a românilor din Transilvania, pe Câmpia Libertăţii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
Primăria Alba Iulia, LICITAȚIE pentru concesionarea primei parcele din viitorul ”Parc Industrial”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
TRAGEDIE la Vințu de Jos: Primarul Petru Ioan Barbu a fost găsit spânzurat
-
Actualitateacum 5 zile
Programe de finanțare pentru dezvoltarea companiilor din Regiunea Centru. Consultanța în accesarea fondurilor nerambursabile, un pas important în drumul spre succes
-
Ştirea zileiacum 5 zile
Colonelul Tudor Pașca a promovat concursul pentru ocuparea funcției de inspector-șef la Jandarmeria Alba
-
Ştirea zileiacum 2 zile
Oameni cu inima mare! Voluntari din Franța și Germania au construit un parc de joacă pentru copiii din Aiud