Rămâi conectat

Politică Administrație

Dreptul la replica al primarului Opruța Dan Cosmin, la articolul din data de 15.02.2017, dat de Ursaleș Traian Nicolae – Fostul primar Traian Ursaleș, de mână cu minciuna şi incompetenţa

Ziarul Unirea

Publicat

în

Constat cu stupoare că, în lipsa altor preocupări de natură intelectuală potrivite titlului său de doctor, cetăţeanul Traian Ursaleş, fost primar de tristă amintire al comunei Meteş,  este foarte preocupat de proiectul bugetului  pe care, în mod total transparent, l-am lansat în dezbatere publică. Un lucru normal până la urmă, pentru ca fiecare persoană de bună credinţă să fie informată corect în ceea ce priveşte modul de alocare a fondurilor pe anul 2017.

În marea majoritate a cazurilor, am fost contactaţi (eu sau ceilalţi angajaţi ai Primăriei Comunei Meteş, ori consilierii locali) pentru a explica  anumite capitole din buget. Singur împotriva tuturor, cetăţeanul Traian Ursaleş a început să-şi dea public  cu parerea neavizată, nefondată şi nesolicitată de nimeni, reuşind să compună un mare ghiveci.

În prezent, când lucruile s-au mişcat spre direcţia corectă în comuna Meteş şi locuitorii acesteia fac diferenţa între ce a fost şi ceea ce înseamnă cu adevărat o administraţie corectă, mă întreb dacă fostul primar încearcă, după opt ani de mandat, să mintă în continuare sau pur şi simplu nu ştie să desluşeacă alcătuirea unui buget. Acesta susţine în diferite medii sau apariţii publice că, în privinţa cheltuielilor legate de carburant în bugetul pe anul 2017, este indicată suma de 25.600 lei. Pentru a informa corect cetăţenii, trebuia să precizeze că 15.600 lei sunt alocati şcolii din Meteş, tocmai pentru a transporta la şcoală copiii în condiţii civilizate, pentru a-i sprijini şi a avea grijă de viitorul lor. Abia suma de 10.000 lei revine Primăriei şi este cea despre care fostul primar Ursaleş ar trebui să vorbească. Şi ar trebui să îşi mai amintească (dar e greu) şi că la acelaşi capitol bugetar, în  anii precedenţi au fost alocate următoarele sume:

*23.000 lei în anul 2016;
*26.000 lei în anul 2015;
*28.100 lei în anul 2014;
*25.900 lei în anul 2013;
*31.500 lei în anul 2012.

Poate ar mai trebui menţionat că autoturismul aflat în dotarea Primăriei trebuie să ajungă şi în Capitală, pentru a solicita şi obţine sprijin guvernamental, pentru a accesa programe europene, pentru a discuta viitorul comunei Meteş. Viitor care nu se discută doar la întâlnirile organizate prin târgurile din judeţ, astfel cum s-a întâmplat în anii precedenţi, cu rezultate care nu s-au văzut.

Iar comparativ cu mandatul 2012 – 2016, suma alocată nu a crescut ci a scăzut. Cine minte şi cine este incompetent, domnule Ursaleş?

Acelaşi fost primar critică faptul că la capitolul „cheltuieli de servicii cu caracter funcţional” este cuprinsă suma de 344.180 lei. Până aici este corect. Pentru anii anteriori, aceste alocări au fost de:

*106.000 lei în anul 2016;
*79.300 lei în anul 2015;
*87.100 lei în anul 2014;
*82.700 lei în anul 2013;
*71.000 lei în anul 2012.

Diferenţa este dată însă de faptul că am ales să răspundem solicitărilor venite de la locuitorii comunei Meteş şi să alocăm o sumă absolut necesară reparaţiilor la drumuri(250.000 lei). Oare ar fi mai bine, domnule Ursaleş, să lăsăm locuitorii comunei Meteş în aceleaşi noroaie ca pe timpul mandatelor dumneavoastră „glorioase” doar pentru a părea că facem economii la buget? Economii pe spinarea celor care ne plătesc taxe şi impozite? Eu nu vreau să continuăm în acest fel!

La capitolul „alte cheltuieli de bunuri şi servicii” este alocată – şi criticată – suma de 201.000 lei. În anii anteriori s-au prevăzut pentru acest capitol:

*129.540 lei în anul 2016;
*156.390 lei în anul 2015;
*86.400 lei în anul 2014;
*15.000 lei în anul 2013;
*30.000 lei în anul 2012.

Ce s-a alocat în plus faţă de anul 2016 reprezintă cheltuieli privind paza pentru ocolul silvic Pianu (40.000 lei, sumă care însă este cuprinsă şi la venituri) şi finanţarea activităţilor culturale (50.000 lei. Deci, domnule Ursaleş, nu prea găsim, după cum se observă, cei 50.000 lei despre care spuneţi că au fost alocaţi în anul 2016. Oare este o altă minciună sau nepriceperea unui consilier judeţean de a citi un buget? Oare ar fi bine să nu mai alocăm bani pentru cultură? Sau cultură reprezintă, după dumneavoastră, doar o clădire imensă care înghite fonduri?

Şi, dacă tot suntem la capitolul comparaţii, să ne mai amintim sumele alocate pentru investiţii:

*2.676.830 lei în anul 2016;
*1.606.340 lei în anul 2015;
*1.880.950 lei în anul 2014;
*2.020.000 în anul 2013;
*675.870 lei în anul 2012.

Suma propusă la acest capitol pentru anul 2017, de 1.815.190 lei, este aproape media celor cinci ani anteriori. Ar trebui să nu mai investim, domnule Ursaleş, sau ar trebui să alocăm sume pentru proiecte fantasmagorice?

Cred că cel mai înţelept lucru, din partea unui fost primar eşuat, care pretinde că vrea binele unei comune, este să o lase să se dezvolte, să intre în normalitate, să prospere. Asta vor toţi cei de bună credinţă şi interesaţi de comunitate, nu de punga lor. Aruncând cu noroi în alţii, domnule Ursaleş, nu faceţi decât să vă compromiteţi total. Dar, dacă asta doriţi…

Dan Cosmin Opruța, primar comuna Meteș


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Comuna Ciuruleasa va avea 16 containere pentru colectarea deșeurilor: Licitația pentru un centru de colectare prin aport voluntar, lansată în SEAP

Bogdan Ilea

Publicat

în

Comuna Ciuruleasa va avea 16 containere pentru colectarea deșeurilor: Licitația pentru un centru de colectare prin aport voluntar, lansată în SEAP Comuna Ciuruleasa a lansat licitația pentru centrul de colectare a deșeurilor prin aport voluntar. Proiectul, de peste 2 milioane de lei, cuprinde 16 containere pentru colectarea deșeurilor provenite de la gospodării sau instituții. Construcția […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea