Rămâi conectat

Actualitate

Doi administratori din Zlatna, bănuiți că au prejudiciat statul cu peste 740.000 de lei, trimiși în judecată

Ziarul Unirea

Publicat

în

Poliţiştii de investigare a criminalităţii economice din Alba au finalizat cercetările şi au propus trimiterea în judecată a reprezentanților unei societăți comerciale, bănuiţi că ar fi prejudiciat bugetul de stat cu aproximativ 742.000 lei, prin evaziune fiscală.

La sfârşitul lunii martie 2016, poliţiştii de investigare a criminalităţii economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, au finalizat cercetările faţă de administratorii unei societăţi comerciale din Zlatna, bănuiţi de comiterea infracțiunilor de evaziune fiscală şi înşelăciune.

Din cercetări a rezultat că, în perioada 2007 – 2014, doi administratori  ai societăţii comerciale, cu obiect de activitate prelucrarea şi comercializarea de material lemnos, s-au sustras de la plata obligaţiilor datorate bugetului general consolidat al statului, înregistrând în statele de plată lunare, salarii aferente angajaţilor, mult diminuate faţă de cele acordate real.

Prejudiciul cauzat astfel bugetului de stat a fost stabilit la suma de 742.056 lei, reprezentând impozit pe venit şi contribuţii cu reţinere la sursă, nedeclarate şi neachitate, fiind instituite măsuri asiguratorii, în vederea recuperării acestuia.

Totodată, poliţiştii au stabilit că, în perioada 2012 – 2014, angajaţilor societăţii li s-au acordat tichete valorice de masă, contravaloarea acestora fiindu-le reţinută, fără drept, din salariul lunar acordat.

Prejudiciul cauzat celor 150 de angajaţi ai societăţii, în acest mod, a fost stabilit la 223.296 de lei.

Pe durata investigaţiilor efectuate, a rezultat că activitatea infracţională a celor doi administratori a fost sprijinită de către o a treia persoană, faţă de aceasta fiind extinse cercetările ulterior, sub aspectul comiterii infracțiunilor de complicitate la evaziune fiscală şi înşelăciune.

Dosarul finalizat a fost înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, iar cele 3 persoane cercetate au fost trimise în judecată, pentru comiterea infracțiunilor de evaziune fiscală şi înşelăciune respectiv complicitate la evaziune fiscală şi înşelăciune.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

România în Air Schengen și Schengen maritim din 31 martie. Ce se schimbă de duminică la controale și cum vor călători copiii minori

Ziarul Unirea

Publicat

în

România în Air Schengen și Schengen maritim din 31 martie. Ce se schimbă de duminică la controale și cum vor călători copiii minori România intră în spaţiul Schengen cu frontierele aeriene (Air Schengen) și maritime începând de duminică, 31 martie. Secretarul de stat în Ministerul de Interne, chestorul Bogdan Despescu, a explicat ce înseamnă acest […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea