Rămâi conectat

Ştirea zilei

Doar sindicaliştii Sanitas Alba au răspuns apelului de încetare voluntară a lucrului

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

După ce pe data de 27 octombrie, Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel Alfa”, Blocul Naţional Sindical, Confederaţia Naţională a Sindicatelor Libere din România – „Frăţia”, Confederaţia Sindicatelor Democratice din România şi Confederaţia Sindicală „Meridian” au cerut în cadrul unei ample manifestaţii, adoptarea, de către Parlament, a moţiunii de cenzură şi demisia actualului Guvern, fără sorţi de izbândă însă, au decis să continue acţiunile de protest. Drept urmare sindicaliştii din cele cinci confederaţii „reiau apelul adresat tuturor cetăţenilor nemulţumiţi de măsurile absurde ale Executivului să se solidarizeze într-o nouă acţiune de protest menită să determine Guvernul să renunţe la impunerea măsurilor”. Aceştia fac un apel către toţi lucrătorii României pentru întreruperea voluntară a activităţii, astăzi, 3 noiembrie, timp de patru ore, în intervalul orar 12.00 – 16.00, îndemnul sindicaliştilor fiind „Să continuăm să spunem împreună: Nu sărăciei, nu dispreţului! Jos Guvernul!”. Printre cei care vor protesta astăzi se numără şi membrii Sindicatului Sanitas Alba. Aşa cum ne-a precizat liderul de sindicat Marius Sepi, timp de o oră, respectiv în intervalul 12.00 – 13.00, angajaţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba şi ai celorlalte spitale din judeţ vor ieşi în curtea unităţilor sanitare ai căror angajaţi sunt şi îşi vor striga nemulţumirea.
Din păcate unii bugetari nu au răspuns apelului liderilor celor cinci confederaţii sindicale. Sindicaliştii din cadrul DGFP Alba îşi vor desfăşura normal activitatea astăzi, au mult de lucru şi aşa cum ne-a declarat Nicolae Iordache, liderul Sindicatului Liber Finanţe, „dacă fac grevă apoi tot ei vor trebui să muncească mai mult pentru a recupera timpul pierdut. Acum se discută la Ministerul Finanţelor problema acordării stimulentelor pentru luna septembrie, aşa că aşteptăm decizia ministerului. Toţi angajaţii din Finanţe aşteaptă avizul preşedintelui Traian Băsescu pentru ordonanţa privind stimulentele. Se are în vedere ca stimulentele să fie incluse în salariu, fiind vorba de media stimulentelor pe anul 2009”. Prof. Ioan Stanca, liderul Sindicatului Învăţământ Alba (SIA) ne-a declarat că în data de 3 noiembrie, în toate şcolile din judeţ, toţi membrii SIA vor purta întreaga zi o banderolă albă pe braţ, iar între orele 12.00 şi 16.00 nu se vor desfăşura activităţi didactice. „Profesorii vor supraveghea elevii în clase pentru a asigura siguranţa acestora. Sperăm într-un verdict de neconstituţionalitate privind asumarea de către Guvern a Legii Educaţiei şi protestăm împotriva măsurilor de austeritate. În următoarea perioadă sunt posibile proteste spontane dacă dascălii nu îşi vor primi salariile la timp. Urmează zilele de salariu şi dacă banii nu vor veni profesorii vor înceta activitatea”, a precizat prof. Ioan Stanca. (L.I., A.D.T.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO Spații noi de joacă la grădinițele din Câlnic: Prichindeii, fascinați de căsuțele parca desprinse din povești

Ziarul Unirea

Publicat

în

Spații noi de joacă la grădinițele din Câlnic: Prichindeii, fascinați de căsuțele parca desprinse din povești Grădinițele din comuna Câlnic au fost dotate cu spații noi de joacă, a anunțat primarul Lucian-Tiberiu Bodea. Bucuria prichindeilor a fost pe măsură, aceștia fiind fascinați de căsuțele desprinse parcă din povești. Citește și: FOTO Loc de joacă ”ca în […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea