Rămâi conectat

Actualitate

Din 1 aprilie demarează Programul Rabla 2015. Producătorii, importatorii şi distribuitorii de autoturisme se pot înscrie până în 10 aprilie

Ziarul Unirea

Publicat

în

Miercuri, 1 aprilie, începe sesiunea de depunere și validare a dosarelor producătorilor, importatorilor de autoturisme și distribuitorilor pentru Programul Rabla 2015, urmând ca programul destinat persoanelor fizice să demareze imediat după finalizarea procedurilor de validare a agenților economici, informează Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.

programul rablaPotrivit Ministerului Mediului, din cele 25.000 de tichete, 20.000 sunt pentru persoane fizice şi 5.000 pentru persoane juridice. Totodată, vor fi disponibile trei variante de eco-bonus, în valoare de 750, 1.500 şi 2.500 de lei.

Depunerea dosarelor se va face în perioada 1 – 10 aprilie, urmând ca AFM să le analizeze şi să publice lista producătorilor respinşi, care pot depune contestaţii în termen de cinci zile.

Ulterior, va fi publicată lista producătorilor validaţi să participe la programul din acest an, alături de lista colectorilor autorizaţi de la Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului (ANPM).

Programul destinat persoanelor fizice va fi demarat imediat după finalizarea acestor proceduri.

CITEȘTE ȘI: Idei de păcăleli de 1 Aprilie 2015 • Farse haioase pe care le putem face prietenilor, colegilor, rudelor şi profesorilor de Ziua Păcălelilor

Condiţiile de participare la programul Rabla 2015, precum şi documentele pe care trebuie să le depună producătorii/dealerii auto pot fi găsite în Ghidul de finanţare a programului, pe site-ul AFM.

Valoarea tichetului Rabla va fi tot de 6.500 de lei.

Tichetele vor fi distribuite, prin sistemul electronic centralizat al AFM, celor care îşi casează maşina mai veche de opt ani, pentru a fi întrebuinţate la achiziţia de autoturisme noi. Aceştia vor putea ceda această primă de casare în favoarea unui terţ, dacă nu doresc să îşi cumpere ei un autoturism nou.

Sursa: antena3.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Vinerea Mare la catolici: Ziua în care Hristos a fost răstignit şi a murit pe cruce. Tradiții în Vinerea Neagră

Ziarul Unirea

Publicat

în

Vinerea Mare la catolici: Ziua în care Hristos a fost răstignit şi a murit pe cruce. Tradiții în Vinerea Neagră Vineri, 29 martie 2024, este o zi specială pentru credincioșii romano-catolici și reformați din întreaga lume. Este Vinerea Mare, zi în care aceștia trebuie să stea departe de mesele îmbelşugate, să se roage și să […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea